Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

S-au împlinit patruzeci de zile

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 80

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_noiembrie_2537_calinic20.jpgPrin Munţii Neamţului, animalele sălbatice zburdau în voia lor pe întinse văi şi dealuri, adăpându-se din izvoarele cu apă rece şi mătăsoasă.

Prin anii ’50 ai secolului al XX-lea, noi aveam în gospodărie cam de toate: oi, vaci, purcei, galiţe de tot felul şi doi boi mari, de se mira lumea de ei. Se chemau Bujor şi Căprior.
Când nu era de lucru prin pădure, de cărat lemne mai ales, tata, ca şi alţi gospodari, lăsa boii în poienile din munte în voia lor, păscând şi bând apă lină de izvor. În amiaza mare se odihneau la umbra brazilor, iar spre seară se adunau mai mulţi pentru a se uni împotriva lupilor care-şi clănţăneau dinţii a poftă de mâncare pe la marginea poienii.
Cam peste două săptămâni, tata i-a spus mamei să se ducă în Ciungi, în poienile unde a lăsat boii şi să-i aducă acasă. Ziua trecea, iar mama nu mai venea. Îngrijorat, tata şi-a luat felinarul şi a pornit la drum. Când s-au întâlnit, mama plângând i-a spus tatei:
- N-am găsit decât pe Căprior, boul alb şi voinic. Bujor nu-i nicăieri. L-am căutat peste tot. N-am găsit nici urme că l-ar fi mâncat lupii.
- Trebuie să-l găsim, Ileană! Simt că trăieşte, zise tata cu încredere. Hai să mergem pe locurile unde i-am dus eu să bea apă. Să nu fie în râpă pentru că era prea greoi la mers. S-au întors în pădure amândoi. Au urcat şi coborât pe la toate locurile unde aveau boii vad să se adape. Dintr-o dată, la strigătele tatei s-a auzit un muget prelung dinspre vale. Au coborât. După gemetele lui Bujor, au reuşit să-l găsească răsturnat în râpă între două pietre mari de unde nu mai putea ieşi. Cu mare greutate l-au scos. Urcând pe povârniş, Bujor şchiopăta de piciorul drept. Când s-au uitat mai bine, au văzut că şoldul era străpuns de un fier. Umflătura era mare cât o pâine. Curgea uşor sânge din rană.
- Măi! Măi! Cine să fi lovit pe Bujor aşa de straşnic? zise tata, plin de amărăciune. Fierul ajunsese la os şi cangrena se întindea peste tot. Veterinari nu erau pe la noi. Fiecare zidire a lui Dumnezeu era îngrijită după „ştiinţa” de la ţară. Se puneau comprese cu apă rece peste umflături. Mierea de albine amestecată cu esenţe de plante, numite iruri, - un fel de miruri – se folosea drept unsoare mângâietoare şi tămăduitoare.
Bujor n-a mai scăpat. L-au tăiat, făcându-l pastramă şi dându-l de pomană la tot satul. Din când în când, mama jelea moartea lui Bujor. Uneori era sfâşietor. Când începea jelania, noi, pruncii, ne ascundeam. O lăsam singură pe mama cu bocetele ei aruncând blestem asupra celui care a lovit pe Bujor.
Într-una din zile îmi zice:
- Gata, Costică! Nu mai jelesc. Du-te la Sihla şi dă un pomelnic la Sfânta Liturghie să văd semn de la Dumnezeu în patruzeci de zile. M-am dus şi am povestit Părintelui Paisie năpasta ce s-a abătut asupra casei noastre.
Timpul trecea. Fără să se ştie, număram şi eu zilele până la patruzeci. În miez de noapte, mama mă trezeşte, zicând:
- Scoală! S-au împlinit 40 de zile. Casa lui Ion Coştei a luat foc. El ne-a omorât pe Bujor!
Treceam pe departe de casă. Mergeam să vedem cum se face scrum. Gospodarii erau doborâţi de supărare. S-a auzit că mama mă trimisese ca să dau slujbă la Schitul Sihla. După o vreme au mărturisit că ei au lovit pe Bujor cu un cârlig de fier!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
The most visited gambling websites in The UK