Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 68

1.Despre viaţa creştină

Care sunt elementele pe care le vom găsi în închinare? În primul rând, o încredere fără hotar. Nu te poţi închina unei fiinţe în care nu te încrezi. Apoi este admiraţie, adânca apreciere a desăvârşirii lui Dumnezeu. Un alt element este fascinaţia, adică a fi plin de freamăt moral, captivat, fermecat şi vrăjit de cine este Dumnezeu şi atins de o admiraţie uimită a elevaţiei de neconceput, a măreţiei şi splendorii Dumnezeului Celui Atotputernic.

Apoi este adorarea: a-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră. A iubi pe Dumnezeu cu teamă, cu uimire, cu dorinţă arzătoare şi veneraţie respectuoasă. Uneori lucrul acesta ne va duce la o tăcere desăvârşită. Dumnezeul bisericilor evanghelice modeme rareori deranjează pe cineva. El izbuteşte să rămână destul de mult în limitele constituţiei. Nu încalcă deciziile organelor noastre de conducere. El este un Dumnezeu foarte bine crescut, foarte confesional şi foarte asemănător nouă. Noi îi cerem să ne ajute când suntem în necaz şi ne bizuim pe El ca să vegheze asupra noastră când dormim. Nu este un Dumnezeu pentru Care eu aş putea să am prea multă consideraţie. Dar când Duhul Sfânt ni-L arată pe Dumnezeu aşa cum este El, Îl admirăm până la uimire şi încântare. Felul nostru de închinare determină concepţia noastră despre Dumnezeu. Şi dacă există o boală grozavă în Biserica Domnului Isus Hristos, ea este pentru că noi nu vedem pe Dumnezeu în toată măreţia Lui. Suntem prea lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu.

Închinarea este curată sau vulgară după cum gândurile despre Dumnezeu ale celui ce se închină sunt înalte sau comune. Printr-o lege tainică a sufletului, noi tindem să ne mişcăm spre imaginea lui Dumnezeu care este în mintea noastră. Ne aflăm aici ca să fim întâi închinători şi numai în al doilea rând ca să fim lucrători. Noi îl luăm pe cel convertit şi-l facem imediat lucrător. Dumnezeu vrea ca un convertit să înveţe mai întâi să fie un închinător, şi numai după aceea să înveţe a fi un lucrător. Lucrarea făcută de un închinător va avea veşnicia în ea. Strădania care nu izvorăşte din închinare, poate fi numai lemn, fân, trestie... (1 Cor. 3.12). Rareori găsim pe cineva aprins de dragoste personală pentru Domnul Isus Hristos. Această dragoste, ca un fel de mireasmă morală, o descoperim întotdeauna pe veşmintele sfinţilor. Lista sfinţilor cu mireasmă e lungă. Ea cuprinde bărbaţi şi femei de orice nuanţă de gândire teologică înăuntrul hotarelor credinţei înălţătoare. Această dragoste strălucitoare pentru Domnul Isus Hristos este, pentru mine, proba adevărată a universalităţii, singura dovadă a însuşirii de mădular în Biserica universală.

Omul a fost creat ca să Fie o locuinţă a lui Dumnezeu.

Adânc, înăuntrul fiecărui om, există un loc sfânt, intim unde locuieşte esenţa tainică a fiinţei lui. Această realitate adânc lăuntrică este acea parte din om care fiinţează de la sine, fără vreo legătură cu vreo altă parte a firii complexe a omului. Aceasta este „eu sunt” al omului, un dar al lui „Eu sunt”, Care l-a creat. Entitatea adânc lăuntrică despre care vorbim este numită în Scripturi „duhul omului” (1 Cor. 2.11). După cum cunoaşterea de Sine a lui Dumnezeu se afla în Duhul Veşnic, tot aşa cunoaşterea de sine a omului are loc prin propriul său duh şi cunoaşterea lui Dumnezeu de către om are loc prin impresia nemijlocită a Duhului lui Dumnezeu asupra duhului omului. Însemnătatea tuturor acestor,elemente nu poate fi supraestimată când gândim şi studiem şi ne rugăm. Din punctul de vedere al omului, pierderea cea mai tragică suferită prin Cădere a fost părăsirea acestui loc lăuntric sfânt de către Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu plănuise să locuiască în tihna acolo şi să ardă cu un foc moral şi spiritual. Prin păcat, omul a pierdut privilegiul acesta minunat şi de nedescris, şi acum trebuie să locuiască singur acolo. Prin lucrarea tainică a Duhului, în naşterea din nou, ceea ce Petru numeşte „firea dumnezeiască” intră în adâncul inimii credinciosului şi îşi stabileşte reşedinţa acolo. Un astfel de om, şi numai un astfel de om, este un credincios adevărat.

Un Dumnezeu nemărginit poate să Se dea pe Sine Însuşi, în întregime, fiecăruia dintre copiii Lui. Nu Se împarte pe Sine pentru ca fiecare să poată avea o parte, ci Se dă fiecăruia atât de deplin ca şi cum n-ar mai fi alţii.

 (continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK