Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

,,PE MUNTELE FERICIRILOR” Fericiţi cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu Matei 5:8

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1216

ADEVĂRUL CREŞTIN

(continuare din numărul trecut)

 

 

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” - este o altă cale sau o altă măsură binecuvântată a fericirii propuse de Domnul Hristos. Şi acest verset ilustrează sensul cristic, care fericirea este o concluzie precedată de două premize: prima de a avea inima curată, iar a doua de a-L putea vedea pe Dumnezeu. O inimă curată este aspectul omenesc; a-L vedea pe Dumnezeu este cel divin, iar împletite, acestea aduc fericirea ca experienţă a omului. Dacă am încerca să vedem ce contează mai mult, „inima curată” sau „a-L vedea pe Dumnezeu”, nu este potrivit să punem accentul pe inima curată, pentru că ea nu este decât un mijloc, nicidecum un scop în sine.

Având o inimă curată este posibil să-L vezi Dumnezeu! Folosind o imagine ajutătoare, a avea o inimă curată înseamnă a avea o privire deschisă, liberă, care poate pătrunde într-o realitate în care nu se poate ajunge altfel. Ce greu vedem printr-un geam murdar, printr-o pereche de ochelari murdari sau printr-o atmosferă încărcată cu ceaţă sau fum! Dar ce trebuie să fie să vezi printr-o inimă murdară! Atunci totul se şterge, totul se schimbă! Ce are de văzut inima nu este spectacolul lumii, cu aspectele ei materiale, ci Dumnezeu, în măreţia gloriei Sale, în realitatea existenţei Sale, însă acestea nu pot fi văzute când inima este murdară. O inimă curată este acea pregătire pentru a vedea perspectiva minunată a lui Dumnezeu şi aceasta se răsfrânge ca o autentică fericire spirituală. 

S-ar putea să nu realizăm greutatea de fericire care se află în a-L vedea pe Dumnezeu, datorită uzurii prea puternice pe care păcatul a lucrat-o în scopurile sau plăcerile inimilor noastre. Dar ce trebuie să fi fost mai minunat în experienţa primilor noştri părinţi în grădina Edenului, decât faptul că aveau ocazia în fiecare zi, în răcoarea dimineţii, să se întâlnească cu Creatorul lor! Îi făcea plăcere lui Dumnezeu să-Şi întâlnească făptura! Era minunat locul întâlnirii, grădina Edenului fiind raiul lui Dumnezeu pe pământ, dar mai minunat era faptul că, în inocenţă, cu o inimă încă nemurdărită de păcat, puteau să-L vadă pe Dumnezeu. În momentul când a intervenit păcatul însă, această fericire a Edenului a fost întreruptă pentru tot neamul descinzând din Adam. De atunci, ici şi colo manifestat ca o amintire dintr-un trecut îndepărtat, ca un gând purtat din Eden, înscris în inima omului, dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu. 

Moise a cerut favoarea să-L vadă pe Dumnezeu, însă El i-a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea... Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască!... Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea” Exod 33:19-23. În perspectiva  Legii, pentru Moise, omul Legii, era imposibil să-L vadă pe Dumnezeu în strălucirea pe care o reflecta Faţa Lui. Dar şi mai târziu, când alţi oameni sfinţi şi-au manifestat dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu, apărea întrebarea: „Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui” Psalmul 24:3-5. În Noul Testament, ucenicii cer aceasta: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns” Ioan 14:8, însă Domnul Hristos le-a reproşat limitele credinţei lor, pentru că după atâta timp pe care Îl petrecuseră împreună, ei n-au putut înţelege că în Domnul Hristos era manifestarea desăvârşită a lui Dumnezeu Tatăl: „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui” Evrei 1:3. Domnul Hristos S-a aflat timp de trei ani şi ceva în mijlocul ucenicilor Săi, dar ei nu aveau inima potrivită să-L vadă în El pe Dumnezeu. 

Este un ideal al făpturii să-şi vadă Creatorul, un ideal pe care îl putem recunoaşte ca un mugure în experienţa omului inocent în Eden, iar ici şi colo ca o stea sclipind în noaptea pe care a adus-o păcatul. Datorită efectelor în conştiinţă ale păcatului, s-ar putea ca noi să nu realizăm ce binecuvântări se ascund în fericirea de a-L vedea pe Dumnezeu, dar nu poate fi o fericire mai mare ca această privire care se ridică cu mult deasupra tuturor perspectivelor pe care ni le-am putea imagina sau le-am putea dori ca o mulţumire în viaţă!

(continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.  Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK