Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

III.Fericiţi cei blânzi căci ei vor moşteni pământul (Matei 5:5)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 539

ADEVĂRUL CREŞTIN

(continuare din numărul trecut)

 

,,PE MUNTELE FERICIRILOR”

 

O ilustraţie din care Domnul Isus apare sub cele două înfăţişări proprii este redată în Apocalipsa 5:5-6: „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi ...” Un Leu şi un Miel înjunghiat sunt cele două aspecte ale adevăratei blândeţi cristice! Un Miel nu poate să sperie pe nimeni şi este simbol al blândeţii, iar un Leu în forţă, în putere, este simbol al ferocităţii şi rege al animalelor. Caracterul blândeţii cristice este un echilibru între o forţă de caracter deosebită şi o manifestare exterioară cu o bunătate şi o blândeţe deosebite. Despre acest caracter vorbeşte Domnul Hristos şi pe acesta se cuvine să ni-l însuşim. 

O altă ilustraţie este o imagine profetică cu privire la Domnul Hristos: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” Isaia 9:6. Un copil este expresia unui caracter mic, în formare, fără putere, fără instrucţia cuvenită şi el nu înspăimântă niciodată pe nimeni. Dar acest Copil este în acelaşi timp purtător de titluri unice. El este „Minunat, Consilier divin, Dumnezeu tare, Părinte al veşniciilor, Domn al păcii”. Imaginea exterioară este a unui copil, dar în fond El poartă strălucite virtuţi divine, care Îl fac unic în caracterul Său. Blândeţea cristică nu este cea pe care o avem noi în imagine, un caracter slab, fără forţă, poate dezechilibrat în sensul unei afectivităţi exagerate, al unei voinţe foarte slabe şi al unei instrucţii modeste, ci o manifestare plină de bunătate în afară, iar înăuntru un echilibru potrivit între voinţă, intelectualitate, cunoştinţă.

Şi cei care au călcat pe urmele Domnului Isus şi I-au împrumutat caracterul oferă exemple potrivite. Apostolul Pavel spune: „Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos, eu, cel „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe ...” 2 Corinteni 10:1. Bunătate, blândeţe, smerenie - toate acestea erau echilibrate de o îndrăzneală ieşită din comun şi pe care au recunoscut-o toţi contemporanii săi sau, altfel spus, de o îndrăzneală a unui caracter echilibrat, care se exterioriza sub forma cuvenită relaţiilor pe terenul crististic. 

La fel îl învăţa apostolul Pavel şi pe Timotei, îi spunea că omul lui Dumnezeu trebuie „să blând, ... plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului” 2 Timotei 2:24-25. De asemenea, apostolul Petru ne îndeamnă: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, ci să fi omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” 1 Petru 3:3-4. Noi avem cu totul alte criterii de a aprecia frumuseţea morală a cuiva, în timp ce în lumina Scripturii, din perspectiva „muntelui” pe care ne conduce acest text, frumuseţea morală care are valoare este unui caracter blând şi liniştit înaintea lui Dumnezeu. 

„Primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi care vă poate mântui sufletele” Iacov 1:21, îndeamnă şi apostolul Iacov, ceea ce înseamnă să nu ne opunem, ci să cedăm în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. În general noi cedăm în faţa altor forţe, ale oamenilor mari, pentru că sunt mulţi care au ascendent asupra noastră. Dar Iacov îndeamnă să primim cu blândeţe, cu supunere, numai Cuvântul lui Dumnezeu, Cel care transmite autoritatea divină şi care poate lucra apoi înăuntru o experienţă care se reproduce în trăsătura de caracter a blândeţii. În capitolul 3, el ilustrează blândeţea printr-o luptă între două tendinţe: „Limba este un mic mădular şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul si Tatăl nostru şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!” Iacov 3:5-10. Cine nu ştie despre realitatea pe care o redă textul acesta, tendinţa noastră de a ne comporta ca nişte fiare şi aceasta mai ales în forma în care ne exprimăm? Nimeni nu poate să îmblânzească această „fiară” care este atât de aproape de noi, pentru că este în noi, LIMBA! „Cine dintre voi este înţelept priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!” Iacov 3:13. 

(continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Pe multele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. 

Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK