Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Biserica din Vişoi îşi sărbătoreşte hramul „Sfinţii Apostoli Petru Şi Pavel”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1305

b_400_250_16777215_10_images_2294_biserica.jpgVineri, pe 29 iunie, Biserica Vişoi îşi sărbătoreşte hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, prilej pentru enoriaşi de a trece pragul edificiului de cult vechi de peste 240 de ani. Toţi creştinii ortodocşi sunt invitaţi să ia parte la slujba vecerniei, la acatist şi litie, din seara de joi, 28 iunie 2018, începând cu ora 19.00, la Parohia Vişoi. Soborul de 35-40 de preoţi, care este aşteptat la slujba de joi, membrii Parohiei, împreună cu preoţii Constantin Tarbă, Cătălin Florea şi Andrei Ganea, le urează tuturor sărbătoriţilor „La Mulţi Ani!”, cu sănătate şi împliniri duhovniceşti.

b_400_250_16777215_10_images_2294_biserica2.jpgPentru cei interesaţi de istoria acestei frumoase biserici, a oamenilor şi locurilor păstorite spiritual de locaşul de cult de la margine de Vişoi, vom prezenta câteva repere din trecutul acestei aşezări. Parohia Vişoi se află în partea de Nord a Câmpulungului, pe malul stâng al Râului Târgului, fiind mărginită de comuna Lereşti (Nord), Valea Mare Pravăţ (Nord-Est), oraşul Câmpulung (Sud), Scheiul (Vest). Teritoriul denumit Vişoi se întinde pe o suprafaţă de 2 km, de la Nord la Sud, şi 1,5 km, de la Est la Vest. Parohia propriu-zisă are o arie foarte strânsă, fiind concentrată în jurul bisericii.

În jurul anului 1700, pe acel loc au existat un izlaz şi o păşune. În timpul prigoanei ortodoxe din Ardeal, pe la 1750, au venit la Câmpulung primii imigranţi, care s-au statornicit pe teritoriul actual al parohiei. Nefiind biserică în zonă, ierodiaconul Gheorghe şi soţia sa, Ilinca, cu fiii lor, Iorgu Constantin, Gheorghe şi Ioan, după anul 1760 - întrucât se formase aici o comunitate de imigranţi ardeleni - s-au pus pe lucru şi au construit biserica din piatră şi cărămidă, în formă de cruce. Terenul a fost donat de Nicolae Popp. Biserica se aseamănă foarte mult cu cea din Voineşti, ca arhitectură şi pictură. Locaşul de cult din Vişoi a fost terminat şi sfinţit în timpul domnitorului Ioan Alexandru Ipsilanti, pe 20 august 1774.

Constantin Tarbă a venit la Biserica Vişoi, în octombrie 1993, găsind locul ca o catacombă. Nu se mai cunoşteau picturile, de aceea au fost refăcute, la fel şi faţada. Cu ani în urmă, locaşul a fost dotat cu strane noi, de stejar, care se încadrează în stilul şi vechimea clădirii. Au fost refăcute pardoseala, chilia, care a fost transformată în capelă, i s-a schimbat acoperişul, în timp ce turlei i s-a dat o formă după modelul celor de biserică şi multe alte îmbunăţiri aduse edificiului religios. Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel reprezintă un bun prilej de a vedea transformările petrecute de-a lungul anilor la Biserica Vişoi şi de a asista la un serviciu religios de calitate. 

 

The most visited gambling websites in The UK