Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN ,,PE MUNTELE FERICIRILOR”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 476

 

INTRODUCERE

Textul din Cuvântul lui Dumnezeu de la Matei 5:1-12 dezvăluie taina unui sfânt urcuş spre crestele „Muntelui fericirilor”, iar cine respectă preţioasele Sale îndemnuri, prin puterea Duhului Sfânt, poate fi, alături de Domnul nostru, cu adevărat fericit. Orice om doreşte să fie fericit şi oricine este fericit doreşte să păstreze această fericire, iar cine o are şi o păstrează, doreşte tot mai mult ca ea să se mărească, astfel că aceste cuvinte pot fi de folos pentru fiecare în parte.

„Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a stat jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe ...” Matei 5:1-2. Primele două versete ne permit să privim textul pe de o parte în cadrul larg al Evangheliei, iar pe de altă parte, ne introduc în cadrul concret în care au fost rostite aceste învăţături prima dată. Cadrul Evangheliei probabil să fie acele mari mulţimi de oameni atrase întâi de puterea miraculoasă a Domnului Hristos de a vindeca pe toţi cei care aveau nevoie: „I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri” Matei 4:24. Atrase de faima Lui şi împinse de suferinţa lor, mari mulţimi de oameni suferinzi veneau din toate direcţiile spre Domnul Isus şi toate erau vindecate. Dar Domnul Hristos avea de dat mai mult acestor mulţimi, decât numai alinarea suferinţelor. Şi contextul prezintă trecerea de la rezolvarea acestor aspecte negative, vindecarea celor suferinzi, la lucruri pozitive: toţi au şansa în Domnul Isus să fie fericiţi, ceea ce este cu mult mai mult decât a nu suferi sau decât a fi vindecat sau eliberat de o slăbiciune sau de o invaliditate, pentru că dezvăluie competenţa desăvârşită a Domnului Hristos. El poate să vindece, adică poate să rezolve aspectele negative ale vieţii, dar mai mult, poate face fericiţi pe toţi oamenii.

Cel dintâi aspect pe care Matei îl înfăţişează în detaliu capitolele 5-7 cu privire la Domnul Hristos este şi cel dintâi al lucrării Sale: „El străbătea toată Galileea, învăţând... şi tămăduind orice boală” Matei 4.23. Contemporanii Domnului Hristos au putut beneficia mai mult de puterea Lui făcătoare de minuni, însă generaţiile ulterioare au beneficiat de cea dintâi şi cea mai însemnată lucrare a Domnului Hristos, aceea de a învăţa. Cadrul în care ne introduc aceste două versete este pe munte. În spaţiul geografic în care s-au petrecut aceste împrejurări nu se cunosc munţi deosebiţi. Israel are munţi vestiţi, dar nu de ei era vorba aici, ci probabil de una din acele coline din jurul mării Galileii, un loc mai înalt decât celelalte, rămâne la adevărata înălţime nu prin dimensiunea geografică, ci prin dimensiunea conţinutului predicii vestite pe el. Este cunoscut şi ca „muntele fericirilor”, dar pentru că nu poate fi reperat în spaţiu, el este identificat cu orice loc în care Domnul Hristos are libertatea să strângă mulţimile şi să le înveţe taina acestor lucruri. Textul ne introduce şi pe noi într-un asemenea cadru, iar auzirea, citirea şi meditaţia evangheliei asupra acestor lucruri rostite atunci poate însemna şi prezenţa noastră pe „muntele fericirilor”, unde Domnul Hristos destăinuie secretul lor.

„Când a văzut Isus noroadele” este motivaţia dinspre Domnul Hristos a acestei predici, o motivaţie simplă, pentru că noroadele sunt înfăţişate purtând fel de fel de „boli şi chinuri”. Mulţimi bolnave, chinuite, neputincioase, oameni suferinzi sub diferite înfăţişări erau cei ce formau auditoriul Domnului Hristos. Ce fericită îmbinare, expresie a harului lui Dumnezeu: mari mulţimi de oameni suferinzi alături de Cel care deţine şi care transmite secretul fericirii! Ce minunat străluceşte, prin Domnul Isus, harul lui Dumnezeu, care îi face pe cei suferinzi, pe cei neputincioşi şi chinuiţi, părtaşi adevăratei fericiri pe care o transmite cerul!

,,A stat jos”. Marii oratori ai lumii din toate timpurile, când au avut ceva de spus, au fost dublaţi întotdeauna şi de atitudini cuvenite rostirii marilor învăţături. Domnul Isus străluceşte într-o totală deosebire faţă de ei. El are ceva important de spus, pentru că destăinuie secretul fericirii adevărate, identificându-L cu împărăţia cerurilor, cu adevărat ceva bun, ceva nou, mare, numai că atitudinea Lui nu este cea a oratorilor; El nu Se ridică în picioare, ci Se aşază smerit, renunţând la artificiile oratoriei. Ceea ce dădea farmec Domnului Hristos nu erau mijloacele şi metodele oamenilor. Fariseii se considerau mari, aveau o ţinută care le exterioriza orgoliul inimii lor, dar Domnul Hristos, când îşi exteriorizează starea de inimă, stă jos, smerit, în mijlocul mulţimilor. 

„Ucenicii Lui s-au apropiat de El”. Ucenicii particularizându-se din mijlocul marilor mulţimi, s-au strâns aproape de Domnul lor, exprimând faptul că intimitatea cu Domnul Isus este condiţia receptării şi a transmiterii marelui secret al fericirii. În context apar trei cercuri: Domnul Hristos în mijloc, Trimis al cerului pentru a împărtăşi taina fericirii celor ce sufăr în lumea aceasta; apoi aproape de El, stând jos, ucenicii Săi, cei care veniseră să Îl urmeze şi apoi marea mulţime, cea care a reprezentat întotdeauna fondul scenei pe care S-a aflat Domnul Hristos şi în mijlocul căreia Şi-a făcut lucrările şi Şi-a rostit învăţăturile Sale. (continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Pe multele fericirilor” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. 

Telefon 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK