Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN  (continuare din numărul trecut)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 757

 

 

ISPRĂVNICIA HARULUI!

Alţii sunt foarte împietriţi... Nu doresc mântuirea, ripostează. Acestora se pare că n-are rost să le oferi ceva din bogăţiile harului. Şi sunt credincioşi care tac şi nu spun nimic unor aşa oameni împietriţi. Lor li se pare că pe aceştia i-a avut în vedere Domnul Isus când a zis: „Să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”. Totuşi noi ştim pe mulţi care au fost foarte împietriţi şi în cele din urmă au fost topiţi prin dragoste. Focul topeşte piatra de fier şi curge ca laptele. O, de am învăţa de la apostolul Pavel ca acestora să le spunem: „Vă rugăm fierbinte, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Dragostea fierbinte a ispravnicului poate birui şi cea mai împietrită inimă. Când unul din ucenicii generalului William Booth, întemeietorul Armatei Mântuirii a spus că el nu are rezultate în predicarea Evangheliei, că oamenii sunt împietriţi, acesta i-a zis: „Foloseşte lacrimile!” Apostolul Pavel spune că la Efes timp de trei ani a folosit lacrimile Faptele Apostolilor 20:31. Nu e mirare că pe vremea lui, lucrarea a progresat fantastic, chiar şi între vrăjitori şi ghicitori.

Să privim puţin la a patra chestiune: ce răspundere poarta cel ce are această isprăvnicie? Apostolul Petru spune: „Fiecare din voi să slujească altora”. Apostolul Pavel a scris: „Trebuie să vestesc Evanghelia şi vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia” 1 Corinteni 9:16. În Evrei 2:3 este scris: „Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare?” 

Răspunderea e văzută din faptul că mântuirea scumpă, săvârşită de Hristos Domnul, a fost lăsată în mâna urmaşilor Săi să o vestească, să o dea altora. El a făcut totul ca păcătoşii să fie mântuiţi şi a poruncit urmaşilor Săi: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” Marcu 16:15. Că alţii vor fi mântuiţi sau pierduţi depinde de mine şi de tine. Aceasta e răspunderea ce apasă pe umerii fiecărui urmaş al Domnului Isus. Azi, El nu are gură pe pământ şi vrea să se folosească de gura mea şi a ta. Cei patru leproşi de la poarta Samariei, când au găsit belşugul de hrană în tabăra părăsită a sirienilor, după ce au mâncat ei bine, după ce au luat şi rezerve, au zis între ei: „Nu facem bine. Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea, şi vom aştepta până la lumina zilei de mâine vom fi pedepsiţi”. Cetatea murea de foame şi ei au găsit belşug de provizii, hrană suficientă pentru toţi din Samaria. În cetate erau fraţii lor, surorile lor, cei dragi ai lor care se stingeau în frigurile foamei. Orice clipă pierdută însemna vieţi pierdute. Cum să tacă? Conştiinţa li s-a trezit, simţul răspunderii de soarta altora i-a copleşit şi în miez de noapte strigă să scoale pe împărat, scoală toată cetatea cu vestea bună.

O, fraţii mei, poate cei dragi ai voştri, poate vecinii sau prietenii voştri se află într-o situaţie mult mai gravă decât a celor din Samaria, cum puteţi tăcea? Voi aţi descoperit bunuri mult mai de valoare! O, de aţi fi copleşiţi cu toţi de simţul răspunderii, aţi fi gata să spuneţi altora chiar şi în miez de noapte!

Să nu facem această slujire doar de mântuială sau doar de ochii oamenilor, ci să fim aprinşi de jarul dragostei divine, înflăcăraţi în oferirea harului şi stăruitori de alţii să-l primească. Apostolul Pavel îndemna fierbinte pe oameni să se împace cu Dumnezeu 2 Corinteni 5:20. Să nu uităm că mântuirea prin har a fost câştigată prin jertfa Domnului Isus, şi uneori trebuie vestită cu spirit de jertfă.

O, binecuvântaţi au fost toţi acei ispravnici ai harului care au făcut ca Evanghelia să ajungă până la noi! Oare ce fel de ispravnici suntem noi? De multe ori mi se pare că suntem prea comozi! Ne place în biserici mari să ne desfătăm noi şi uităm de slujba noastră. În jur sunt localităţi neevanghelizate, ba chiar judeţe întregi care nu cunosc harul lui Dumnezeu. Ei merg pe calea păcatului şi vor ajunge în iad, dar vinovaţi suntem noi că nu le-am oferit mântuirea prin har. Zilnic mor sute, mii de suflete nemântuite din neamul nostru. Ei ajung în iad din cauza că noi nu le-am dus mântuirea! Oare aşteptăm să vină cei din Patagonia să le împărtăşească măreaţa veste? Nu purtăm noi, ca ispravnici, răspundere de toţi aceştia?

În timpul războiului, un soldat dezertor a fost prins, judecat şi condamnat la moarte, iar pentru cele câteva zile până la execuţie, a fost trimis la închisoare într-o altă localitate. În urma intervenţiilor făcute, condamnatul a fost graţiat. Un soldat a fost trimis să ducă actul de graţiere. Cum acea localitate era aproape de casa lui, soldatul s-a gândit să dea întâi pe acasă şi apoi se va duce să predea actul de graţiere. Acasă a zăbovit vreo două zile, apoi s-a dus şi a predat actul de graţiere, dar omul fusese executat cu o zi înainte. El a fost iertat de vina lui prin actul de graţiere, dar a murit din pricina celui ce trebuia să-i ducă actul de graţiere, care s-a încurcat în alte treburi. Cugetă acum, nu cumva porţi şi tu această vină? Slujba de ispravnic e cea mai glorioasă slujbă, dar ea cumva şi cea mai mare şi mai grea răspundere. Trebuie să ţinem seama de aceasta.

În Luca 12:41-48, Domnul Isus vorbeşte despre ispravnicul credincios şi ispravnicul necredincios şi spune că acesta din urmă, fiindcă nu şi-a îndeplinit însărcinarea, va fi aspru pedepsit: „soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor”. (continuare în numărul viitor)

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel. Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK