Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 310

(continuare din numărul trecut)

ÎNVĂŢĂTURA HARULUI!

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, s-a arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos” Tit 2:11,12.

Şi harul ne învaţă SĂ TRĂIM CU EVLAVIE ÎN VEACUL DE ACUM. Evlavia nu e teorie, ci trăire. Dicţionarul român al lui Candrea, tipărit în 1931, defineşte evlavia astfel: „Dragoste de Dumnezeu şi de cele sfinte, pietate, cuvioşie”. Istoricul bisericesc Eusebiu spune că evlavia însemnează „a privi în sus la Unul şi Singurul Dumnezeu şi a vieţui cu El”. Alţii spun că evlavia este o atitudine personală de respect, de reverenţă, de cucernicie faţă de Dumnezeu, trăire în frica Domnului, stare de devoţiune, de consacrare, trăire ca şi când mereu ai fi în chip vizibil în faţa Sa. Evlavia ţâşneşte din dragostea noastră pentru Dumnezeul mântuirii noastre. E un respect deosebit, adâncă reverenţă, închinare, adorare. În veacul de acum cei mai mulţi au doar o formă de evlavie 2 Timotei 3:5, căci nu mai au nici un respect de cele sfinte, obrăznicie faţă de Dumnezeu, ÎI înjură, ÎI batjocoresc, rostesc cuvinte de hulă, ÎI tăgăduiesc. Uneori chiar şi cei ce sunt în altar sau la amvon sunt lipsiţi de evlavie. Tot ce fac e un simplu ceremonial. E o împlinire în totul a ceea ce a scris apostolul Pavel despre evlavia din zilele din urmă. Şi aceasta e o dovadă despre inspiraţia Sfintelor Scripturi, precum şi de împlinirea lor. Chiar ei, blestemătorii de Dumnezeu, ateii, ne furnizează dovada aceasta, fără să-şi dea seama. Câtă precizie e în Cuvântul Sfânt!

În aşa vremuri, harul ne învaţă să trăim cu evlavie. Dar oare ar putea cel mântuit să trăiască altfel? Când îţi dai seama cât ne-a iubit, s-ar putea să nu-L iubeşti? Când cugeţi în ce adânc de păcătoşenie am fost căzuţi şi cum a coborât la noi, cum ne-a luat pe braţe şi ne-a salvat, s-ar putea să nu-I fim recunoscători? Când ştii precis că meritai iadul, iar acum te aşteaptă cerul, gloria, cum să nu I te închini şi să nu-L adori?

Evlavia e o stare înaltă de închinăciune, de bucurie în Duhul Sfânt, fără să fie influenţată de împrejurări, de condiţiile înconjurătoare. Ea e o stare lăuntrică, o revărsare a recunoştinţei către Dumnezeul mântuirii noastre. De aceea, închinăciunea cu evlavie e caldă, mişcătoare, copleşitoare. Omul, vierme al pământului, dar devenit copil al lui Dumnezeu, are sentimentul adânc de mulţumire faţă de Cel Preaînalt. Cântarea îi este din tot sufletul. 

Cel cu adevărat credincios trăieşte mereu în starea Sa de faţă, e conştient de Atotprezenţa Sa: Psamul 139:1-12. Pentru el, Dumnezeu e real şi prezent în orice loc, vorbeşte cu El şi primeşte răspunsuri concrete. O, mare este taina evlaviei! Cei nemântuiţi nu o pot pricepe. Ea e ascunsă de ochii lor. Asta din pricina necredinţei lor.

Marea mulţime a creştinilor de azi au rămas doar cu forma evlaviei. Ei n-au primit harul lui Dumnezeu, nu au mântuirea, nu se bucură de viaţa nouă din Duhul Sfânt. Ei n-au învăţat lecţia harului, ci trăiesc în toată păcătoşenia. Cu toate acestea sunt nepăsători, se cred bine. Merg din când în când la biserică şi se mulţumesc cu un ceremonial rece, sec, fără viaţă. Nu citesc Evanghelia, nu o înţeleg, nu doresc mântuirea, sunt împietriţi în păcatele lor. Faptul că sărută crucea sau o icoană, consideră că s-a închinat, iar când ies din biserică, îşi aprind ţigările, mint, înjură, beau, trăiesc în desfrâu şi diavolul le spune că sunt buni creştini. Vai, câtă înşelăciune! Şi nici măcar cei ce citesc sau cântă Evanghelia, care ar trebui să trăiască altfel şi să-i trezească şi pe ceilalţi din starea de păcat, nu fac aceasta, căci şi ei trăiesc la fel. Pentru ei vestirea Evangheliei e doar o meserie bănoasă şi aşteaptă să treacă luna, ca să primească salariul. Un preot spunea unui frate care vorbea de pregătirea pentru viaţa de dincolo: „Cine ştie dacă mai este ceva dincolo ?” Iar dacă el nu credea, cum puteau să creadă cei din biserica lui? Oameni ai altarului sau ai amvonului atei sau stricaţi, cum ar putea aceştia să aibă adevărata evlavie? Nu sunt acestea realităţi triste! Oare cine îi va trezi pe toţi aceştia? Cine îi va ajuta să-şi vadă starea lor reală, aşa cum îi vede Dumnezeu? Cine îi va ajuta să se pocăiască? Dacă această carte va ajunge în mâna vreunuia, oare îl va face să-şi plece genunchiul, oare îi va picura o lacrimă de căinţă în faţa Dumnezeului cel viu sau îl va face să se înfurie?

Fiindcă asupra mea apasă răspunderea de mântuirea celor din neamul meu, aici m-am oprit, am îngenunchiat înaintea Domnului şi L-am rugat ca El să trezească pe mulţi prin aceste rânduri, fiindcă El e Dumnezeul oricărui har. Harul e pentru toţi cei păcătoşi, dar harul trebuie primit. Trebuie să ai o clipă când în mod conştient să primeşti harul lui Dumnezeu, primind pe Hristos în inima ta ca Mântuitor şi Domn. Îngenunche în locul în care eşti şi roagă-te: Doamne, recunosc că sunt un păcătos. Iartă-mi toate păcatele prin harul Tău, spală-mă prin sfânt sângele vărsat pe cruce pentru vina mea. Cred în Jertfa Ta. Vino, Doamne Isuse Hristoase, în inima mea, schimbă viaţa mea. De azi mă despart de orice păcat şi învaţă-mă cum să trăiesc ca şi adevărat urmaş al Tău!

Numai dacă faci aceasta în chip sincer, ajungi să te bucuri de iertarea păcatelor, de înnoirea vieţii şi abia de atunci începi să înveţi lecţia harului s-o rupi cu păgânătatea şi cu poftele, să trăieşti cu cumpătare, dreptate şi evlavie. (continuare în numărul viitor)         Adunarea Creştină Betel Câmpulung, 

strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

 

The most visited gambling websites in The UK