Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 263

(Continuare din numărul trecut)

Dincolo de mormânt

După moarte, judecata. Mai curând sau mai târziu, viitorul va aduce în chip sigur două lucruri: “Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Cred că sunteţi siguri de lucrul acesta, mai ales de moarte, cu toate că o înlăturaţi din gândul dumneavoastră. Dar pe cât de sigur este că te-ai născut, pe atât este de sigur că vei şi muri. Oamenii alungă însă de la ei gândul morţii şi caută să se ocupe cu alte lucruri, ca să nu-şi piardă buna dispoziţie, în care se găsesc când şi când. Mulţi oameni stau viaţa întreagă sub frica morţii, ca într-o robie de care vor să scape şi nu pot.

Domnul Isus: Mântuitor sau Judecător. De veţi vrea, de nu veţi vrea, cu Domnul Isus veţi avea de a face, fie ca Mântuitor de pe acum, fie ca Judecător în viitor. Cuvântul lui Dumnezeu spune că orice genunchi trebuie să se plece înaintea Domnului Isus pentru a-L mărturisi ca Domn (Filipeni 2.10). Dar una este să-L mărturiseşti ca unul care Îl iubeşti şi alta este să-L mărturiseşti cu groază, aşteptând pedeapsa veşnică.

Mânia viitoare. La 1 Tesaloniceni 1.10 spune că Domnul Isus “ne izbăveşte de mânia viitoare”. Această mânie poate să fie necazul cel mare, de asemenea mânia de la judecata de la urmă. Dumnezeu Se mânie?, va întreba cineva. Da, aşa este scris. Într-un psalm (7.11) se spune de “un Dumnezeu care Se mânie în fiecare zi”. Mânia ţine de om ca ceva păcătos, va zice cineva. Cum să Se mânie şi Dumnezeu? Da, aşa este scris. Dumnezeu nu este lipsit de sentimente, ca o statuie din vremea de demult, care nici nu zâmbeşte, nici nu plânge. Trăind în păcate, omul este sub mânia lui Dumnezeu. Păcatul nu face bucurie lui Dumnezeu, asta o înţelege orice om. În evanghelia după Ioan se spune că mânia lui Dumnezeu rămâne peste cei ce nu ascultă de Domnul Isus (3.36). Mânia lui Dumnezeu rămâne deci şi de la judecată mai departe peste toţi câţi n-au voit să asculte de Domnul Isus. După cum ne spune Cuvântul lui Dumnezeu, omul este sub mânia lui Dumnezeu câtă vreme trăieşte în păcat. Dacă însă se întoarce la Dumnezeu şi capătă iertarea, atunci iese de sub mânia lui Dumnezeu şi se află sub harul Lui, ca un copil al lui Dumnezeu.

Ori iertare - ori condamnare. Gândul că vom învia îi înspăimântă pe mulţi care au ceva pe cugetul lor. Ei resping ideea aceasta şi vor mai bine să audă că, murind, au dispărut pentru totdeauna. Când aud că nu s-a sfârşit totul odată cu moartea şi că este o judecată, se înspăimântă. Pe pământ este cu putinţă să scapi de judecata oamenilor, dar nimeni nu va scăpa de judecata lui Dumnezeu. Oamenii cred că pot să înmormânteze unele lucruri de care nu vor să şi aducă aminte, dar nu izbutesc. Nu există mormânt pentru păcate. Ele vor apărea odată toate cu o putere îngrozitor de mare. Pentru păcat există ori iertare, ori osândă. Dacă nu este una, este alta. Dar slavă Domnului că iertarea face mai mult decât înmormântarea. Iertarea înseamnă că Dumnezeu nu mai are nimic împotriva mea, căci păcatele mele au fost puse asupra Fiului Său, care a suferit în locul meu.

Cei rămaşi în păcatele lor vor merge unde s-a dus şi bogatul nemilostiv: în locul de chin. Ce va fi însă cu ceilalţi care au rămas în păcatele lor? Unde vor merge ei? Acolo unde a mers bogatul nemilostiv, adică în locul de chin, unde se duc toţi cei care nu se interesează de Dumnezeu, de veşnicia lor, de păcatele lor, de viaţa lor înaintea lui Dumnezeu. Bogatul spune despre el însuşi: “Grozav sunt chinuit în văpaia aceasta!”. Nu ştiu dacă văpaia aceasta va fi fost o văpaie pe din afară sau mai degrabă una pe dinăuntru. Destul de rea şi una şi alta; cred însă că mai rea este văpaia dinăuntru. S-ar putea ca acest foc dinăuntru să fie “focul care nu se stinge”; iar focul acesta pot fi mustrările de cuget, care nu mai contenesc. Domnul Isus vorbeşte şi despre “viermele care nu moare” (Marcu 9.48), ci care roade întruna. Acesta trebuie să fie cugetul care abia dincolo s-a trezit şi şi face lucrarea. Dante a scris şi despre rai şi despre iad. La poarta iadului, el a pus o inscripţie: “Cine intră aici să părăsească orice nădejde”. A-ţi părăsi orice nădejde, a cădea în deznădejde cred că face parte din chinurile iadului. Ce revedere îngrozitoare trebuie să fie în locul de chin! Acolo, unul îl învinuieşte pe altul. Chinul bogatului nemilostiv se mărea la gândul că acolo unde este el vor veni şi cei cinci fraţi ai lui pe care-i lăsase pe pământ. Urmând pilda lui de viaţă, ei vor veni în acelaşi loc de chin şi întâlnirea lor acolo va fi un plâns şi scrâşnire din dinţi.

Există un foc de nestins şi un vierme care nu moare. Este o veşnicie de fericire şi este o veşnicie de chin. Domnul Isus repetă în Marcu 9 aceste cuvinte: “decât să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge…” Cine nu vrea să ia în serios lucrurile lui Dumnezeu să nu uite că există un vierme care nu moare şi un foc de nestins, care arde continuu. Viermele roade înăuntru, iar focul arde în afară. Este vai şi înăuntru şi în afară! Gemetele şi tânguirile celor care vor merge în locul de chin vor răsuna acolo, unde este plâns, bocet şi scrâşnire din dinţi. (Continuare în numărul viitor)

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel.

Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK