Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 632

Împărăţia babiloniană. Prima fiară era ca un leu şi Cuvântul lămureşte că este vorba de împărăţia babiloniană. După cum s a văzut şi în statuia aceea, ceea ce este aurul între metale şi capul între mădularele trupului, aceea este şi leul şi vulturul între fiare. Leul arată ceva maiestuos, impunător, el este regele animalelor. Aşa a fost (în chipul de aur) împărăţia babiloniană: maiestuoasă, puternică, cu multă demnitate. Aripile înseamnă iuţeală în mers. Leu cu aripi era un chip des văzut în Babilon. Dar leului i s au smuls aripile, ceea ce înseamnă că nu se mai mişca, probabil din pricina îmbuibării, a luxului, care întotdeauna aduc decadenţă. Împărăţia babiloniană a ţinut numai 70 de ani. Ea nu s a mai mişcat şi atunci a revenit la situaţia de om, căci spune aici: “Sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om” (Daniel 7: 4). Aceasta poate să l înfăţişeze pe Nebucadneţar, căci el a fost nebun şapte ani, iar după aceea mărturiseşte el însuşi că i a venit mintea la loc şi astfel a devenit om normal privind spre Dumnezeu; dar poate să înfăţişeze şi împărăţia babiloniană, pentru că Babilonul n-a fost distrus, ci a trecut în mâna medo perşilor. Mai târziu a fost dărâmat şi a ajuns o simplă provincie care nu i-a mai supus pe alţii.

Împărăţia medo-persană. Ce înseamnă a doua fiară ne lămureşte tot Cuvântul lui Dumnezeu. Ea înfăţişează împărăţia a doua aşa cum o vede Dumnezeu şi aşa cum se arată ea în afară. Era ca un urs şi stătea într o rână; avea 3 coaste în gură şi între dinţi; şi i s-a zis: “Scoală-te şi mănâncă multă carne” (versetul 5). Este vorba de împărăţia medo persană. Ursul se mişcă greoi, deşi este puternic. Are în gură 3 coaste. Se ştie că mezii şi perşii au supus trei ţări: Babilonul, Libia şi Egiptul. Însă împărăţia medo perşilor, aşa cum este arătat în capitolul 8, nu avea o unitate de conducere. Când sunt doi capi, nu este o adevărată unitate. “Stătea într-o rână”: unul stă, altul gata să alerge. Au mâncat multă carne, dar s-au ticăloşit şi aceştia.

Împărăţia greacă. A treia fiară este un pardos (leopard) sau panteră, un animal cunoscut ca o fiară foarte iute în mişcări şi de o mare ferocitate. Ea înfăţişează împărăţia macedoneană sau greacă, anume pe Alexandru cel Mare, care a avut mişcări aşa de iuţi, cum nici nu s-a mai pomenit în istorie. În 13 ani a cucerit tot pământul cunoscut pe atunci; şi a murit bolnav de friguri galbene. “Avea pe spate 4 aripi” (versetul 6). Aceasta înseamnă rapiditate, cum ar fi un avion nu numai cu un motor, ci cu patru. A zburat ca o pasăre, dar repede i s-a pus capăt. Aici spune că fiara avea patru capete, adică după Alexandru cel Mare împărăţia s-a împărţit în patru. De la unul dintre aceşti patru au avut foarte mult de suferit evreii. A rămas de pomină în istoria evreilor unul din aceştia, Antioh Epifaniu. Acesta s-a purtat ca o fiară, a căutat să distrugă orice cult din Palestina şi să pună în loc cultul lui, păgân. Evreii, sub macabei, au pus mâna pe arme. În Biblia sinodală, unde sunt şi cărţi neinsuflate de Duhul Sfânt, se găsesc şi cărţile macabeilor care istorisesc despre acest Antioh Epifaniu. El îl înfăţişează pe Antihrist, care va veni şi va face lucruri mai grozave decât acesta, căutând să stârpească poporul evreu.

Împărăţia romană. Pe urmă se ridică a patra fiară. “Era nespus de grozav de înspăimântătoare” (versetul 7) - traducătorul nu găseşte o expresie nimerită - “şi puternică, avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită decât fiarele de mai înainte şi avea zece coarne”. Aceasta este împărăţia romană, care decade în valoare, dar înaintează în răutate. Ea are două perioade: una de fier şi alta de fier şi lut. La împărăţia aceasta se vede că stricăciunea era mare pe pământ, cum ne spune Biblia şi când este vorba de potop. Împărăţia romană se va restabili, dar nu aşa cum a fost ea la început. În ea se va vedea totala lepădare a lui Dumnezeu şi lupta pentru distrugerea oricărui cult al lui Dumnezeu. Aceasta este caracteristica celei din urmă lupte, a lui Antihrist. “Avea zece coarne”; acestea sunt zece regate din viitor.

“M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn a ieşit din mijlocul lor şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie” (versetul 8). Aceasta înseamnă o putere care se ridică. Trei coarne (regate) au fost smulse (desfiinţate), deci rămân şapte. Un corn avea, ca o persoană, ochi de om, deci clarvăzător, şi o gură care vorbea cu trufie împotriva lui Dumnezeu. Foarte inteligent, în altă parte spune că va fi în stare să dezlege enigmele. Şi cum oamenii aleargă după înţelepciunea omenească, acesta le va da ceea ce vor ei. În felul acesta îi va uimi şi îi va prinde în felul lui de a înţelege lucrurile.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, 

strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel. 

Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK