Menu
TRAFIC

A fost sfinţită biserica de la Huluba-Vultureşti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 523

b_400_250_16777215_10_images_2135_Clipboard02.jpgCredincioşii Parohiei Huluba, comuna Vultureşti, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului au îmbrăcat duminică, 6 noiembrie 2016, haine de sărbătoare. Noua biserică a satului, închinată Adormirii Maicii Domnului, a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Evenimentul reprezintă o încununare a eforturilor depuse de credincioşi din anul 1999 şi până în prezent. În timpul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Eparhiei a adresat un cuvânt de învăţătură, mulţumind celor care s-au implicat în lucrările de construcţie executate la noua biserică din Huluba. Cu această ocazie, a fost lansată noua monografie a satului Huluba, scrisă de Elena Popescu.

Terenul pe care s-a construit biserica, în suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, a fost donat de familia Colonel Grigore şi Elena Popescu, în amintirea părinţilor Trifan şi Maria Nicolescu. În perioada 1999-2004, s-au turnat fundaţia şi elevaţia noii biserici, s-au ridicat zidurile din cărămidă, s-au realizat acoperişul, tencuielile interioare şi exterioare şi s-a amenajat curtea bisericii. Din 2005 şi până în 2103, s-au construit clopotniţa, casa parohială şi s-a împodobit biserica cu pictură nouă, realizată de pictorii Viorel Mihail Cioineag şi soţia sa, Ancuţa Dorina. Pentru buna desfăşurare a lucrărilor s-au ostenit preoţii parohi Ion Constantin, Cicelon Gheorghe Negescu, Daniel Eugen Nicolescu şi Narcis Ungureanu, împreună cu membrii Consiliului Parohial şi ai Adunării Parohiale. Proiectul a fost realizat de arhitectul Lazăr Dumitrescu, iar inginer de rezistenţă a fost Maria Marinescu. Fondurile necesare pentru construcţie au venit din partea credincioşilor, Secretariatului de Stat pentru Culte şi Consiliului Judeţean Argeş. De asemenea, o contribuţie deosebită a aparţinut conducerii şi salariaţilor Uzinei de Autoturisme Dacia Renault şi a Primăriei din comuna Vultureşti.

The most visited gambling websites in The UK