Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN

  • Written by Adunarea Creştină Betel Câmpulung
  • Hits: 370

Pilda muştarului: biserica, o mare putere lumească. Gândindu ne la pilda din Evanghelie cu muştarul, vedem acolo cum biserica, cea care trebuia să fie mică şi să aibă puterea de sus, a devenit o mare putere lumească, s a făcut un copac; şi are în ea oameni stăpâniţi de rapacitate, de gândul de a şi face o situaţie. Va veni însă judecata lui Dumnezeu peste această mare putere. Catolicismul este o mare putere pământească. Organizaţia imperiului roman a rămas în biserica romană până în ziua de azi. Dar va veni judecata lui Dumnezeu peste ea. Prin aceste lucruri vine moartea în adunări: ori vine întâi învăţătura stricată şi apoi viaţa decăzută, ori întâi vine viaţa decăzută şi pe urmă învăţătura stricată.

Lupi răpitori, care vor sfâşia turma. Apostolul Pavel a spus bătrânilor din Efes adunaţi la Milet: “Ştiu că, după plecarea mea, se vor strecura între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma” (Fapte 20.29). Iar istoria ne arată cum s au strecurat printre ei lupi răpitori. Adunările au fost năpădite de oameni care au urmărit interesele lor şi, când numărul acestora s a mărit, au făcut prăpăd. Domnul Isus Însuşi a spus lucrul acesta; El a vorbit de păsările care îşi vor face cuiburi în ramurile de muştar. Sămânţa de muştar a crescut anormal: s a făcut un copac mare, în care au venit păsările cerului să se adăpostească. Păsările cerului înfăţişează rapacitatea, furtul: vrabia fură, uliul fură, coţofana fură, eretele fură; şi îi înfăţişează pe oamenii care caută să trăiască pe spinarea altora. Acum, când după veacuri vedem unde a ajuns creştinătatea de astăzi, suntem mult ajutaţi să înţelegem aceste cuvinte. Cei de odinioară poate nu şi vor fi dat seama de greutatea unor astfel de cuvinte; noi însă, trăind în timpul decadenţei în care se găseşte creştinătatea de astăzi, putem vedea unde a ajuns pentru că n a ţinut seama de cele ce i s au spus mai dinainte. I s a spus că vor veni lupi răpitori care vor sfâşia turma, care o vor mânca, că vor fi păstori care se vor păstori pe ei înşişi, oameni care vor căuta numai foloasele lor, care vor căuta să şi facă o situaţie. Aceşti lupi îi mai înfăţişează şi pe cei care vor să facă partide. Lucrul acesta a fost şi este o mare nenorocire pe capul adunărilor. Aceştia sunt oameni lipsiţi de smerenie şi chiar de bunul simţ. Peste tot este lucrul acesta şi, dacă nu s a arătat încă în aşa fel încât să izbească privirile, este din pricină că Dumnezeu i a împiedicat; dar începuturi, pe ici, pe colo, se văd, iar între unii dezbinările se ţin lanţ.

Învăţături stricăcioase. Pe de altă parte, se vor ridica dintre ei oameni cu învăţături stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor. Partidele se fac şi prin învăţături stricăcioase. Sunt, într adevăr, unii fraţi plini de râvnă, care vorbesc din Scriptură, însă trebuie controlaţi. Adeseori ne vine greu să intervenim, căci n am vrea ca fratele să fie înjosit. Când însă te duci pe unde a fost el şi vezi că i a pus pe credincioşi sub o lege oarecare, atunci te vezi nevoit să dărâmi spusele lui. Fraţii trebuie să înveţe să se suporte unii pe alţii, să aibă înţelegere unii pentru alţii, ca să rămână în pace. Omul aleargă după senzaţional, căci i se urăşte cu hrana simplă, iar învăţăturile abătute de la Cuvânt sunt cam ceea ce erau pentru evreii din pustie prazul, ceapa, pepenii din Egipt. “Ni s a săturat sufletul de această hrană proastă” (mana) (Numeri 21.5). Doreau castraveţii, pepenii, prazul, ceapa, usturoiul din Egipt (Numeri 11.5); nu mai vorbim de oalele cu carne. Astfel de lucruri se introduceau la început sub o formă slabă, dar pe urmă erau amintite din ce în ce mai stăruitor, în timp ce punctul central, jertfa de pe Golgota, era tot mai mult lăsată deoparte. În creştinătatea de astăzi, câţi au introdus lucruri stricăcioase, ca să i atragă pe ucenici de partea lor! Creştinătatea a devenit un Babilon, fiecare vine cu pretenţia că ceea ce are el nu mai are altul, în timp ce Domnul Isus este un necunoscut.

Timp de persecuţie şi de libertate. “Ferice de cei ce au răbdat.” În vremea de la începutul creştinismului era o mare dorinţă după cununa de martir. Când unuia i se dădea drumul şi nu era condamnat la moarte, se judeca foarte amănunţit: Cu ce voi fi greşit eu înaintea lui Dumnezeu că nu m a socotit vrednic să mor cu ceilalţi fraţi ai mei…? Timpurile de la începutul creştinismului au fost timpuri de prigoană. Dumnezeu a îngăduit însă acele timpuri, deoarece creştinii începuseră să se strice şi, ca să împiedice stricăciunea, Dumnezeu a îngăduit să vină focul prigoanei peste ei (Apocalipsa 2.10). În felul acesta a fost ţinută pe loc stricăciunea ca viaţă şi învăţătură. Împăratul Constantin cel Mare de la Bizanţ a dat libertate religioasă, iar aceasta a fost o lovitură pentru adunarea Domnului Hristos. Atunci oamenii bisericii s au aşezat în fruntea lumii, ca s o conducă ei. N au mai fost în stare să facă deosebirea între lume şi credinţă. S au uitat la libertatea care le a fost acordată şi "lumea" a intrat în biserică, iar biserica a devenit lumească. Credinţa s a despărţit de viaţă şi a rămas doar la nişte forme. I s a întins o cursă şi a căzut în ea. Căderea a continuat până în creştinătatea de azi. Când o prigoană continuă, sufletul poate să ajungă la oboseală. “Să nu cădeţi de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12.3). Harul lui Dumnezeu lucrează ca să ne ţină în picioare.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3; Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK