Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Bogdan David vrea să-şi consolideze cariera profesională, nu să ajungă viceprimar

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1538

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2469_45.jpgÎn ediţia trecută v-am relatat faptul că, în urma unui sondaj, PNL Câmpulung l-a desemnat pe Nicolae Zaharia candidatul partidului la funcţia de primar al municipiului. Decizia a fost anunţată în cadrul unei conferinţe de presă, când preşedintele PNL Câmpulung, Bogdan David, a prezentat şi faptul că electoratul câmpulungean ar vota pe lângă reprezentantul la funcţia de primar, şi membrii partidului care să le reprezinte interesele în Consiliul Local. Astfel, 33% dintre câmpulungenii intervievaţi ar vota PNL, 24% ar pune ştampila pe PSD, iar 17% ar prefera USR. 

Cum toţi cei prezenţi la conferinţă, consilierii locali Bogdan David şi Ionel State, Florin Liţoi şi Nicolae Zaharia, au susţinut că PNL va da primarul Câmpulungului, dar şi că PNL va fi dominant în Consiliul Local, inevitabil a venit întrebarea cine va fi propus viceprimar. „Este o discuţie care va avea loc ulterior. Evident că trebuie să aşteptăm configuraţia politică a Consiliului Local, nu te poţi pronunţa. În momentul în care avem un număr de consilieri, evident că atunci poţi să avansezi nişte nume, dar noi sperăm ca şi viceprimarul să-l dea tot PNL-ul, să avem majoritatea.”, a transmis Nicolae Zaharia. La aceeaşi întrebare, preşedintele PNL Câmpulung, Bogdan David, a declarată că nu urmăreşte să ajungă viceprimarul municipiului, ci intenţionează să-i consolideze cariera profesională.

Dacă în prezent lista cu pretendenţii la Consiliul Local este definitivată cu persoanele în ordinea alfabetică, Biroul Local al PNL Câmpulung are atributul de a aranja candidaţii în ordinea eligibilităţii.

La întrebarea dacă PNL Câmpulung va avea reprezentanţi în Consiliul Judeţean, Bodgan David, a spus: „Sperăm să prindem două locuri eligibile la Consiliul Judeţean. Avem mai mulţi membri ai PNL din Câmpulung care sunt înscrişi în momentul de faţă în competiţie la Consiliul Judeţean, sunt şase persoane înscrise acolo, eu sper să prindem două, dacă nu trei locuri eligibile la Consiliul Judeţean, în funcţie de votul care va fi dat în Biroul Judeţean, unde Câmpulungul în momentul de faţă are un cuvânt destul de important de spus.”

Cel puţin doi consilieri judeţeni de la PNL Câmpulung

La nivel judeţean, PNL Argeş a anunţat că are desemnate 75 de persoane pentru a candida la primării, iar restul sunt în curs de analiză. Printre cei 75 sunt şi cei 23 de primari în funcţie care vor merge în continuare candidaţi, iar restul vor fi validaţi în Biroul Permanent Judeţean. Vicepreşedintele PNL Câmpulung, Ionel State este cel care se ocupă de bunul mers al partidului în mediul rural din Muscel. „Din toate cele 15 localităţi din zona Muscel, s-a predat către filiala judeţeană procese verbale cu Adunări Generale, cu listă în ordinea alfabetică şi candidat la funcţia de primar. Noi sperăm că în afară de cei şase primari pe care îi avem în acest moment să mai câştigăm cel puţin trei din alte localităţi. Toţi primarii care sunt acum în funcţie din partea PNL candidează din partea PNL. Şi, cum v-am spus, sperăm în proporţie foarte mare, de aproape spre 100%, câştigarea a încă trei localităţi.”, a transmis Ionel State.

În Muscel, primari aleşi din partea PNL sunt: Vasile Tudorel Miriţă (Schitu Goleşti), Ion Banzea (Poienarii de Muscel), Claudius Ciobanu (Cetăţeni), Ion Băcioiu (Dragoslavele), Nicolae Tarbă (Bughea de Sus), Cătălin Manta (Albeştii de Muscel) şi Gheorghe Savu (Ţiţeşti). Isabela FILIP

The most visited gambling websites in The UK