Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Anul trecut, consiliera Estera Stămoiu şi-a cumpărat apartament

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1233

b_400_250_16777215_10_images_2297_estera.jpgDe curând, pe site-ul Primăriei Câmpulung au fost afişate declaraţiile de avere ale aleşilor locali, primarul municipiului, viceprimarul şi ceilalţi 18 consilieri locali, urmând să apară şi cele ale angajaţilor aparatului propriu al primarului, dar şi ale poliţiştilor locali. În ediţia de astăzi vă vom prezenta ce bunuri şi venituri au primarul Liviu Ţâroiu, viceprimarul Mărgărin Blidaru, dar şi două consiliere de la PSD, Estera Stămoiu şi Andreea Nora Bădescu. 

Faţă de primul an de mandat, 2016, prea multe schimbări nu sunt în declaraţiile de avere şi interese ale celor patru menţionaţi. Lui Ţâroiu aproape i s-a dublat salariul de primar, la fel şi vicelui Blidaru, care are mai multe autoturisme în proprietate. Estera Stămoiu şi-a achiziţionat între timp un apartament şi nu mai are autoturism, iar Andreea Nora Bădescu şi-a „îmbogăţit” declaraţia de avere cu bunurile soţului, după ce s-a căsătorit anul trecut.

b_400_250_16777215_10_images_2297_taroiu.jpgPrimarul Ioan Liviu Ţâroiu

Are patru terenuri intravilane, două moştenite în 2004, împreună cu soţia, de 3.105 şi 4.772 metri pătraţi, în Câmpulung. Al treilea, de 8.822 metri pătraţi, l-a cumpărat în anul 2008, iar, în 2016, a moştenit încă 1.950 metri pătraţi.

Deţine aceleaşi clădiri ca la începutul mandatului: o casă în Câmpulung, moştenită împreună cu soţia în 2004, de 250 metri pătraţi; un apartament de 66 metri pătraţi în Bucureşti, cumpărat cu soţia în anul 2000; şi o casă de vacanţă la Poiana Braşov, de 90 de metri pătraţi, achiziţionată pe jumătate de fiu în 2004.

Ca datorii, are de returnat un credit de 38.000 de lei, contractat în 2015 şi cu scadenţă în 2020.

Anul trecut, bugetul familiei a fost alcătuit din indemnizaţia de primar a lui Liviu Ţâroiu, care a totalizat 72.398 lei (peste 6.000 de lei pe lună) şi din pensia soţiei, Maria Daniela Ţâroiu, de 14.964 lei (1.247 lei lunar).

În declaraţia de interese are menţionate calităţile de acţionar la IATSA Dacia Câmpulung, cu 8.300 de părţi sociale, în valoare de 80.000 lei, şi la IATSA ARO Câmpulung, cu 500 de părţi sociale, în sumă de 5.000 lei.

Mai deţine calitatea de vicepreşedinte al PSD Argeş.

Declaraţiile au fost semnate pe 11 iunie 2018.

b_400_250_16777215_10_images_2297_blidaru.jpgViceprimarul Mărgărin Şerban Blidaru

Nu deţine bunuri imobile, terenuri şi nici clădiri, în schimb are înmatriculate pe numele lui trei autoturisme. Două Ford Fiesta, fabricate în 2004 şi 2010, şi un Renault Megane, din 2014, toate cumpărate.

Anul trecut, pe 26 iulie i-a vândut lui Ionuţ Mateescu un autoturism pentru care a primit suma de 25.100 lei.

N-are conturi de economii, plasamente, investiţii, dar are o datorie de 28.500 de lei la BancPost Câmpulung, sumă luată în 2016 şi pe care trebuie să o înapoieze până în 2021.

Ca venituri, a înregistrat salariul de viceprimar, de 56.022 lei (4.668 lei pe lună), indemnizaţia soţiei, Alina Mihaela Blidaru, de la Curtea de Apel Piteşti, de 54.526 lei (peste 4.500 de lei pe lună), dar şi alocaţia fiului, Luca Sebastian Blidaru, de 1.008 lei (84 de lei lunar).

Declaraţie semnată pe 11 iunie 2018.

În declaraţia de interese şi-a trecut calitatea de membru în Biroul Executiv al Partidului Social Democrat.

b_400_250_16777215_10_images_2297_nora.jpgAndreea Nora Bădescu, consilier local PSD

Soţul, Marian Bădescu, deţine un teren de 1.700 metri pătraţi în Bughea de Jos, cumpărat în 2008.

Consiliera are pe numele ei un apartament de 80 metri pătraţi, în Câmpulung, cumpărat în anul 2015, iar soţul, o casă de locuit, de 153 metri pătraţi, construită în 2008.

Mai are un autoturism Ford, fabricaţie 2005, dobândit prin cumpărare.

Andreea Nora Bădescu are de returnat 125.000 de lei până în 2025, bani primiţi în 2015.

Venitul familiei a fost alcătuit în 2017 din salariul consilierei, primit de la Nobel Automotive, de 81.255 lei (de peste 6.700 lei pe lună), indemnizaţia de consilier local, de 6.314 lei (peste 525 lei pe lună), salariul soţului, de la Fun Speedtrans, de 15.000 lei (1.250 lei lunar), alocaţia fiicei, Alice Ioana, de 1.008 lei (84 lei lunar) şi pensia acesteia de întreţinere, de 3.384 lei (282 lei pe lună).

Şi-a depus declaraţiile pe 15 iunie 2018. În declaraţia de interese şi-a trecut poziţia de membră PSD.

Estera Stămoiu, consilier local PSD

Pe lângă apartamentul de 39,20 metri pătraţi din Piteşti, pe care l-a primit donaţie în 2010, în 2017 şi-a cumpărat încă unul, de 68 metri pătraţi în Câmpulung.

Nu deţine autoturism, bunuri sub formă de bijuterii sau obiecte de artă, conturi şi depozite bancare, plasamente, dar nici datorii.

În 2017, a realizat venituri din funcţia de preşedinte al OAMGMAMR Argeş, de 91.257 lei (7.605 lei pe lună); de preşedinte al comisiei locală de examen grad principal, 950 de lei; consilier naţional, preşedinte comisie naţională de etică şi deontologie, 17.208 lei; indemnizaţia de membru în Consiliul Local al Primăriei Municipiului Câmpulung, de 6.157 lei (513 lei lunar); dar şi pensia de întreţinere a fiicei, de 3.360 lei (280 de lei pe lună).

The most visited gambling websites in The UK