Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Primarii musceleni, judecaţi în Dosarul „Consultanţa”, achitaţi

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 695

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, 27 iunie, achitarea a 42 din cei 43 de inculpaţi în Dosarul „Consultanţa”. Printre achitaţi se numără şi Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consi-liului Judeţean Argeş, deputatul Mircea Drăghici, dar şi 11 actuali şi foşti primari şi viceprimari ai comunelor din Muscel. În dosar a fost o singură condamnare a unui funcţionar public, care a primit doi ani cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel tot la Curtea Supremă.

Au fost achitaţi, în prima fază:

*Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş;

*Mircea Gheorghe Drăghici, deputat;

*Sever Tarbă, la data săvârşirii faptelor, era viceprimarul comunei Dragoslavele;

*Mihai Gheorghe Tarbă, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Dragoslavele;

*Dumitru Secăreanu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Dâmbovicioara;

*Ion Marin, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Stoeneşti; 

*Ion Luca, la data săvârşirii faptelor, era viceprimarul comunei Stoeneşti;

*Elisaveta Tudose, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Coşeşti;

*Ion Popa, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Stâlpeni;

*Gheorghe Matei, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Mihăeşti;

*Florian Rizea, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Ţiţeşti;

*Nicolae Cornel Pepenel, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Bughea de Sus;

*Damian Ion Poştoacă, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Mioarele;

*Gheorghe Cernătescu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Cuca;

*Dumitru Voicu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Miceşti;

*Florea Ene, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Moşoaia;

*Mihai Ungurenuş, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Corbi;

*Marian Ibric, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Leordeni;

*Ion Ştefan, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Budeasa;

*Gheorghe Pătraşcu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Lunca Corbului;

*Ion Bădulescu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Morăreşti;

*Nicolae Langer, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Sălătrucu;

*Constantin Iatagan, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Şuici;

*Alexandru Adrian Cristescu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Mălureni;

*Nicolae Andrei, la data săvârşirii faptelor, era viceprimarul comunei Mălureni;

*Niculae Şerban, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Mărăcineni;

*Ionel Dragoş Vişan, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Cotmeana;

*Sevastian Pupăză Roşu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Stolnici;

*Daniel Dincuţă, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Corbeni;

*Lucian Cioran, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Mozăceni;

*Nicolae Dochinoiu, la data săvârşirii faptelor era primarul comunei Vedea;

*Gheorghe Ţucă, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Cocu;

*Marcel Ciobanu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Uda;

*Vasile Bebe Ivan, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Băbana;

*Corneliu Berevoieanu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Nucşoara;

*Emil Simion, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Brăduleţ;

*Aurel Bălăşoiu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Rociu;

*Radu Nicolae, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Negraşi;

*Nicolae Smădu, la data săvârşirii faptelor, era primarul comunei Domneşti;

*funcţionarii publici: Onela Carmen Oană, Aida Petrinela Catană şi Vasile Nică.

Doar Iulian Cioflan, care, la data săvârşirii faptelor, era director al Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a Judeţului Argeş, a primit doi ani cu suspendare, având ca termen de încercare patru ani. E.M.

The most visited gambling websites in The UK