Menu
TRAFIC

Oamenii PSD-ului, necunoscuţi şi după doi ani de mandat

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 412

Faţă de precedentele trei reprize de alegeri locale, din 2004, 2008 şi 2012, când PSD a scos la interval cam aceiaşi oameni în jumătatea eligibilă a listei, anul 2016 a adus noutate după noutate în materie de candidaţi la Consiliul Local. Singurii cu experienţă în administraţia publică locală erau Liviu Ţâroiu, Gheorghe Sârbu şi Nicolae Dumitrescu, în rest, nume noi şi necunoscute alegătorilor, pentru care, vorba răspândită pe cuprinsul României, şi o mătură putea candida sub numele respective, că o votau fără ezitare. Mai cunoscute decât eligibilii propuşi de conducerea PSD Câmpulung, propulsaţi în Legislativul municipal de scârba naţională şi locală faţă de PNL, erau „rezervele” de care partidul s-a folosit pentru a umple subsolul fără şanse al listei. Ionel Dumitrache, Laurenţiu Durdun, Mihai Pestriţu, Constantin Coman s-au făcut utili partidului, acceptând să figureze ca propunere pentru Consiliul Local, pe locuri care le-au adus cel mult reputaţia de candidat de meserie. Îi regăsim la „şi alţii” la aproape toate scrutinele ultimelor patru legislaturi, cu mici excepţii, cum a fost anul 2012, când s-a impus USL-ul dominat de PNL. Dar chiar şi atunci, Ionel Dumitrache, pe care nouă zile îl mai despart de momentul depunerii jurământului de ales local, a reuşit să spargă barajul liberal şi să intre pe listă, pe locul 25.
În apropierea momentului în care marcăm împlinirea a doi ani din mandatul 2016-2020, vom arunca un ochi asupra echipelor de candidaţi ale organizaţiilor politice rivale, pentru a observa cum au stat şi cum stau politicienii locului cu „personalul”, de care depinde viitorul Câmpulungului. Deschidem retrospectiva cu partidul considerat, la ora actuală, cel mai puternic în municipiu, PSD, care, aidoma opoziţiei, suferă din pricina lipsei „aspiratoarelor” de electorat. De aceea este interesant de urmărit pe cine vor reuşi oamenii politici să atragă de partea lor dintre indecişii cu ceva mai multă popularitate decât actualii candidaţi, fiind greu de crezut că social-democraţii sunt atât de naivi încât să se culce pe o ureche, convinşi că „ulciorul merge de mai multe ori la apă”. „2016” va rămâne un moment frumos, dar unic în istoria organizaţiei locale, aproape imposibil de multiplicat, la ce nestatornicie demonstrează electoratul, alegeri după alegeri.
Iată în continuare cum a gândit conducerea PSD Câmpulung listele ultimelor patru alegeri, pe care, din păcate, nu regăsim întreprinzători privaţi, care să imprime viziunii de dezvoltare a Câmpulungului ideile în care îşi administrează şi sporesc propriile activităţi. Or PSD a mers şi merge pe mâna bugetarilor neînvăţaţi cu prudenţa, cu drămuirea unui buget, cu lucrul după o strategie, pentru care robinetul statului nu seacă niciodată. Cu salariaţi la stat şi pensionari tot de la stat, slabe şanse de administrare a Câmpulungului ca o afacere aducătoare de profit!                               
2004
În 2004, lozinca impusă de candidatul PSD George Bălan, „Faptele sunt politica noastră!”, n-a fost suficient de credibilă pentru alegătorii câmpulungeni. De fapt, judecând după opţiunea exprimată covârşitor, la alegerile din 2004, 2008 şi 2012, câmpulungenii au o slăbiciune la vorbe, nu la fapte. „Trupeţii” social-democraţi nu-l aveau în rândurile lor, în urmă cu 14 ani, pe Liviu Ţâroiu, care avea aspiraţii mult mai înalte la acel moment. Omul visa să fie consilier judeţean, vis care l-a costat un mandat pe tuşă. „Performanţa” PSD în 2004 s-a tradus în pierderea funcţiei de primar şi a patru locuri în Consiliul Local, partidul fost al puterii rămânând în cinci oameni: Bălan, Cotenescu, Sârbu, Oancea şi Hirică.       

1.George Bălan, 49 ani, doctor inginer;
2.Maria Cotenescu, 50 ani, economist;
3.Gheorghe Sârbu, 60 ani, profesor;
4.Cornel Ion Oancea, 56 ani, inginer;
5.Iuliana Cristina Hirică, 26 ani, economist;
6.Ion Grigore Stănescu, 49 ani, medic;
7.Constantin Miriţă, 42 ani, inginer;
8.Iuliana Ionica Poştoacă, 37 ani, profesor;
9.Bercu Eugeniu, 59 ani, profesor;
10.Ştefan Trâmbaciu, 62 ani, profesor;
11.Dragoş Georgio Cernăianu, 44 ani, inginer;
12.Viorel Anania, 54 ani, subinginer;
13.Ion Ciortan, 43 ani, inginer;
14.Adrian Verde, 44 ani, economist;
15.Daniela Vasile, 37 ani, inginer;
16.Constantin Leca, 72 ani, pensionar;
17.Anda Verginia Blidaru, 31 ani, avocat;
18.Roxana Elena Tarbă, 27 ani, asistent medical;
19.Auraş Ghiţă, 33 ani, operator transport;
20.Cătălin Constantin Jubleanu, 34 ani, economist;
21.Ancuţa Ionela Ghinescu, 32 ani, economist;
22.Mariana Dragomir, 50 ani, educator;
23.Ionuţ Popa, 35 ani, inginer.

2008
În 2008, Liviu Ţâroiu a crezut că are şanse să-l înlăture pe Călin Andrei, amăgindu-se că alegătorii câmpulungeni îşi vor păstra obiceiul de a vota pe altul la următorul scrutin. Martor al adulaţiei arătate prin vot de câmpulungeni faţă de liberal, Ţâroiu s-a mulţumit să stea în umbra lui Călin Andrei şi între 2008-2012, şi între 2012-2015, ca viceprimar, nefiindu-i rău. Asemenea predecesorului Bălan, căzut în dizgraţia partidului, noul candidat a reuşit să aducă PSD-ului tot cinci locuri în Consiliul Local, ocupate de: Ţâroiu, Cotenescu, Bălan, Oancea şi Hirică.           
1.Liviu Ţâroiu, inginer;
2.Maria Cotenescu, economist;
3.George Bălan, inginer;
4.Cornel Oancea, inginer;
5.Iuliana Hirică, economist;
6.Mărgărin Blidaru, profesor;
7.Grigore Stănescu, medic;
8.Adrian Verde, economist;
9.Gabriel Tărăgoi, jurist;
10.Dragoş Cernăianu, inginer;
11.Iuliana Poştoacă, profesor;
12.Cornel Băjan, mecanic;
13.Laurenţiu Durdun, profesor;
14.Cristian Pestriţu, inginer;
15.Ionel Dumitrache, rectificator;
16.Caromel Ciobanu, ofiţer;
17.Cosmin Nicoară, tehnician;
18.Ştefan Moroşanu, inginer;
19.Nicolae Albescu, lăcătuş;
20.Constantin Coman, inginer;
21.Olguţa Cocean, economist;
22.Nicolae Lazăr, psiholog;
23.Emanuel Nicolae, inginer;
24.Marin Avrămescu, economist.  

2012
În 2012, „Anul Victoriei USL”, când candidatul PNL a fost sigur ce-şi doresc câmpulungenii pentru a treia oară, „Vrei Călin Andrei!”, hipnoza în masă a funcţionat impecabil. În schimb, lista acaparată de PNL, care a alternat în jumătatea eligibilă doi liberali cu un PSD-ist, a fost dovada că lucrul amestecat miroase a… De la cinci oameni, social-democraţii au rămas în trei, forţaţi să-i facă loc - pe un loc al lor - conservatorului Zenovie şi să respecte înţelegerea cu Andrei, după ce doi PSD-işti au fost scoşi din Consiliu de propria incompatibilitate. Au parcurs integral mandatul 2012-2016, Ţâroiu, Cotenescu şi Dumitrescu, în timp ce Hirică şi Verde, promovaţi profesional unul ca director comercial la Edilul, celălalt, consilier la Ministerul Agriculturii, au părăsit pe rând Consiliul.           

1.Călin Ioan Andrei, inginer;
2.Liviu Ioan Ţâroiu, inginer;
3.Bogdan Angelin David, inginer;
4.Lucian Mihai Ionescu, informatician;
5.Maria Cotenescu, economist;
6.Anca Florentina Dumitrescu, medic;
7.Iustinian Stănescu, inginer;
8.Nicolae Dumitrescu, inginer;
9.Emilian David, artist plastic;
10.Constantin Chiţulescu, ofiţer;
11.Iuliana Cristina Hirică, economist;
12.Manuel Zenovie, inginer;
13.Adrian Verde, economist;
14.Radu Costin Sălcescu, inginer;
15.Laurenţiu Durdun, profesor;
16.Alexandru Ionuţ Handoca, economist;
17.Gabriel Marian Tărăgoi, jurist;
18.Mihaela Odi Zărnescu, economist;
19.Caromel Ciobanu, ofiţer;
20.Mihai Vasilescu, inginer;
21.Grigore Ion Stănescu, medic;
22.Dan Voicu, subinginer;
23.Constantin Miriţă, inginer;
24.Mihai Ion Duţă, economist;
25.Ionel Dumitrache, agent pază şi ordine publică.          

2016
În 2016, PSD a propus o listă aproape nouă, ocupată în procent de trei sferturi de începători într-ale administraţiei publice locale, dar şi necunoscuţi într-ale politicii. Năzuinţele social-democraţiei câmpulungene se opreau la şapte consilieri locali, aşadar, ce urma după Blidaru nu mai conta. Alegătorii au făcut să conteze şi următoarele trei poziţii ocupate de doi pensionari şi un asistent medical cu funcţie de conducere, pus de formă pe listă, ca să atragă electoratul din Spitalul Municipal. Retragerea afaceristului Bână din Consiliu, după trei luni, l-a reactivat pe Sârbu, care rămăsese fără job-ul suflat la Consiliul Judeţean de Maria Cotenescu. După Sârbu, este cules de pe traseu, la jumătatea cursei, Ionel Dumitrache, a cărui aşteptare, vreme de zece ani, a luat sfârşit.                    
 
1.Ion Liviu Ţâroiu, 63 ani,  inginer, consilier local
2.Nicolae Dumitru Dumitrescu, 62 ani, inginer, inspector control trafic
3.Estera Ambruş, 42 ani, asistent medical, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Argeş
4.Cornel Băjan, 60 ani, lăcătuş mecanic, şef cabinet parlamentar
5.Andreea Nora Fărcăşanu, 37 ani, economist, manager calitate
6.Constantin Ivan, 58 ani, inginer, şef serviciu Hidroelectrica
7.Victor Bână, 53 ani, mecanic auto, patron
8.Mărgărin Şerban Blidaru, 47 ani, profesor, directorul Clubului Sportiv „Muscel”
9.Marin Stanciu, 60 ani, specialist criminalist, pensionar
10. Florin Pană, 43 ani, asistent medical, director de Îngrijiri la Spitalul Câmpulung
11.Ion Iliescu, 56 ani, maistru minier, pensionar
12.Gheorghe Sârbu, 72 ani, profesor, pensionar
13.Ionel Dumitrache, 54 ani, agent de pază
14.Mirabela Mihaela Manea, 30 ani, specialist relaţii internaţionale, consilier parlamentar
15.Dan Dănescu, 62 ani, profesor
16.Petruţa Miriţă, 51 ani, profesor
17.Laurenţiu Durdun, 46 ani, profesor
18.Mihai Cristian Pestriţu, 46 ani, inginer
19.Maria Alexandru, 62 ani, inginer, pensionar
20.Aurelia Poponete, 69 ani, economist, pensionar
21.Constantin Coman, 58 ani, inginer, operator CNC
22.Marius Miloiu, 47 ani, economist, director
23.Gheorghe Gabriel Neacşu, 48 ani, economist
24. Mihai Vasile Mirea, 25 ani, economist

The most visited gambling websites in The UK