Menu
TRAFIC

Doi argșeni, miniştri în noul Guvern

  • Written by Claudiu VIŞAN
  • Hits: 1341

b_400_250_16777215_10_images_2149_Clipboard08.jpgNoul Guvern a depus jurământul în cadrul unei ceremonii, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, după ce a primit votul de încredere al Parlamentului pentru lista de miniştri şi programul de guvernare. Au fost 295 de voturi „pentru” şi 133 „împotrivă”, anterior, toţi cei 26 de miniştri au primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare. Dintre cei 26 de miniştri, patru sunt de la ALDE, iar premiera o reprezintă numărul mare de femei din componenţa Guvernului, opt la număr. Doi argeşeni au fost nominalizaţi şi au primit avizul pozitiv al comisiilor parlamentare, fiind vorba de preşedintele PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca, şi copreşedintele ALDE, Daniel Constantin. Şerban Valeca va conduce Ministerul Cercetării şi Inovării, iar Daniel Constantin, este viceprim-ministru şi ministrul Mediului.

Şerban Valeca şi-a început activitatea de parlamentar în februarie 2000, când a ocupat funcţia de deputat până în decembrie acelaşi an. Din decembrie 2000 şi până în prezent, a fost senator, fiind la al treilea mandat. CV-ul său este unul impresionant, cea mai importantă funcţie pe care a deţinut-o a fost cea de ministru delegat al Cercetării. Este fizician, a reprezentat România la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena şi are la activ, potrivit bibliografiei de pe pagina web a Senatului, mai multe  brevete de invenţii - OSIM. Este preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Nucleare Mioveni. De asemenea, este antrenor de karate şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional. A primit Medalia de Onoare 2006 a CNR al Consiliului Mondial al Energiei. Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, a fost în mandatul trecut deputat de Argeş. Nu este la primul mandat de ministru, el deţinând în trecut şi portofoliul de la Agricultură. 

 

The most visited gambling websites in The UK