Menu
TRAFIC

Teo Nicolescu, avocatul lui Călin Andrei, a dat cu subsemnatul la DNA

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2388

b_400_250_16777215_10_images_stories_1965_1967-1.jpgCălin Andrei a fost condamnat la închisoare cu suspendare, iar avocat i-a fost Teodor Nicolescu, deputat PNL de Argeş, pe Colegiul Sud. Nu numai că edilul a primit sentinţă nefavorabilă, dar şi apărătorul său a fost audiat într-o cauză penală. Teo Nicolescu a fost adus, luni dimineaţă, cu mandat la DNA. În acelaşi dosar în care este audiat şi şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, surse judiciare declarau că se are în vedere retrocedarea ilegală a unor imobile supraevaluate.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, au dispus extinderea urmăririi penale faţă de deputatul argeşean, pentru infracţiunea de luare de mită, pe lângă cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. Nicolescu este suspectat că a primit, în perioada 2008-2013, de la trei persoane, aproximativ 6.200.000 lei. Potrivit procurorilor DNA, banii au fost remişi în general, în tranşe de până la 250.000 de lei, în lei şi euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul.
Deputatul de Argeş a fost audiat de procurori pentru calitatea pe care a avut-o în perioada 2005-2008 de vicepreşedinte al ANRP. După multe ore de declaraţii, timp în care Teo Nicolescu şi-a probat nevinovăţia chiar şi cu documente, acesta a părăsit sediul DNA fără să fie pus sub acuzare. Trebuie precizat faptul că după ce a plecat de la ANRP, Nicolescu a deţinut funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei, fiind propus de PNL pentru postul de ministru. În dosarul pentru care a fost audiat Nicolescu se fac cercetări pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în raport cu cei care au fost membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri din cadrul ANRP.

The most visited gambling websites in The UK