Menu
TRAFIC

La împlinirea a 30 de ani, Adelina Pestriţu şi-a sărbătorit ziua de naştere la Miami

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 903

b_400_250_16777215_10_images_2157_Clipboard09.jpgCâmpulungeanca Adelina Pestriţu a împlinit, ieri, 30 de ani, iar, cu puţin timp înainte de a schimba prefixul, a plecat tocmai în America, la Miami. Anul acesta, vedeta a renunţat la petrecerile fastuoase pe care le organiza alături de prieteni, în favoarea unei vacanţe de vis în SUA. 

Înainte de a împlini frumoasa vârstă de 30 de ani, Adelina Pestriţu şi-a surprins prietenii virtuali cu un mesaj emoţionant, în care le împărtăşeşte fanilor ce-şi doreşte: „Sunt în vacanţa mea aniversară. Împlinesc 30 de ani. Pe care i-am trăit în România, cu mândria că sunt româncă, cu respect pentru cei de lângă mine, pentru cei care muncesc, sunt cinstiţi şi au bun simţ. De ziua mea, îmi doresc ca România să fie bine, românii buni să triumfe, iar eu să-mi pot trăi şi următorii 30 de ani cu credinţa că acasă la mine e cel mai bine!” Mesajul a fost postat în dreptul fotografiei în care este îmbrăcată într-un costum popular din Oaş, nu muntenesc, cum ne-am fi aşteptat noi.

Dacă, în anii trecuţi, aceasta obişnuia să organizeze petreceri fastuoase, de această dată, Adelina a ales să-şi sărbătorească ziua de naştere la Miami, alături de nişte prieteni. „Dacă, anii precedenţi, am dat petreceri cu 200-300 de invitaţi, mai ceva ca la nuntă, pentru acest nou capitol din viaţa mea, am ales să plec în Statele Unite ale Americii, la Miami mai exact, unde mă aşteaptă câţiva prieteni de suflet, români şi americani, care, atunci când i-am anunţat că voi veni să mă serbez acolo, deja au făcut planul de distracţie şi călătorii. Sunt câteva obiective turistice pe care nu le-am bifat atunci când am mai fost, dar, de data aceasta, sunt cap de listă.”, mai spune Adelina. 

The most visited gambling websites in The UK