Menu
TRAFIC

Ioana Zipiş, fiica viceprimarului de la Mioarele, promovează Muscelul pe blogul său de modă

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2273

b_400_250_16777215_10_images_2155_Clipboard12.jpgIoana Zipiş. O fată talentată, care scrie bine, se îmbracă bine, drept pentru care cele două pasiuni au fost transpuse într-un blog de modă, prin intermediul căruia împarte sfaturi de a combina diferite articole vestimentare, dar şi ponturi despre magazinele cu oferte tentante. Acum, graţie internetului, cumpărăturile sunt „floare la ureche”, iar muscelencele nu mai trebuie să bată drumul până la Bucureşti, ca să-şi aprovizioneze garderoba cu noutăţile anului respectiv. Trebuie să spunem că Ioana, deşi devenită Fashion Blogger, deci, ştie ce vorbeşte în acest domeniu în care îndrăzneala, dar chibzuită, te scoate din anonimat, nu studiază doar ofertele brandurilor renumite, aşa cum aţi fi tentaţi să credeţi. Atunci când găseşte o bluză sau o pălărie frumoasă într-un magazin local, nu ezită să le recomande cititoarelor blogului său. Alt lucru care ne-a impresionat la Ioana: plăcerea cu care descrie Măţăul natal, în ale cărui decoruri de poveste sunt realizate mare parte dintre imaginile postate. La Câmpulung şi la Mioarele, despre care vorbeşte cu un patriotism local molipsitor. Şi demn de toată admiraţia la adresa tinerei care promovează Muscelul şi-i îndeamnă pe bucureştenii în mijlocul cărora s-a stabilit să-l viziteze, ca să-şi umple ochii şi sufletul de o frumuseţe aparte.       

Multe dintre şedinţele foto, în Măţăul natal

Ioana Zipiş, fiica viceprimarului de la Mioarele, Ion Zipiş, are 25 de ani, a absolvit Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” şi a studiat Administrarea Afacerilor, în România şi Portugalia, în cadrul programului Erasmus. Şi-a consolidat experienţa în cadrul mai multor companii, unde a activat temporar, în diferite domenii: vânzări, marketing, resurse umane, la PTC Academic Program, Orange, Ţiriac Auto, Mazars in Romania, Procter&Gamble (unde deţine o poziţie importantă şi în prezent). Activează la AIESEC, o organizaţie non-guvernamentală internaţională şi, ceea ce ne interesează, fiind subiectul acestui articol, are un blog de modă intitulat „One More Item” by Ioana Zipiş.

Se gândeşte ca, într-o bună zi, să pună bazele unei activităţi cu profil social, dar, momentan, urmează masteratul, la Bucureşti. În plus, are o slujbă „full time”, de care se bucură în fiecare minut, după cum mărturiseşte pe blogul personal. Ioana locuieşte în Bucureşti, dar localitatea natală se află pe cel mai înalt deal din România, după cum îşi ispiteşte cititorii să vină în zonă. Ea le recomandă ca, în cazul în care vor dori să viziteze aceste locuri minunate, să le fie oaspeţi familiei sale, la Pensiunea „Cristiion”, unde sunt întotdeauna bineveniţi. 

Blogul a apărut din dorinţa sa de a fi la curent în permanenţă cu noutăţile modei, să depăşească bariere în acest domeniu şi să fie capabilă chiar să se surprindă pe ea însăşi în fiecare zi. Povestea numelui blogului - „Un articol în plus” - provine de la povestea vieţii sale, de la faptul că simte că n-are niciodată haine de ajuns şi că, în fiecare moment, şi-ar dori să aibă un articol în plus. Cu speranţa că cititorii săi vor fi încântaţi de ceea ce vor găsi pe blog, Ioana le urează să se bucure de lectură şi de fotografiile prezentate.   

Navigând printre albumele cu Ioana prezentând ţinute în culori autumnale, având în fundal splendoarea toamnei muscelene, cititoarele sale s-au arătat interesate nu numai de piesa principală a imaginii, adică articolul vestimentar propus, ci şi de locul în care a avut loc şedinţa foto. Ioana le-a surprins plăcut dezvăluind locaţia: „La noi, la Măţău, înspre Chilii. Mă bucur că vă place!”                                           

Cununia civilă, în costume tradiţionale

Studiindu-i cu interes blogul - trebuie să recunoaştem, o premieră pentru Câmpulungul ai cărui tineri, îndepărtaţi de „arhaicul” zonei, deprind îndeletniciri moderne, occidentale - n-am putut rezista tentaţiei de a împărtăşi cititorilor noştri două imagini din timpul celui mai fericit eveniment din viaţa sa, consumat în anul 2015, când şi-a legat destinul de cel al lui Robert.  

Logodna, căsătoria civilă şi nunta au locul lor în jurnalul său virtual. Ioana descrie cu lux de amănunte pregătirile pentru ceremonial, care, ca în orice poveste care se respectă, a durat trei zile şi trei nopţi, „cu multă lume, voie bună, petreceri şi tradiţii muscelene şi câţiva internaţionali strecuraţi printre noi.” N-a lipsit nimic din descrierea oferită cu generozitate de Ioana: petrecerea burlăciţei, cununia civilă oficiată la Primăria Mioarele, la care mirii au purtat costume tradiţionale, asortate cu sezonul cositului ierbii, balul sau „bradul”, nunta, cu tot ritualul ei, unde, în afară de dansul mirilor, a existat o surpriză: un dans cu domnişoarele de onoare (opt la număr) şi cavalerii de onoare.               

Moda, un motiv de a vorbi despre locurile natale 

Pentru tânăra generaţie, Ioana Zipiş este mesagerul perfect al locurilor natale, întrucât ea nu prezintă, aşa cum am spus, doar nişte haine şi informează de unde le-a cumpărat, de la ce marcă sunt şi de ce le-a combinat cum le-a combinat. Autoarea profită, efectiv, de această pasiune pentru a le vorbi, în scris, tinerelor despre comuna de baştină. “Bună, fashionistelor! Sper că v-aţi distrat frumos de Paşte! Anul acesta (n.r. 2015, anul în care şi-a creat blogul), am fost norocoşi şi am avut parte de o vreme frumoasă de sărbători, iar eu am profitat de asta şi chiar m-am bronzat un pic. Trebuie să recunosc că abia aşteptam să merg acasă, în satul meu, pe dealul cel mai înalt din ţară, să mă bucur de priveliştea deosebită, să mă relaxez şi să iau o gură de aer de munte. Puteţi să îmi citiţi fericirea pe chip! (...)” După care urmează propunerile ei în materie de fashion, dându-se pe ea ca exemplu. Adică nu-ţi spune cu ce să te îmbraci, ci cu ce s-a îmbrăcat ea. Cu atât mai bine dacă cititoarea se simte inspirată şi adoptă o ţinută asemănătoare. Să nu omitem un amănunt important pentru doamne şi domnişoare, de care ar trebui să ţină cont pentru ele însele: Ioana Zipiş se declară un mare fan al look-ului office, care, într-adevăr, o prinde foarte bine, mai cu seamă că are şi o postură deosebită, fiind înaltă şi subţire.           

„Dragilor, vă scriu după ceva timp, să vă arăt câteva fotografii drăguţe de toamnă din satul meu natal. Ador această perioadă a anului, de fapt, pentru mine, fiecare anotimp are ceva special şi de fiecare mă bucur în felul meu. (...)” „Îmi place vacanţa de iarnă, îmi aminteşte de copilărie. Mi-ar plăcea şi mai mult dacă ar fi zăpadă, dar nu e timpul pierdut. Zilele astea, am ieşit din casă foarte puţin, e drept că nu prea îmi vine să ies, la cât am mâncat de sărbători.”, scrie Ioana, în cea mai recentă postare a sa, de la finele lunii decembrie. 

The most visited gambling websites in The UK