Menu
TRAFIC

Experienţa “Vocea României” s-a încheiat pentru Cezar Panaitescu

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 609

b_400_250_16777215_00_images_2138_Clipboard02.jpg Concursul „Vocea României” continuă, din păcate, fără Cezar Panaitescu, la care antrenorul Marius Moga a hotărât să renunţe în faza de „knockout”. Vineri, 18 noiembrie, competiţia a ajuns în cea de-a treia etapă a desfăşurării sale, după „audiţiile pe nevăzute” şi „duelurile” între concurenţii din echipa aceluiaşi antrenor. Reamintim că, la „blind-uri”, participanţii au fost aleşi prin întoarcerea scaunelor ocupate de Loredana Groza, Smiley, Marius Moga şi Tudor Chirilă, convinşi de performanţele vocale ale acestora. Pentru „battle-uri”, fiecare antrenor a format perechi de interpreţi, pe care i-a pus să se dueleze pe piesa cântată în duet. Cel mai bun dintre cei doi a mers mai departe, la „knockout”, cea mai dureroasă din punct de vedere al eliminărilor. Din 36 de tineri şi tinere, rămaşi în concurs după primele două hop-uri, doar 9 vor intra în spectacolul „live”. Aşadar, o selecţie foarte dură, care a constat în formarea a trei grupuri a câte trei membri ai aceleiaşi echipe, din care, la finalul momentului artistic, antrenorul elimina doi. Fără posibilitatea de salvare a vreunuia dintre cei eliminaţi de către alt antrenor, aşa cum s-a întâmplat la „dueluri”. Component al echipei lui Marius Moga, tânărul cu origini câmpulungene Cezar Panaitescu a ratat calificarea în etapa de „live-uri”, pierzând în mod nemeritat în faţa unui coleg care şi-a atras antipatii în rândul propriei echipe. O caracterizare deloc flatantă din partea unei colege a dezvăluit publicului o latură neplăcută a caracterului artistului în devenire pe care a pariat Moga. Dar, cum în show-bizz tupeul „vinde”, alegerea nu este surprinzătoare.       

Cel care a câştigat în faţa lui Cezar, descris de una dintre colegele de echipă: “un ţăran, care nu ştie să se comporte”

Flerul de descoperitor de talente al lui Marius Moga i-a aşezat în aceeaşi formulă pe Ana Maria Roşu, o tânără foarte sigură pe ea că va trece în faza următoare a competiţiei, Cezar Panaitescu şi Ionuţ Trif, declarat tot un împătimit al muzicii rock, asemenea câmpulungeanului, dar total diferit în privinţa calităţilor vocale, dar, mai ales, a comportamentului, catalogat de una dintre colegele de echipă ca fiind deplasat. 

Antrenorul a avut ideea de a-şi pune „învăţăceii” să joace ping-ping în timp ce-şi repetau melodiile, pe motiv că acţiunea reprezintă o „distracţie pentru creier”. „Încercăm să-i distragem atenţia creierului de la tot felul de gânduri pe care le aveţi în timp ce cântaţi, pentru ca, pur şi simplu, să cântaţi. La „knockout” i-am lăsat pe toţi să fie mai sălbatici, încerc să văd sămânţa de artist din fiecare.”, şi-a justificat acesta decizia de a-i forţa pe concurenţi să îmbine muzica cu sportul. 

Prima dintre cei trei aprecia că echipa lui Moga este foarte puternică din punct de vedere vocal. Dacă ar fi fost în locul antrenorului, tânăra în vârstă de 20 de ani a mărturisit că s-ar alege pe ea. „Am încredere în mine şi cred că am tot ceea ce ţine de un artist complet. Ştiu cine sunt şi ce pot eu şi nu mi-e frică de nimeni.”, spunea încrezătoare, poate, un pic prea încrezătoare, Ana Maria Roşu. Aceasta părea că are cele mai multe şanse, din punct de vedere comercial, pentru a accede în etapa superioară, întrucât, spunea ea, pe scenă nu se exprimă doar muzical, ci şi coregrafic şi teatral. Marius Moga a intuit dorinţa acesteia de a arăta cel mai bine pe scenă dintre cei trei, dar, în opinia sa, mult mai important era ca Ana Maria să inspire publicului credibilitate şi să-i transmită senzaţia că este următoarea Aretha Franklin, din al cărei repertoriu i-a ales piesa pentru „knockout”. 

Mult mai prudent în alegerea cuvintelor decât contracandidaţii săi, Cezar spunea că se vede în postura de promovat de către antrenorul său şi se declara încrezător în piesa aleasă de Moga pentru el.

Ionuţ Trif declara la interviu că se vede pe primul loc. Iar pe al doilea, tot el. Moga a lăsat impresia că-l agreează pe acest „personaj simpatic”, după cum îl caracteriza. „Îmi place că are încredere în el. N-ai ce să-i reproşezi mai mult decât că, uneori, îşi întinde glumele prea mult.”. Atât de mult încât una dintre colegele asaltate cu invitaţii la cafea şi la „fugit în lume” l-a numit „puţin ţăran”. „Măcar de-ar fi ţăran de la ţară, dar nu, el este ţăran ca şi comportament. Este o persoană care nu ştie să se comporte. Glumele proaste pe care le face… vorbeşte şi mă oboseşte, chiar dacă nu vorbeşte cu mine.”, spunea fata despre insul care şi-a mărturisit public dragostea pentru ea într-o manieră „ţărănească”. 

Contracandidata sa, în schimb, găsea la el sensibilitate în spatele măştii şi declara că-i place naturaleţea lui pe scenă. El însuşi recunoştea că n-a încercat să-şi adapteze comportamentul la ceea ce se întâmplă la „Vocea României”, pentru că a vrut să fie el însuşi.   

După Tudor Chirilă, Moga nu a ales piesa potrivită pentru Cezar Panaitescu

După ce concurenţii lui Marius Moga au susţinut momentele pregătite împreună cu antrenorul lor, au urmat consideraţiile juraţilor pe marginea fiecărui fragment muzical interpretat de cei trei. Smiley a apreciat că, în cazul Anei Maria, piesa „Chain of fools” a Arethei Franklin a fost foarte bine aleasă, potrivindu-i-se vocii acesteia, dar: „A fost foarte demonstrativ tot ceea ce ai cântat. Într-adevăr, poţi să faci foarte multe cu vocea ta, dar nu uita că muzica este despre emoţie, despre ceea ce ne transmiţi.” Adică ce spunea colegul Moga în faza de pregătire a momentului. În schimb, lui Cezar nu i s-a potrivit piesa „Viva la vida” a trupei Coldplay, spunea Tudor Chirilă, în opinia căruia Ana Maria s-a prezentat cel mai bine dintre toţi. „La Ionuţ… este ceva din tine, care parcă spune: ştiţi ceva, vă place sau nu, pe mine mă cam doare la „başcheţi”.”, este impresia lăsată de acest concurent lui Tudor Chirilă: că nu-i pasă dacă celor din juriu le-a plăcut sau nu cum a cântat o piesă spectaculoasă şi, de la o poştă, câştigătoare, „Wicked games”, cover-ul trupei HIM. Loredana Groza i-a luat apărarea lui Trif, scuzându-i îndrăzneala şi nepăsarea insuflată lui Tudor Chirilă prin timiditatea care s-ar afla în spatele armurilor din piele, ţinte şi fermoare şi a tatuajelor. „De departe, Ana Maria a arătat că are o disponibilitate vocală mult mai amplă decât a lui Cezar şi Ionuţ.”, a conchis Loredana. 

Moga a recunoscut că îi este mai greu ca la dueluri, fiind pus să aleagă între trei voci, care s-au descurcat bine, şi, mai mult decât atât, să aleagă având siguranţa că acea voce va progresa mai mult. „Să alegi pe cineva simţind că-şi doreşte să ajute echipa noastră să dea o finală bună, chiar un câştigător.”, a afirmat Marius Moga înainte de a pronunţa numele primului eliminat, apoi pe cel al câştigătorului. Opiniile colegilor din juriu deloc favorabile lui Trif nu i-au influenţat alegerea lui Marius Moga, care a decis să meargă mai departe cu „personajul simpatic”. Mai puţin pentru fetele din echipă, pe care le-a agasat cu remarci şi gesturi deranjante. 

The most visited gambling websites in The UK