Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

“Pâinea noastră este Uzina!”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3930
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/stories/1607/a01.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a01.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a02.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a02.jpg'

a01.jpgVictor Naghi, în amintirile lui Eduard Ţigler
Expresia „marea familie de la ARO” n-a însemnat doar colectivul întreprinderii, care era obligatoriu să dea impresia de unitate, ci era extinsă la familiile angajaţilor. De pildă, din şapte membri, cât număra familia lui Eduard Ţigler, şef la Metrologie, într-o perioadă, cinci erau angajaţi la Uzină. Tatăl său a fost la Control, la Prototip, fiul, Eduard Ţigler, a fost frezor, un frate a lucrat ca strungar, altul rectificator, iar sora s-a calificat ca strungăriţă. Băieţii au absolvit Şcoala Profesională, iar sora, care nu era acceptată la această instituţie de învăţământ, fiind fată, a urmat o Şcoală de Calificare. Legătura cu Uzina se întindea dincolo de membrii unei familii, părinţii şi copiii care se angajau la întreprindere, ajungând până la rudele acestora, mai apropiate sau mai îndepărtate. De aici, adevărul, în sensul propriu, al sintagmei cu care am debutat materialul de astăzi. Eduard Ţigler a lucrat aproape 40 de ani la Uzină, din 1958, când a absolvit Şcoala Profesională I.M.S., până la 1 ianuarie 2000, data pensionării: patru ani, ca frezor şi 35 de ani, la Metrologie. În anul 1982, a predat funcţia de şef al Laboratorului de Metrologie inginerului Adrian Chivu. Iniţial, laboratorul a funcţionat la etajul III al blocului administrativ - la etajul I îşi avea biroul directorul Victor Naghi - şi tot la nivelul al treilea al imobilului funcţiona Laboratorul Chimic, unde era şefă inginerul Cezarina Dumitrescu. Aceasta şi Luciana Dorcioman au fost primele femei inginer de la Uzina ARO.

“Bă, te-au văzut ăştia c-ai venit cu sacoşa la mine!”

După ce a terminat liceul, la seral, a urmat Cursurile Tehnice de Metrologie, la Bucureşti, între anii 1962-1965, şi s-a întors la Uzină, ca metrolog. Angajat la Laboratorul de Metrologie, Eduard Ţigler l-a găsit acolo pe metrologul şef Petre Anghelina, pe care l-a înlocuit în perioada 1976-1982, primul fiind detaşat la Montaj, ca maistru. „Şi aici am avut meseriaşi buni. Când găseai câte un meseriaş bun prin secţii ori prin ateliere, trebuia să-l aduci neapărat la Metrologie. Naghi ţinea la treaba asta, pentru că aici se făceau multe obiecte de protocol. Nu trecea o săptămână fără să te cheme, că vrea să-i faci ceva. Îţi arăta un model şi-ţi spunea cam ce dorea să-i lucrezi. Maidan, Zanfir, Delca erau pricepuţi, în afară de aparatele pe care trebuia să le repare, făceau şi lucruri din acestea mărunte.”, ne-a povestit Eduard Ţigler.

Victor Naghi avea nevoie de obiecte de protocol pentru oaspeţii primiţi la ARO sau pentru plecările sale în diverse delegaţii, când lua cu el cadouri simbolice pentru gazde. Iar simbolurile respective nu numai că erau legate de ARO, dar erau confecţionate la ARO, la Laboratorul de Metrologie. „Făceam statuete reprezentând, cum se purta pe vremea aceea, muncitorul ţinând steagul. Îmi amintesc că primea o delegaţie din Columbia. Mă cheamă şi-mi zice: „Ce să le dăm, mă, la ăştia? Sunt 14 inşi din Columbia.” N-aveam nimic pe acolo. Se duce Găiduţ şi aduce de la artizanat 14 sacoşe cu mânerul din lemn, frumoase, cu broderii, cu model popular. Pe mânerul acela din lemn trebuia făcută o dedicaţie. Dânsul mi-a dat un bileţel cu textul care trebuia scris. Era unul, Titi Măcărescu, şi acesta avea un scris frumos. Textul a fost făcut în pirogravură, cu creion electric pe lemn. Înainte să le facem, am zis să-i arăt una, să vedem dacă-i place, să nu le stricăm pe toate. Era într-o şedinţă şi-mi spune Găiduţ să-l aştept, că trebuie să iasă. Cum stăteam la uşă, cu sacoşa, iese şi mă vede. Ce mi-a făcut! „Bă, te-au văzut ăştia c-ai venit cu sacoşa, zic că mi-ai adus vreun plocon! Nu puteai s-o înfăşori?!” I-am arătat-o, mi-a zis că e bine şi să le fac şi pe celelalte.”, a relatat, amuzat, interlocutorul nostru.
Ce i-a rămas întipărit în minte, după atâta timp, este cultul lui Naghi pentru partid: „Pentru dumnealui, partidul era suprem. Pe poarta 1 scrisese cu litere de-un metru, din tablă: „Pâinea noastră este Uzina”. Eu, din birou, vedeam scris pe laterala blocului administrativ: „Partidul m-a dat la şcoală. Partidul m-a educat. Pentru partid sunt dator să-mi dau şi viaţa”.

Pe locul unde s-au construit facultatea şi sediul administrativ curgea un pârâu

a02.jpgVictor Naghi a ajuns la ARO, în luna februarie 1957, pe când Eduard Ţigler era încă elev la Şcoala Profesională. Printre primele acţiuni întreprinse de acesta a fost amenajarea întreprinderii care „arăta rău”. Cu timpul, s-au pus la punct aleile cu flori, blocul administrativ, incinta şi toate celelalte. Fostul angajat îşi aduce aminte că pe locul unde, ani mai târziu, s-au amenajat facultatea şi sediul administrativ al Uzinei ARO, era „o râpă”. „Curgea dinspre Măgura un pârâiaş, traversa Uzina şi se vărsa în Râul Târgului. Acolo a trebuit amenajat... s-a cărat pământ, s-a nivelat. Unde era staţia de răcire compresoare era o văgăună.”, ne spunea Eduard Ţigler.  
Transformarea acelui loc sălbatic într-o zonă destinată activităţii industriale a fost posibilă datorită relaţiilor pe care le-a avut Victor Naghi la Comitetul Central. Şeful Ministerului Construcţiilor de Maşini, în acele timpuri, era Ioan Avram. „Îmi aduc aminte că am văzut o adresă a lui Ioan Avram trimisă lui Naghi, în care îi scria să-şi facă ordine la fabrică. Cu relaţiile pe care le-a avut, s-a apucat de treabă, a primit fonduri serioase... A asfaltat, a făcut aleile, multe hale noi... Eu, când am venit, era hala veche la Uzinaj, Forja era pe jumătate făcută... Am lucrat ca frezor la Mecanicul Şef într-o baracă. Erau trei-patru barăci. Una era folosită de Serviciul Investiţii, pentru depozitarea unor materiale, într-alta lucram noi, la Mecanicul Şef, unde făceam reparaţii. Chiar lângă baraca noastră, pe nişte capre, se vopseau caroseriile în aer liber şi se uscau la soare.”, continuă istorisirea despre începuturile sale la I.M.S. Câmpulung.

Naghi, după ce l-a prins pe Ţigler rupând o creangă de liliac: “Bă, la oi cu voi, pe Măgura!”

Eduard Ţigler a rememorat o întâmplare petrecută pe când era elev, care l-a făcut să prindă teamă de directorul Victor Naghi. Acum, aducându-şi aminte de furia pe care i-a stârnit-o aprigului lider al fabricii, în momentul în care l-a surprins rupând o creangă de liliac din tufişul din curte, crescut aproape de sala de şedinţe, îi vine să râdă. Tânărul nu făcuse acest gest de capul lui, ci fusese trimis de superiorul său. Pentru Naghi, care iubea florile, n-a mai contat cine a fost autorul moral al faptei şi s-a dezlănţuit. Incidentul ne-a fost relatat de Eduard Ţigler, afişând un zâmbet nostalgic pe toată durata naraţiunii. „Am avut un necaz cu dumnealui. Era într-o şedinţă, de producţie, de partid... nu mai ştiu. Era într-o luni, a doua zi de Paşte. Muncitorul la care lucram m-a trimis să fac rost de-o crenguţă de liliac, să punem la maşină. Nu prea se lucra atunci schimbul II, nu prea era personal. Naghi m-a văzut pe geam când am rupt crenguţa aia. A ieşit din şedinţă. „Bă! La oi cu voi, pe Măgura! Nu sunteţi în stare să ţineţi ceva frumos aici!” De atunci, i-am prins frica, nu numai eu, toată lumea! Avea o grijă deosebită pentru flori.”, a relatat acesta. Victor Naghi venise de numai patru luni (sosirea lui la ARO s-a produs în februarie 1957, iar păţania cu liliacul, în mai, acelaşi an) şi era pornit să facă treabă la Uzină.  
Dacă Eduard Ţigler s-a ales doar cu o muştruluială, pe care n-a uitat-o nici 50 de ani mai târziu, în schimb, pentru o angajată a întreprinderii, care, pe lângă faptul că a jumulit o floare, l-a şi înfruntat pe director, sancţiunea a fost incomparabil mai gravă. „A văzut-o pe geam rupând un trandafir, cred, s-a luat de ea, i-a răspuns şi aceasta... şi a mutat-o disciplinar la Colibaşi. Mioara Anghel, parcă o chema, era controloare pe la Motor.”

“Ciobanul” lui Naghi, pictat pe rampa de demonstraţii cu ARO, n-a fost pe placul directorului târgului

Altă întâmplare care îl are în centru pe Victor Naghi: în anul 1972, când s-au făcut primele ARO-uri, acestea au fost prezentate la Târgul de la Bucureşti. „Câţiva oameni de la Administrativ şi de la Metrologie... Anghelina, care era prieten bun cu Naghi, au zis să dea o mână de ajutor la amenajarea standului de încercări pentru ARO, la pavilion. În spatele intrării principale, dinspre Casa Scânteii, s-a amenajat o rampă cu bolovani, cu apă, unde maşina trebuia să facă demonstraţii. Am fost detaşat multe zile acolo. Trebuia făcută o rampă de 30-35 de grade, unde urca şi cobora maşina. Pe partea laterală, se sudaseră nişte table. Cezar Constantinovici, pictorul uzinei, folosit pentru lozinci, a fost adus, cu un compresor pentru vopsit. Naghi îi dă dispoziţie: „Ia, fă-mi aici un cioban cu oi!”. A muncit ăla, săracul, a pictat... a avut de făcut două laterale ale rampei.”, a continuat Eduard Ţigler.
Pe când, curioşi, colegii se uitau să vadă cum a ieşit, directorul expoziţiei, care venea să inspecteze fiecare stand, le-a retezat entuziasmul câmpulungenilor rămaşi cu gura căscată: „Ce e aici, băi? Cine v-a pus să pictaţi asta?” „Domnul director al nostru, de la Uzină, domnul Naghi.”, au răspuns ai noştri. „Băi, ăia să facă la ei la Uzină, aici nu e iarmaroc! Ia, ştergeţi acum!”, s-a răţoit directorul la delegaţia câmpulungeană. „Noi trebuia să-l aşteptăm pe Naghi, nu puteam să ştergem fără să auzim ce zice şi dânsul. Poate intervenea la director şi rămânea aşa.”, a fost o consolare de moment a câmpulungenilor, spulberată rapid de directorul târgului de la Bucureşti, cu care n-a fost chip să se înţeleagă nimeni. Suprafaţa a fost vopsită din nou şi, în locul desenului iniţial, a fost pusă emblema Autotractor Braşov (una dintre centralele organizate în cadrul Ministerului Construcţiilor de Maşini), o imagine mai tehnică decât „ciobanul cu oi” comandat de Naghi.

De frica lui Naghi, o ceată de paznici, pompieri şi angajaţi a alergat prin toată Uzina după cerbul scăpat din ţarc

Cel mai spumos episod legat de Naghi, rămas viu în memoria lui Eduard Ţigler, este grăitor pentru cât de tare îl ştiau de frică angajaţii. În faţa sediului administrativ se amenajaseră o frumuseţe de alee de trandafiri, o fântână arteziană şi un părculeţ, în care erau ţinute un păun şi un cerb. „Când vin dimineaţa la serviciu, îl văd pe un văr al soţiei cu pantalonii rupţi, zdrelit pe la coate... „Ce-ai păţit, mă, ce s-a întâmplat?”, l-am întrebat. „A găsit cerbul o gaură, a ieşit şi l-am alergat prin toată Uzina! Cu pompieri, cu paznici... să prindem cerbul!”, mi-a răspuns. Cu greu l-au înghesuit într-un loc şi l-au târât să-l bage înapoi. „Venea Naghi şi ne omora, dacă nu-l găseam!”, mi-a zis. Mai înainte, adusese un pui de cerb şi-i făcuse o cuşcă lângă fosta cantină, în spatele Uzinei. Cei de la cantină îi dădeau să mănânce, aveau grijă de el. Într-o noapte, a sărit un râs, i-a retezat beregata şi l-a găsit mort. Apoi, punctul zoologic s-a făcut în faţă.”, spunea Eduard Ţigler. După incidentul cu puiul de căprioară, oamenilor le-a fost teamă de reacţia lui Naghi, aşa că, atunci când s-a petrecut păţania cu cerbul, l-au fugărit până le-a ieşit sufletul. 
Altă „toană” a lui Naghi, de care trebuia să se ocupe inginera Dumitrescu: apa fântânii arteziene să fie în permanenţă colorată, de aceea, aceasta era atentă să introducă în bazin un colorant roşu. După ieşirea la pensie a lui Victor Naghi, succesorul lui, Ion Giuvelcă, a „ras” tot: bazinul cu fântâna arteziană, parcul cu animale, trandafirii de pe alee, în favoarea unui gazon considerat mai potrivit pentru o întreprindere.

The most visited gambling websites in The UK