Menu
TRAFIC

Plâng zidurile la ARO, la cinci ani de la faliment (FOTO)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 15640
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/stories/1607/aroi.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/aroi.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a1.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a1.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a2.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a2.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a3.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a3.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a4.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a4.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a5.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a5.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a6.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a6.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a7.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a7.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a8.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a8.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a9.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a9.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a10.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a10.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a11.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1607/a11.jpg'

aroi.jpg De cinci ani, câţi s-au împlinit în această vară, de când, oficial, ARO a intrat în faliment, se tot scrie „necrologul” Uzinei câmpulungene într-o sală de judecată rece, pentru care numele de suflet al muscelenilor nu însemna nimic. Până când numele ARO va fi şters pentru totdeauna, asupra halelor întreprinderii, altădată vibrând de viaţă, „sentinţa” au scris-o deja cupele excavatoarelor, care au pus la pământ peste o jumătate de secol de istorie. Câte poveşti de viaţă, despre colegi şi fabrică, câte întâmplări fericite ori triste, câte decenii în care fabrica a palpitat ca o inimă uriaşă în pieptul Muscelului  au acoperit aceste ziduri prăbuşite! Uzina a produs, în cei peste 45 de ani de activitate, peste 380.000 de autoturisme, în mare pare, exportate în peste 110 ţări din lume. Practic, din trei maşini, două erau destinate exportului. A dispărut primul şi singurul produs românesc, creat şi fabricat la Câmpulung.

Astăzi, din platforma care a susţinut întreaga zonă, decenii la rând, şi a dat de lucru celor aproximativ 14.000 de angajaţi, înainte de Revoluţie, a rămas “fantoma ARO”, care bântuie noaptea prin fosta uzină. Odată cu norul de praf pricinuit de demolarea clădirilor Uzinei, a început să se ridice praful de pe amintirile celor care şi-au trăit tinereţea între pereţii vreuneia dintre secţiile fabricii. Când au ieşit pe poarta Uzinei, cu tâmplele albite, în anii pensionării, nici nu şi-au imaginat prăpădul care avea să urmeze. Utilajele care au „ras” locul ce a asigurat pâinea a zeci de mii de musceleni au tăiat nu doar fierul, ci au pătruns dureros în sufletele foştilor angajaţi, adâncind şi mai mult o rană deschisă odată cu declinul lui ARO şi pierderea slujbelor. Vederea ruinelor care au luat locul halelor, odinioară însufleţite de muncitorii din toate zonele Muscelului, le-a pricinuit celor ale căror destine au fost legate de Uzină, decenii la rând, atâta suferinţă, încât aleg să nu mai treacă niciodată pe lângă ele. Plâng ca nişte copii, cu imaginea unor ziduri goale, condamnate la distrugere, în faţă, şi cu o întrebare chinuitoare în minte: De ce ARO? De ce creaţia şi viaţa muscelenilor?

Teama de Securitate îi împiedică pe mulţi să  vorbească despre ARO

„Zidurile care plâng” aduc lacrimi în ochii celor care şi-au lăsat tinereţea în interiorul lor, aduc amintiri de demult în prezent şi dezleagă limbi. „Mă simt ca şi când m-aş fi eliberat.”, ne spunea unul dintre interlocutorii pe care i-am avut de curând, după ce a povestit lucruri legate de ARO, petrecute cu zeci de ani în urmă. Unii au tăria să elibereze aceste amintiri, să le transmită mai departe celor tineri, pentru ca ARO să nu moară definitiv în conştiinţa locuitorilor acestei aşezări. La rândul nostru, deseori, am fost întrebaţi care este scopul realizării acestui serial „Din istoria ARO Câmpulung”. De ce şi pentru cine? Răspunsul este simplu: pentru că ne dorim ca ARO să nu piară odată cu aceste ziduri moarte, iar povestea sa, aşa cum a fost percepută de la locul de muncă al fiecărui interlocutor, de la muncitorul de la strung, până la director, să fie cunoscută şi să rămână scrisă pentru totdeauna. 
Însă nu este uşor să obţii informaţii, căci unii dintre foştii angajaţi au o reticenţă de a relata despre activitatea lor la fosta întreprindere. Ca şi când n-ar fi „suficientă” pentru noi imposibilitatea de ajunge la o arhivă a Uzinei ARO, de multe ori, ne-am lovit de refuzul celor contactaţi de a povesti ce-şi mai amintesc din vremurile când erau salariaţii fabricii. Fie că motivează refuzul, elegant, printr-o „amnezie” parţială sau totală, fie că sunt categorici, atunci când spun că nu vor şi gata - ne-a fost dat să auzim la un fost director că nu este atât de nostalgic după ARO, încât să povestească una-alta - ce putem înţelege din atitudinea lor? Ori este o teamă a celor care au avut o presupusă colaborare cu Securitatea, care îi împiedică să se exprime liber, ori activitatea lor la ARO n-a fost tocmai în regulă, de aici, interesul de „a nu mai dezgropa morţii”.
Prezent la Câmpulung, preşedintele Constantin Nicolescu, cel puţin, îi îndemna, în luna iulie a anului 2006, pe musceleni să uite ARO, care abia intrase în faliment: “Haideţi să uităm problema ARO! Am plâns prea mult pentru uzină. Nu mai înviem mortul! Oraşul acesta a existat şi înainte de a fi ARO. Să închidem acest capitol de comentarii şi plângeri!”  În timp, peste ruinele platformei s-a aşternut uitarea. Singura zbatere de a păstra numele ARO în actualitate rămâne a ziarului „Evenimentul Muscelean”, care a iniţiat, în luna februarie a anului 2010, serialul „Din istoria ARO Câmpulung”.

Mulţi tânjesc după sunetul sirenei de la ARO

„Vaca lui Naghi”, aşa numeau muncitorii sirena care anunţa diferitele momente din programul de lucru: începerea lucrului, terminarea lui, pauza de masă etc., semn al disciplinei impuse de Victor Naghi. „De la cazanele centralei termice, era o sirenă pe aburi, ca la vapoare. La 7 fără un sfert, suna sirena o dată şi se închideau porţile, pentru cei care intrau în tură, nu mai avea voie nimeni să intre în fabrică după ora 7 fără un sfert. Apoi suna la 7 fix, când se schimba tura, unii încetau lucrul, iar alţii începeau lucrul. La ora 7 şi un sfert mai suna o dată sirena, pentru că se deschideau porţile să plece acasă cei care ieşeau din tură. În mod normal, programul de lucru nu era de 8 ore, ci de 8 ore şi jumătate. Mai suna la 10 şi jumătate şi la 11 fără un sfert, pauza de masă, un sfert de oră. Au fost perioade când era de o jumătate de oră această pauză de masă, când se făcuse schimbul 3 doar de 7 ore, erau schimbul 1 şi schimbul 2 câte 8 ore şi jumătate. În general, 8 ore se lucra şi pauza de masă era de un sfert de oră, inclusă în programul de lucru. Suna apoi la 3 fără un sfert, la 3 fix şi la 3 şi un sfert, când, la fel, se închideau şi se deschideau porţile pentru schimbul de ture.”, ne-a povestit un fost angajat. Sirena era exact ca la locomotivă, o manetă la Centrala Termică, pe care o acţiona operatorul de la cazanul de aburi. „Acolo era foc continuu şi nu era un om, lucrau pe schimburi. Cine era de tură avea ceas acolo şi ştia când trebuie să tragă de manetă, trăgea, efectiv, de o pârghie. Era o obligaţie de serviciu, dar era bine pentru tot oraşul. Înainte de „Vaca lui Naghi”, şi la Centralele Termice de la Băile Kretzulescu, la ora 2.00, se trăgea sirena şi ştia lumea că e ora 2.00. Nu trebuia ceas, lumea ştia după „Vaca lui Naghi” cât e ceasul... un Bing-Bang al nostru. Se mai trăgea alarma pentru evenimente deosebite, când a murit nea Ghiţă Albu s-a tras două minute. Se auzea de la Furnicoşi până dincolo de Mausoleu, în toată Bughea se auzea „Vaca lui Naghi”.

Muşetescu a vândut ARO cu un preţ de 30 de ori mai mic

Distrugerea Uzinei ARO, ca, de altfel, a majorităţii fostelor întreprinderi din România, n-a fost întâmplătoare, sunt de părere foarte mulţi. Cine ne-a urât atât de mult, încât să ne condamne la disperare, sărăcie, la „fărâmiţarea” familiilor, prin plecarea părinţilor şi a copiilor peste graniţe, ca să aibă din ce trăi? Poate, timpul o va spune, într-un final, iar istoria o va consemna. Însă motivaţiile, scuzele, explicaţiile despre „moartea” lui ARO nu mai pot fi de vreun ajutor muscelenilor care au trăit pe pielea lor adevărul sloganului pe care „Evenimentul Muscelean” l-a purtat pe firmament 11 ani la rând: „Moare ARO, moare Câmpulungul”, „ARO, creaţia şi viaţa muscelenilor”. Prăbuşirea Uzinei a însemnat prăbuşirea Câmpulungului, îmbătrânirea lui prin plecarea tinerilor, şi decăderea lui, în lipsa dezvoltării altor investiţii care să dea de muncă locuitorilor săi. Într-un cuvânt, o agonie continuă, care n-a mai fost urmată de extazul renaşterii promise.                
După privatizarea ARO, în luna septembrie a anului 2003, datoriile societăţii s-au dublat. Patrimoniul ARO SA, de peste 50 de milioane USD, s-a vândut cu un preţ total de doar 150.230 USD, iar firma Cross Lander a vândut, ulterior, la rândul sau, Fabrica de Scule şi Matriţe ARO pentru suma de 2,7 milioane de dolari. Totalul facilităţilor acordate companiei Cross Lander însumau 1716 miliarde ROL. Cross Lander nu a respectat numeroase clauze ale contractului de privatizare, printre care: realizarea investiţiilor, realizarea cifrei de afaceri, capitalul de lucru, protecţia mediului, interdicţia înstrăinării activelor.

În urma privatizării ARO, fostul preşedinte al APAPS, Ovidiu Muşetescu, a fost acuzat de abuz în serviciu, fiind cercetat de procurorii anticorupţie, întrucât prejudiciul depăşea 800 de miliarde de lei vechi. Prejudicierea societăţii a început din momentul privatizării - 26 septembrie 2003, data semnării contractului cu Cross Lander - când Ovidiu Muşetescu a aprobat vânzarea Uzinei ARO cu doar 150.000 de  dolari, deşi era evaluată la 50 de milioane de dolari. În contractul de vânzare-cumpărare încheiat între compania americană Cross Lander, reprezentată de John Perez, şi ARO Câmpulung nu s-a stipulat nicio obligaţie contractuală privind achitarea datoriilor şi creditelor comerciale acumulate de ARO Câmpulung înainte de privatizare. În memorandumul de privatizare aprobat de Guvern se stipula ca firma americană să investească la ARO 27 de milioane de dolari SUA, în documente era specificată o altă sumă, respectiv 15,5 milioane de dolari, restul de 11 milioane de dolari reprezentând datoriile şi creditele comerciale ale societăţii privatizate. Investitorul „strategic” n-a vărsat niciunul din cele peste 15 milioane de euro, la care se angajase în faţa autorităţilor, fără să rişte pierderea platformei. În schimb, statul roman s-a trezit cu o serie de obligaţii faţă de ARO.

Cinci ani de la declararea falimentului

Astăzi, ne-am propus să amintim muscelenilor de trecerea celor cinci ani de la intrarea societăţii în procedura de faliment, printr-o sentinţă a judecătorului sindic de la Tribunalul Timiş, pe 15 iunie 2006. De fapt, începutul sfârşitului, pe calea instanţei, a fost consemnat pe 1 noiembrie 2004, când un grup de 61 de foşti angajaţi de la ARO, poate, nu întâmplător, au înaintat o cerere la Tribunalul Argeş, Secţia Comercială, prin care au solicitat declanşarea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment la societatea care le datora salariile restante. Li s-au alăturat, pe 4 ianuarie 2005, alţi 344 de colegi, coordonaţi de liderii de sindicat, cu aceeaşi doleanţă pentru instanţa argeşeană: intrarea societăţii ARO în insolvenţă şi începerea etapei de reorganizare judiciară. Cererea salariaţilor a fost contestată de conducerea Uzinei ARO, însă acţiunea a fost respinsă pe 26 ianuarie 2005. La acel moment, pentru societatea câmpulungeană s-a deschis procedura de reorganizare judiciară, de care a fost desemnat să se ocupe Gheorghe Banu, în calitate de administrator judiciar, devenit ulterior lichidator. Pentru acesta, ARO s-a dovedit a fi o mare afacere, încasând în jur de 2 milioane de dolari de pe urma distrugerii Uzinei. La cererea disponibilizaţilor Uzinei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât strămutarea dosarului de la Tribunalul Argeş la Tribunalul Timiş.             
Pe 1 iunie 2005, Curtea de Apel Timişoara a judecat recursul proprietarului societăţii ARO, John Perez, şi al conducerii ARO la sentinţa de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, declanşată de foştii salariaţi de la ARO şi trei agenţi economici. Recursul a fost respins, însă acţiunea disponibilizaţilor n-a avut un succes total, întrucât Gheorghe Banu, a cărui înlocuire a fost cerută de iniţiatorii procesului de insolvenţă, pe motiv că ar fi comis mai multe ilegalităţi, a rămas să se ocupe pe mai departe de ARO, ca administrator judiciar. Un an mai târziu, în lipsa unui plan de reorganizare, care nu a fost depus de către Perez, ARO intra în procedura de faliment. Se întâmpla pe 15 iunie 2006, o dată memorabilă în istoria ARO Câmpulung, care a marcat, oficial, sfârşitul Uzinei.

“Atenţie, pericol de prăbuşire!”... a Câmpulungului

Falimentul fabricii a tras după sine „falimentul” traiului muscelenilor. „Plâng zidurile la ARO!” este metafora unui fost angajat, care descrie cel mai bine faptul că s-a ales praful de Uzina care a pus pâinea pe masă pentru zeci de mii de musceleni: celor 14.000 de salariaţi, la un moment dat, şi familiilor acestora.             Oare, vor fi de ajuns lacrimile celor care privesc rămăşiţele acestui „motor” care punea în mişcare nu doar Câmpulungul, ci şi comunele învecinate, ca să stingă norul de praf cauzat de demolarea lui ARO?! Probabil că nu, pentru că s-au distrus nu doar câteva clădiri devenite nefolositoare, ci s-a distrus trecutul unei comunităţi, care, în mod intenţionat, nu s-a dorit a fi prezent şi viitor pentru locuitorii săi. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim cum ar fi arătat Câmpulungul şi ce viitor aveau oamenii săi dacă ARO ar fi urmat calea Uzinei de la Colibaşi. Câtă lume avea de muncă, câţi dintre cei dragi rămâneau acasă, câte familii continuau să fie unite, ce încredere şi siguranţă aveam în ziua de mâine! Toţi cei care vin la Câmpulung ne reproşează că văd pe stradă, în dreapta şi-n stânga, oameni trişti, cu capete plecate, deprimaţi, fără chef de viaţă. A contribuit la terminarea psihică a muscelenilor şi distrugerea lui ARO, care a „retezat” orice speranţă de mai bine. Chiar acum, în ciuda faptului că s-a „iginiezat” platforma, nu se întâmplă nimic acolo, care să readucă în vieţile muscelenilor bucuria de a lucra din nou acasă. În schimb, de fosta „Poartă 2” este mai bine să te ţii la distanţă. Paragina care a pus stăpânire pe clădirile pline de viaţă în trecut te face martor al „morţii lui ARO”.

Un loc care fremăta de forfota muncitorilor s-a transformat într-un „cavou” uriaş, abandonat, cu ziduri fărâmiţate şi menţinute în poziţia verticală prin puterea hazardului, ce-şi aşteaptă soarta celorlalte imobile sacrificate pe altarul unor investiţii cu care am fost „vrăjiţi” în momentul înstrăinării blocului funcţional. „Atenţie, pericol de prăbuşire!” sunt avertizaţi, printr-o inscripţie pe peretele măcinat de vreme, hoţii care au şterpelit tot ce le-a fost de folos din interior.  Pentru Landmark Management, societatea cumpărătoare, platforma a reprezentat, în mod firesc, o afacere, de aceea, a achiziţionat-o. Nu firma proprietară este de condamnat pentru ruina de la margine de Câmpulung, ci toţi care s-au perindat la conducerea ţării şi a fabricii care i-au dorit şi grăbit sfârşitul.

ARO, în urmă cu 15 aniARO, în prezentSecţia Montajul Nou, zona unde au fost Montajul Vechi, Vopsitoria şi Caroseria; în spate, Secţia PresajDirecţia FinanciarăImagine din anul 1995, din timpul directorului GiuvelcăCum arată în prezentPerioada falimentuluiSecţia Motorul VechiCantina de la AROFabrica de Subansamble AutoClădirea de la Poarta 2

The most visited gambling websites in The UK