Menu
TRAFIC

„Singura firmă care a avut încredere în potenţialul uzinei muscelene este CROSSLANDER”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1159

b_400_250_16777215_10_images_2119aro.jpgLa o lună şi trei zile după semnarea contractului cu APAPS, Perez făcea valuri la uzină, lansând noul ARO cu motor Ford

Pe 29 octombrie 2003, la o lună şi trei zile după ce a semnat contractul cu APAPS, de la care a cumpărat platforma ARO, John Perez a lansat oficial noul model de autoturism ARO 244X - Ford 4L. Evenimentul a reunit în curtea societăţii muscelene puzderie de personalităţi, care au fost invitate să asiste la ceremonial. Cu întârziere faţă de ora anunţată oficial, din cauza unei defecţiuni a microbuzului care îi aducea în Câmpulung pe reprezentanţii mass-media naţionale, sub un soare de toamnă târzie, a avut loc lansarea oficială a mult aşteptatului model de autoturism ARO. Au participat la eveniment o serie de oficialităţi, printre care deputatul PSD Argeş, Gheorghe Marin, prefectul Constantin Tamagă, primarul George Bălan, fostul ambasador al României în Brazilia, Ion Floroiu, reprezentantul APAPS la ARO, Atanase Săndulescu, ministrul secretar de stat George Musliu, consilierul economic al Ambasadei USA la Bucureşti, Johnatan Marks, şefii principalelor instituţii din Câmpulung, dealerii ARO din Rusia şi Germania, directori de firme şi bănci. Întreaga conducere a Uzinei ARO a fost prezentă la lansare, alături de patronul fabricii, directorul general al Cross Lander USA, John Perez, directorul general Ford Europa, Paul Philpot, reprezentantul Ford Motors pentru Europa de Est, Jill Meatland, directorul general al uzinei din Manaus (Brazilia), Marcus Teixeira, directorul liniei de asamblare ARO din Cerchez (Rusia), Igor Dimitrici. După ce au vizitat show-room-ul unde era expus noul model ARO, aceştia au luat pe rând cuvântul în faţa invitaţilor.

Discursuri optimiste privind viitorul ARO

Nicolae Matea: „ARO, „Zimbrul Carpaţilor”, cu o inimă nouă”

Cuvântul de deschidere a fost rostit de directorul general Nicolae Matea, care, după un scurt istoric al autoturismului ARO, pe plan intern şi extern, a făcut o amplă prezentare a noului produs ARO 244X - Ford 4L: „Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi la acest eveniment, lansarea noului model ARO 244 X FORD 4L, într-o zi în care şi vremea ţine cu noi. Prin acest model se încearcă relansarea autoturismului românesc de teren, de-a lungul celor 40 de ani de carieră. Începând cu 1957, ARO a excelat prin rezistenţă, robusteţe şi capacitate de penetrare, în condiţii deosebit de dificile, impuse de concurenţa de pe piaţa mondială de automobile de teren. ARO înseamnă istorie şi prezent, tradiţie şi inovaţie, materializate în produse, care reunesc individualitate şi confort, ritm şi supleţe, forţă şi personalitate, noutate şi eleganţă, cutezanţă şi triumf. În prezent, ARO s-a aliniat la standardele internaţionale de calitate ISO 9001/2000 şi oferă o gamă completă de automobile de teren pentru transport persoane, automobile comerciale uşoare, automobile specializate şi vehicule remorcabile, capabile să satisfacă cele mai diverse şi exigente cerinţe în domeniu. Astfel, singura firmă care a avut încredere în potenţialul uzinei muscelene este CROSSLANDER, care, în acest moment, reprezintă unica soluţie de relansare a constructorului român de automobile de teren, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni deţinute de APAPS, la data de 26 septembrie 2003. Aş dori să mulţumesc şi reprezentantului firmei Ford şi să subliniez că este pentru prima dată când firma Ford s-a implicat într-o activitate industrială în România. Primele două automobile executate în vederea omologării, prezentate astăzi, sunt cele care deschid seria exportului, denumirea 244 X evidenţiind apartenenţa la gama de automobile ARO 24, particularitatea sa fiind ampatamentul lungit (de la 2350 mm la 2600 mm). Noi toţi, echipa de conducere de la ARO şi salariaţii acesteia, dorim să răspundem încrederii pe care firma CROSSLANDER a avut-o investind aici, la Câmpulung, exprimându-ne în acelaşi timp speranţa că investiţiile şi noua organizare a societăţii ARO vor aduce prosperitatea şi relansarea societăţii noastre. Dorim să mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat în această perioadă critică şi să încredinţăm că întregul personal este conştient de marea responsabilitate ce-i revine în execuţia şi livrarea noului model ARO 244X cu motorizare Ford, şi ne exprimăm încrederea într-o colaborare cât mai fructuoasă şi pe termen lung, în beneficiul salariaţilor, a zonei, a prestigiului firmei şi a maşinii numite pe drept cuvânt „Zimbrul Carpaţilor”, care, de astăzi, va avea o inimă nouă”.

John Perez: „Îi vom da lui ARO tot ce are nevoie: vânzări şi piaţă de desfacere” 

Deşi îşi pregătise un discurs, preşedintele Cross Lander, noul proprietar al Uzinei ARO, John Perez, a vorbit liber, exprimându-şi interesul faţă de oamenii din cadrul societăţii muscelene constructoare de maşini de teren şi faţă de autoturismul ARO: „De ceva timp, încercăm să facem aici un lucru bun, iar astăzi am ajuns să facem un lucru excelent: acest automobil de teren, care va fi fabricat de oamenii de la ARO. Ei sunt cei mai importanţi. Oamenii de aici m-au făcut să mă întorc la Câmpulung. Vreau ca acest oraş să devină un loc mai bun. Îi vom da lui ARO tot ce are nevoie, vânzări şi piaţă de desfacere. Inima unui automobil îl constituie motorul. Acum opt luni, am ajuns la firma Ford şi ei au vrut să colaboreze cu noi. Avem toată susţinerea lor pentru a construi la Câmpulung acest autoturism, iar, de mâine, vom reveni aici pentru a proiecta noul model pentru piaţa românească. Astăzi este o zi importantă pentru mine şi pentru oamenii Câmpulungului”.

Paul Philpot: „Avem încredere în oamenii de la ARO”

Directorul general de la Ford Europa, Paul Philpot, şi-a arătat deschiderea spre o colaborare fructuoasă cu ARO Cross Lander, firma Ford Motors fiind la prima colaborare de acest gen în România: „Este pentru prima oară când sunt în România şi mă bucur de acest lucru. Este o zi importantă şi pentru noi, şi pentru dumneavoastră. Avem încredere în oamenii de la ARO, pentru a face împreună un produs bun. Dorim ca relaţia noastră să crească în viitor aici, la ARO, şi, evident, în România”.

Marcus Teixeira: „Linia de Montaj de la Manaus merge foarte bine” 

Linia de Montaj ARO Cross Lander, deschisă la Manaus, în Brazilia, în luna septembrie 2002, reprezenta un prim pas important al colaborării dintre uzina musceleană şi John Perez. Linia de Montaj din Brazilia avea un număr de 102 angajaţi şi o capacitate de producţie de 24 maşini pe zi, însă, la acel moment, producea doar 3 maşini pe zi şi acestea cu o întârziere de şase luni, deoarece Uzina ARO nu a livrat componentele la timp. Prezent la eveniment, Marcus Teixeira, directorul Liniei de Montaj de la Manaus (Brazilia), a spus câteva cuvinte: „Împreună cu oamenii de la Câmpulung, am dezvoltat un drum comun şi i-am surprins pe mulţi specialişti. ARO este o maşină care întrece maşinile clasice şi are vocaţie să câştige noi pieţe. Astăzi, linia de montaj de la Manaus merge foarte bine şi acesta este un lucru excelent”.

Ministrul George Musliu: „Teoretic, ARO este în faliment”

În discursul său, ministrul secretar de stat, reprezentant al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, George Musliu, şi-a arătat bucuria de a fi prezent la un eveniment, la care participau „cei care vor avea un cuvânt de spus în viitorul lui ARO. În legătură cu această privatizare au existat semne de întrebare, însă cei prezenţi aici sunt în măsură să spulbere temerile legate de acest succes. Teoretic, societatea este în faliment şi cel mai important capital este cel uman”.  

Un ARO Cross Lander cu motorizare FORD la 17.900 USD

După discursurile de rigoare a fost tăiată panglica oficială a show-room-ului, unde era expus noul model ARO 244X - FORD 4L. Autoturismul era echipat cu motor Ford, având aprindere prin scânteie cu 6 cilindri în „V”, care, la o cilindree de 4 litri, furniza o putere de 154 Kw (207 CP) la 5.250 rotaţii pe minut şi un cuplu de 238 Nm la 3.000 rotaţii pe minut. Acest propulsor asigura premisele încadrării automobilului în normele de poluare EURO 4, utilizând un sistem de injecţie de benzină multipunct secvenţial, precatalizator şi catalizator, monitorizarea parametrilor de funcţionare a sistemelor de depoluare prin dispozitive OBD. Viteza maximă pe care o putea atinge acest automobil echipat cu grup motopropulsor Ford 4 L era de aproximativ 160 Km/h.

ARO 244 X FORD 4 L era echipat cu două cutii de viteză: cutie automată cu 5 trepte, marca Ford, şi cutie manuală cu 5 trepte, marca MAZDA. S-au aplicat şi modificări privind protecţia ocupanţilor după normele europene şi normele FMVSS. Scaunul conducătorului şi al pasagerului erau prevăzute cu articulaţii şi cadre ranforsate. Autoturismul era construit pe un ampatament lung (2600 mm), ceea ce conducea la un spaţiu interior majorat şi un confort interior sporit. Tot majorarea ampatamentului a permis mărirea dimensiunilor uşilor laterale, ceea ce asigura un acces comod în habitaclu.

ARO CROSSLANDER 244X - Ford 4L urma să fie lansat pe piaţă în luna martie a anului 2004. În luna ianuarie 2004, era aşteptat să sosească primul lot de motoare Ford, iar costul unui autoturism era de 17.900 USD.

The most visited gambling websites in The UK