Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Răspunderea acţionarilor ARO în faliment: există, dar n-a fost și nu va fi niciodată dovedită

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3130

b_400_250_16777215_10_images_2096aro.jpg Cei zece ani trecuţi de la intrarea Uzinei ARO în faliment n-au adus în faţa justiţiei niciun responsabil de dezastrul de pe platforma industrială, cu toate că lichidatorul identificase, în prima fază, cea a insolvenţei, pe când deţinea calitatea de administrator judiciar, „scurtcircuite” în maniera de îndeplinire a atribuţiilor administratorilor şi cenzorilor, a directorilor şi altor funcţionari ai societăţii, precum şi cea a acţionarilor săi. Toţi aceştia au avut răspunderea funcţionării întreprinderii în bune condiţii, pe care, după cum au evoluat lucrurile - deşi numai „evoluţie” n-a fost în cazul ARO - n-au îndeplinit-o cum trebuie, în sensul menţinerii industriei de la margine de Câmpulung, fie reprofilată, dacă producţia de maşini ieşea din calcul. Nu numai că răspunderea unora dintre cei enumeraţi a lăsat enorm de dorit, dar în permanenţă au existat suspiciuni, neconfirmate, evident, că persoane din conducerea fabricii s-au aflat în spatele acţiunii disponibilizaţilor, grupaţi pe mai multe fronturi, cu mai mulţi reprezentanţi, care au cerut, în toamna lui 2004, intrarea uzinei în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Am arătat, folosindu-ne de concluziile practicianului în insolvenţă Gheorghe Banu, cuprinse într-un raport despre cauzele şi împrejurările ajungerii lui ARO în incapacitate de plată, că au existat persoane cu „răspunderi directe şi personale” în privinţa stării de insolvenţă a uzinei. În speţă, administratorii societăţii în „perioada de declin economico-financiar evident, 1997-2004”. 

De asemenea, nu sunt străini de nefericita stare instalată oficial la ARO, insolvenţa declarată pe 26 ianuarie 2005, urmată, pe 15 iunie 2006, de faliment, nici directorii executivi, consideraţi funcţionari ai fabricii, răspunzători moral de insolvabilitatea ARO. Lichidatorul a susţinut, acum 11 ani, că n-a putut depista o legătură directă între deciziile acestora şi prăbuşirea iremediabilă a unei platforme desfăşurate pe 50 de hectare. Ne îndoim că vreunul dintre aceştia a fost chemat de un organ de anchetă ca să răspundă la întrebări despre colapsul unei societăţi impresionante ca mărime, ca forţă de muncă şi factor de susţinere, din punct de vedere economic şi social, a zonei. În această ediţie, ne vom referi, având ca bază şi sursă a informaţiilor acelaşi document al gestionarului procedurii de insolvenţă, despre care am făcut vorbire mai înainte, la răspunderea acţionarilor societăţii, care, la fel, nu poate fi eliminată din „reţeta” unui sfârşit programat.                                               

SIF Oltenia n-a avut „vreun rol sau responsabilitate pentru starea de fapt în care a ajuns societatea” 

Statul, căruia i s-a cerut, în mod fantezist, reconstruirea Uzinei ARO - în condiţiile în care statul a fost cel mai interesat să scape de „bolovanul” incomod - a fost singurul acţionar activ, pe întreaga durată a reorganizării Întreprinderii ARO Câmpulung ca societate comercială, începând din 1990, până în februarie 2004, când s-a produs transferul de proprietate către Cross Lander, cumpărătoarea pachetului majoritar de acţiuni. Statul român, spicuim din raportul lui Banu, a fost reprezentat, din 1993, de FPS - Fondul Proprietăţii de Stat, zece ani mai târziu de APAPS - Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, apoi, din 2004, de AVAS - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Pe 26 septembrie 2003, John Perez, patronul lui Cross Lander, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni cu APAPS, care şi-a păstrat calitatea de proprietar încă şase luni, până pe 19 februarie 2004.                       

Alt acţionar semnificativ, notează Banu, a fost, începând cu anul 1993, Fondul Proprietăţii Private nr.V Oltenia - FPP V Oltenia, devenit ulterior Societatea de Investiţii Financiare Oltenia - SIF Oltenia. Iniţial, a deţinut 30% din acţiunile lui ARO, apoi „şi-a diminuat participaţia prin programul de privatizare în masă şi prin diferite tranzacţii de acţiuni efectuate de SC REGISCO SA - registru independent al acţionarilor.” Intrarea în procedura de insolvenţă a societăţii câmpulungene îl prinde pe acest acţionar cu 19,5% din capitalul social al SC ARO SA. „Cu toate că a fost reprezentat în AGA şi consultat în toate deciziile majore referitoare la activitatea societăţii, datorită participaţiei sale minoritare, nu se poate spune că acest al doilea acţionar ar fi avut vreun rol sau responsabilitate pentru starea de fapt în care a ajuns societatea.”, consemnează practicianul în insolvenţă.          

ARO, victimă şi a schimbărilor de strategie ale Guvernului privind privatizarea societăţilor cu capital majoritar de stat

Iată cum se prezintă lucrurile în ceea ce-l priveşte pe deţinătorul majorităţii, FPS/APAPS/AVAS. Administratorul judiciar a analizat „două aspecte ale activităţii acţionarului majoritar până la data de 19 februarie 2004, când noul acţionar majoritar, Cross Lander USA Inc., a convocat prima AGA în noua structură a acţionariatului: 

=reprezentarea FPS (APAPS, AVAS) prin diverşi reprezentanţi mandataţi şi eventuala lor răspundere;

=răspunderea instituţiei FPS (APAPS, AVAS) faţă de situaţia creată.”

Reprezentarea principalilor acţionari s-a realizat prin intermediul unor persoane desemnate şi mandatate în acest scop. Analizând contractele de reprezentare ale acestor persoane, administratorul judiciar a constatat că reprezentantul statului avea atribuţii, pentru unele decizii care trebuiau adoptate în Adunarea Generală a Acţionarilor, pe care le putea îndeplini fără un mandat special. Mandatul special, însă, era obligatoriu pentru hotărâri având ca obiect: schimbări ale contractului şi statutului societăţii, modificări ale capitalului social, dizolvarea şi lichidarea societăţii, schimbări în obiectul de activitate, vânzări sau gajări de active sau bunuri care, însumate, depăşeau 50% din valoarea contabilă a activelor, etc.

După ce a verificat procesele verbale ale Adunărilor Generale ale Acţionarilor şi hotărârile aprobate de acest for de conducere, acesta s-a edificat asupra faptului că „reprezentanţii mandataţi au luat hotărâri legale, fie prin încadrarea în limitele mandatului general, fie prin prezentarea unui mandat special. Mandatele speciale ale reprezentanţilor FPS (APAPS, AVAS) pentru hotărârile privind: schimbarea statutului societăţii odată cu încheierea operaţiunii de privatizare în masă, măriri şi diminuări de capital social, etc. se găsesc în dosarele societăţii.” Administratorul procedurii de insolvenţă n-a găsit, în timpul verificărilor întreprinse, hotărâri votate de reprezentanţii statului, „fără a avea acoperirea unui mandat general sau special din partea FPS (APAPS, AVAS).”

Următoarele consideraţii ale administratorului judiciar sunt axate pe răspunderea instituţiei reprezentante a statului român în „situaţia de insolvenţă faptică şi chiar notorie a societăţii şi volumul relativ mare al datoriilor acesteia faţă de creditori la data de 19.02.2004, când a intrat in vigoare Contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. 45/26.09.2003, încheiat între AVAS, în calitate de vânzător, şi Cross Lander USA, în calitate de cumpărător. Această răspundere nu se poate nega, dar trebuie analizată prin prisma rolului FPS (APAPS, AVAS) în structurile instituţiilor statului şi în aplicarea politicilor economice ale acestuia.”

Cu precizarea că nu şi-a propus să lanseze „consideraţii critice sau priviri retroactive asupra reformei economice în România”, acesta a admis că “anumite evoluţii şi schimbări de strategie au contribuit şi la încetarea de plăţi la SC ARO SA Câmpulung. Suprapunând evoluţia cadrului legislativ şi strategia guvernamentală a reformei economice pe evoluţia economico-financiară a SC ARO SA, se poate constata că momentele cheie privind cauzele care au determinat intrarea societăţii în încetare de plăţi au coincis cu schimbările de strategie ale Guvernului privind privatizarea societăţilor cu capital majoritar de stat, aplicarea birocratică a schimbărilor de strategie, fără adaptarea la situaţia de fapt a întreprinderilor, ducând în final la agravarea în loc de îmbunătăţirea situaţiei economico-financiare şi îndatorării societăţii de la momentul 1997, la momentul 19 februarie 2004.”, continuă raportul citat. 

„Administratorul judiciar nu are nici calitatea şi nici posibilitatea de a detecta răspunderea strictă a instituţiei publice FPS şi a unor persoane din conducerea acestei instituţii la insolvenţa ARO”

Administratorul judiciar a căutat să răspundă la principalele întrebări referitoare la eventuala răspundere a acţionarului majoritar - FPS (APAPS, AVAS) - faţă de situaţia creată la SC ARO SA la momentul privatizării acesteia (începutul anului 2004). Extragem din documentul redactat de acesta şi prezentat, în urmă cu 11 ani, instanţei şi creditorilor consideraţiile sale referitoare la contribuţia statului la imposibilitatea de ieşire a fabricii din impas.

=„De ce nu s-a luat hotărârea unei privatizări a societăţii în primul moment de criză (anul 1997), prin vânzarea de acţiuni sau chiar prin vânzare de active?

=Răspuns: Deoarece strategia Guvernului şi, implicit, a FPS (APAPS, AVAS) nu era de a vinde întreprinderile în dificultate la preţ scăzut, ci de a încerca redresarea lor şi de a găsi apoi investitori la preţ mare (ne referim în acest sens la sprijinul financiar acordat societăţii de-a lungul anilor, inclusiv pentru restructurare tehnologică, dar şi pentru plata energiei electrice şi gazelor naturale, cu toate semnalele evidente de deteriorare a activităţii societăţii).

=Dacă strategia FPS (APAPS, AVAS) a fost cea descrisă mai sus, de ce SC ARO SA nu a beneficiat de sprijin financiar suficient pentru finanţarea activităţii de producţie?

=Răspuns: Deoarece strategia politică referitoare la susţinerea financiară a întreprinderilor cu pierderi a cunoscut două schimbări esenţiale în anii 1995 şi 1997, când au fost luate deciziile de acordare de sprijin financiar, respectiv de renunţare la sprijin financiar pentru redresare. Deciziei politice i s-a acordat o importanţă mai mare decât celei economice. Mai mult, statul a căutat să menţină activitatea societăţii prin comenzi ale sale, avansând şi anumite sume pentru realizarea comenzilor sale, dar, având în vedere pierderile înregistrate în perioadele anterioare, aceste sume avansate erau cu totul insuficiente, deoarece, printre altele, trebuiau plătite datorii istorice (salarii restante, furnizori de bază restanţi, etc.).

=De ce nu s-a reuşit privatizarea societăţii înainte de 26 septembrie 2003?

=Răspuns: Deoarece FPS era în plină şi frecventă schimbare de metodologii şi strategii de privatizare; s-a ales numai calea de vânzare de acţiuni fără să se încerce şi privatizarea prin vânzarea de active; preţurile de vânzare a acţiunilor se pare că au fost excesiv de mari; nu au existat oferte de cumpărare. 

Aceste legături între decizia politică şi cea microeconomică sunt inerente şi foarte greu de evitat într-o structură guvernamentală şi politică de economie în tranziţie. 

În final, în ceea ce priveşte răspunderea strictă a instituţiei publice FPS şi a unor persoane din conducerea acestei instituţii la insolvenţa SC ARO SA Câmpulung, administratorul judiciar nu are nici calitatea şi nici posibilitatea de a o detecta, rămânând la concluzia ca atât instituţia, cât şi funcţionarii ei au acţionat în conformitate cu actele normative în vigoare la momentul luării deciziilor. 

În ceea ce priveşte răspunderea noului acţionar majoritar, Cross Lander USA Inc., privitoare la incapacitatea de plată a SC ARO SA, aceasta există.” (…) „Ne exprimăm convingerea că AVAS a încheiat Contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni tocmai în scopul preîntâmpinării încetării de plăţi din partea societăţii şi că, printre alte cauze privind insolvenţa, trebuie menţionată şi neîndeplinirea de către cumpărătorul Cross Lander USA Inc. a tuturor clauzelor contractuale. Dacă Cross Lander USA Inc. şi-a îndeplinit clauzele contractuale (aspect pe care, repetăm, administratorul judiciar nu îl cunoaşte - n.r. neputând intra, în primăvara lui 2005, în posesia documentului solicitat atât conducerii ARO, cât şi avocaţilor lui Perez), dar incapacitatea de plată a debitoarei nu a putut fi evitată, atunci Contractul de vânzare - cumpărare acţiuni nr. 45/206.09.2003 a fost prost întocmit. Nu este locul şi nici rolul prezentei analize de a pune la îndoială buna credinţă atât a AVAS ca instituţie a statului roman, cât şi a cumpărătorului Cross Lander USA Inc., dar nu se poate să nu ne întrebăm asupra responsabilităţilor privind eşecul Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, pentru că de eşec este vorba atâta timp cât nu a fost evitată insolvenţa debitoarei SC ARO SA Câmpulung.”

The most visited gambling websites in The UK