Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Tragedia ARO: 10 ani de la faliment (II)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3257

Lichidatorul, despre atitudinea acţionarilor: „Nu am sesizat nicio luare de poziţie fermă, serioasă, pentru stoparea acestor pierderi uriaşe”

b_400_250_16777215_10_images_2093aroo.jpg Ce a condus ARO la faliment? O cauză majoră, identificată de administratorul judiciar, căruia, la începutul anului 2005, i s-a dispus de către judecătorul sindic să întocmească un raport pe acest subiect, a constituit-o funcţionarea cu pierderi - pierderi mari, după cum veţi vedea în continuare - a Uzinei ARO, în perioada 1997-2004. Potrivit lui Gheorghe Banu, a fost cel mai negru capitol al existenţei ARO, decisiv în privinţa direcţiei în care se îndrepta producătorul de automobile. Ca să înţeleagă mai bine acest fenomen, determinant pentru intrarea societăţii în incapacitate de plată, lichidatorul a studiat procesele-verbale ale şedinţelor AGA, în cadrul cărora s-au aprobat situaţiile financiare anuale în intervalul precizat. „Nu am sesizat nicio luare de poziţie fermă, serioasă, pentru stoparea acestor pierderi, repetăm, uriaşe.”, nota Banu în raportul cerut de instanţă.

La fel, “au contribuit la deteriorarea lichidităţilor băneşti ale SC ARO SA Câmpulung dobânzile, foarte mari în unele perioade, la creditele bancare, contractate de societate pe parcursul funcţionării, începând din 1990”. Din cauză că a funcţionat pe pierderi, uzina a avut probleme cu solvabilitatea de foarte mulţi ani, chiar dinainte de 1995. După ce a analizat evidenţele societăţii referitoare la obligaţiile către diversele bugete şi fonduri gestionate de stat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, etc.), lichidatorul a ajuns la concluzia că, în intervalul analizat, 1995-2004, ARO SA a plătit foarte puţin, aproape deloc, din ceea ce datora statului. „Bineînţeles că acest lucru a fost făcut şi cu complicitatea tacită a instituţiilor statului, care erau îndreptăţite să vegheze asupra îndeplinirii obligaţiilor la plată ale debitoarei.” Altfel spus, statul a lăsat ARO să moară sufocată de datorii. Nu în ultimul rând, un brânci spre groapă l-au dat cei care aveau de restituit bani lui ARO, parteneri de afaceri, furnizori, clienţi, intraţi, la rândul lor, într-un blocaj economico-financiar.       

ARO fusese adusă, în anul marii privatizări, la datorii de aproape 2.000 de miliarde   

Vârful datoriilor înregistrate de Uzina ARO îl reprezintă sfârşitul anului 2003, menţionează într-unul dintre rapoartele sale de activitate lichidatorul Banu. La patru luni de la parafarea dezastruosului contract de privatizare, întreprinderea, în cadrul căreia lucrurile se înrăutăţeau substanţial de la un an la altul, acumulase datorii în valoare de 1.943.613.671.000 lei. Aproape 2.000 miliarde lei, o sumă colosală, din totalul căreia, în decursul procedurii de privatizare, au fost şterse, prin Ordonanţa de Urgenţă 114 din 24 octombrie 2003, restanţe de peste 1.609 miliarde lei către două companii de utilităţi ale statului, Electrica SA şi Distrigaz Sud SA. Ca urmare a acestei facilităţi, la finele anului următor, în evidenţele societăţii figurau datorii de 441.634.082.000 lei. Extragem din documentul lichidatorului în ce constau aceste valori care au „îngropat” ARO, alături de alte cauze: 

=Datoriile care trebuiau achitate într-o perioadă de un an se cifrau la 420.105.077.000 lei; 

=Datoriile a căror scadenţă era mai mare de un an erau în valoare de 21.509.005.000 lei.

Potrivit analizei lichidatorului, al cărui raport constituie o oglindă a situaţiei în care se afla ARO la începutul anului 2005, când instanţa de la Piteşti a hotărât deschiderea procedurii insolvenţei la societatea musceleană: „Volumul deosebit de mare al datoriilor a făcut ca acesta să depăşească valoarea totală a activelor circulante nete în anii 2000-2004. Mai mult, în anii 2001-2003, datoriile curente depăşesc totalul activelor, în această perioadă, capitalurile proprii ale societăţii înregistrând valori negative. Acest fapt ne oferă imaginea unei societăţi care, în aceşti ani, nu are posibilitatea să plătească obligaţiile faţă de terţi, atât pe parcursul desfăşurării activităţii sale, cât şi la lichidarea sa. Scutirea de la plată a 1.609 miliarde lei, prin Ordonanţa de Urgenţă amintită, a făcut ca, la data de 31.12.2004, societatea să înregistreze valori pozitive ale capitalurilor proprii.”

b_400_250_16777215_10_images_2093arooo.jpg

Din acelaşi document aflăm că 1995 este ultimul an în care „s-a realizat un profit cât de cât semnificativ, 4.715.103.000 lei. Profitul înregistrat în anul 1996 este cu totul nesemnificativ, 165.324.000 lei, din 1997, până în anul 2004 inclusiv, societatea înregistrând pierderi într-un ritm exponenţial.” În acest moment de declin al fabricii - menţionează lichidatorul - trebuie căutată incapacitatea de plată la care a ajuns ARO SA Câmpulung. În susţinerea afirmaţiei sale, potrivit căreia cauza prăbuşirii iremediabile a uzinei se găseşte în perioada asupra căreia insistă pe parcursul raportului său, acesta prezintă nivelul uriaş al pierderilor înregistrate de constructorul de automobile între 1997-2004, care, per total, se situează la 2.076.835.029.000 lei:

=1997 - 17.030.719.000 lei;

=1998 - 45.065.094.000 lei;

=1999 - 68.350.448.000 lei;

=2000 - 83.839.151.000 lei;

=2001 - 111.364.319.000 lei;

=2002 - 948.111.216.000 lei; 

=2003 - 593.263.510.000 lei;

=2004 - 209.810.572.000 lei.

Acesta explică reducerea cuantumului pierderilor în anul 2004 prin faptul că a fost pusă în aplicare Ordonanţa de ştergere a unei părţi substanţiale a datoriilor uzinei, nemaifiind calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere la plata restanţelor către instituţiile statului. 

Deşi nu puteau fi creditate societăţile comerciale cu pierderi, ARO a beneficiat de credite bancare

În intervalul considerat apogeul dezastrului, 1997-2004, pierderile din explotare, la ARO, au cunoscut maximul de 955.881.999.000 lei în anul 2002. „Cauza principală rezidă în volumul restrâns de activitate aferent acestei perioade şi al cheltuielilor fixe: energie electrică, gaze naturale, munca vie, amortizări, etc.” Cele mai mari venituri din exploatare s-au produs în anii 2001 şi 2002: 675.216.805.000 lei, respectiv 673.656.676.000 lei. În ceea ce priveşte cheltuielile de exploatare, ponderea cea mai mare o au cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile, cu personalul, cu prestaţiile externe şi, mai ales, cele legate de trecerea pe costuri a dobânzilor şi penalităţilor cerute de instituţiile statului pentru neachitarea la termen a obligaţiilor datorate acestora. La nivelul anilor 2002 şi 2003 - continuă documentul citat - cheltuielile cu materiile prime şi salariile depăşesc nivelul producţiei vândute.

Dobânzile la creditele bancare au generat, la rândul lor, pierderi financiare între anii 1995-2001, dar şi în 2003, cea mai severă, potrivit lichidatorului, producându-se în anul 1997: 12.544.483.000 lei. În anul următor, s-au înregistrat „pierderi excepţionale”, situate la valoarea de 13.018.933.000 lei, cauzate de „metodologia de înregistrare în evidenţele contabile a costurilor legate de penalităţile şi dobânzile pretinse de organismele statului, pentru neplata la termen a obligaţiilor către acestea, care erau trecute la cheltuieli excepţionale.” 

În ciuda prevederilor normelor bancare, potrivit cărora nu puteau fi creditate societăţile comerciale cu pierderi, fabricii câmpulungene i s-au acordat credite, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Este vorba despre credite pe obiect - afacere - precum şi de credite garantate de stat, pentru achitarea contravalorii facturilor la energie electrică şi gaze naturale.

Lichidatorul nota, în raportul aferent începutului anului 2005, că ARO încheiase anul cu dobânzi restante către BCR Câmpulung în valoare de 19.101.000.000 lei, care au constituit obiectul unei tranzacţii privind restituirea sumei pe baza unui grafic, până la sfârşitul anului 2005. Alte concluzii ale practicianului în insolvenţă, care conturează imaginea colapsului instalat la ARO: =„Datoriile societăţii faţă de furnizori cunosc o creştere continuă; la data de 31.12.2004, sunt în sumă de 220.878.668.000 lei. =Datoriile cu personalul şi asigurările sociale cunosc, de asemenea, valori deosebit de mari, până la nivelul anului 2003; în cursul anului 2004, punându-se în aplicare prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.114/2003, obligaţiile restante faţă de bugetul asigurărilor sociale au scăzut de la 736.613.041.000 lei, la data de 31.12.2003, la 32.837.153.000 lei, la data de 31.12.2004; Este aproape cert că, începând cu 1995, SC ARO SA a plătit foarte puţin, aproape deloc, din obligaţiile ce-i reveneau către diferitele organisme ale statului; =Volumul cel mai mare al plăţilor restante, la data de 31.12.2004, este pe relaţia furnizori, respectiv de 220.878.668.000 lei.”

De la 30.511 de automobile echivalente în 1990, la 559, în 2004

Documentul privitor la împrejurările în care o întreprindere cu o tradiţie de aproape cinci decenii în construcţia de autoturisme 4x4 a ajuns în incapacitate de plată face câteva referiri şi la producţia fizică, şi ea aflată într-o scădere dramatică. Potrivit sursei citate, în 1990, ARO producea 30.511 de automobile echivalente. În 2004, ajunsese la un record nefast de 559 de automobile echivalente. Majoritatea investiţiilor s-au întreprins înaintea celor trei ani anteriori intrării lui ARO în  insolvenţă. Cât despre finanţarea acestor investiţii, în mare parte, a fost asigurată din surse proprii. Lichidatorul precizează că „nu este de neglijat aportul acţionarului majoritar, adică Statul Român, prin FPS, AVAB, AVAS.  

Şi gradul de utilizare a capacităţilor de producţie cunoaşte un regres continuu, situându-se la cote foarte modeste, precizează lichidatorul, în condiţiile scăderii continue a producţiei fizice. Acesta prezintă o analiză a capacităţii de producţie în anul 2003, analiză efectuată având drept criterii produsul şi gradul de utilizare a respectivei capacităţi.                            

1.Automobile de teren şi autoutilitare: 4.000 buc./ an (în funcţiune), 13,875% (grad de utilizare la 31.12.2003);  

2.Piese schimb auto: 1.000 buc./an, 48,73%; 

3.Cutii de distribuţie şi de viteze: 5.000 buc./an, 12,91%; 

4.Motoare Diesel (comasate /într-o singură hală): 5.000 buc./an, 5,97%;

5.Transmisii longitudinale (cardane): 10.000 set/an, 42,77%; 

6.Punţi motoare şi nemotoare: 20.000 buc./an, 9,12%; 

7. Piese forjate: 2.000 tone/an, 17,93%; 

8.Echipamente mecanice pentru autoutilitare TV: 2.000 set./ an, lipsă de comenzi (în conservare).

Creşterea pierderilor a fost cauzată şi de necorelarea anumitor costuri cu veniturile. O serie de cheltuieli - a apreciat autorul documentului - puteau fi adaptate volumului producţiei realizate, cu referire la cheltuielile privind prestaţiile terţilor şi la cele cu personalul. Costurile cu personalul au atârnat ca o piatră de moară, lichidatorul prezentând o situaţie, fără a o comenta, lăsându-i pe creditorii fabricii să tragă singuri concluziile.

b_400_250_16777215_10_images_2093arro.jpgEvoluţia salariului brut mediu lunar pe perioada 1995-2004 

„Din analiza tabelului de mai sus rezultă că, probabil, nu nivelul mediu de salarizare a personalului a contribuit la creşterea pierderilor, cât mai curând faptul că nu a fost corect dimensionat numărul de personal cu volumul de muncă efectiv. În sprijinul acestei idei, în tabelul următor vom prezenta, pe perioada analizată, cât a costat manopera (cheltuielile salariale), în raport cu producţia vândută.”

b_400_250_16777215_10_images_2093arrro.jpg„Din tabelul de mai sus se observă foarte clar evoluţia ascendentă a ponderii cheltuielilor cu munca vie faţă de producţia vândută, ajungându-se ca, în anii 2003 şi 2004, această pondere să depăşească 50%.”

În perioada 2002-2005, s-au succedat o serie de majorări salariale făcute în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă: 

=15 % - aplicată de la 01.04.2002; =5% - 01.10.2002; =5% - 01.12.2002; =4% - 01.02.2003; =20% - 01.05.2004; =3,70% - 01.08.2004; =5% - 01.11.2004.

The most visited gambling websites in The UK