Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Graţie Guvernului, ARO a ratat un contract de export de 1,2 milioane de dolari

b_400_250_16777215_10_images_2060butaa.jpgDeşi fusese negociată, între cele două state, stingerea datoriei României către Slovacia cu maşini ARO, a fost aleasă într-un final o firmă de mobilă 

Unul dintre numeroasele contracte de export pierdute de ARO, un constructor de automobile care avea nevoie disperată de comenzi ca să supravieţuiască, a fost cel cu Slovacia. Se întâmpla la începutul anului 2000, când o uzină a cărei faimă depăşise graniţele ţării, încă din anii ’60, era înlăturată de Guvern în favoarea unei minuscule societăţi private, „controlate de un cunoscut reprezentant al UDMR, senatorul Verestoy Attila”, după cum a consemnat presa vremii. În cazul pe care îl vom readuce în actualitate în continuare, ratarea relaţiei contractuale nu avea legătură cu calitatea produselor fabricate la Câmpulung, cauză invocată frecvent, inclusiv de reprezentanţii uzinei, din motive pe care nu le comentăm acum. Năruirea oportunităţii de afaceri ivite în vara lui 1999 a fost cauzată de implicarea politicului, laitmotivul colapsului lui ARO. Comisiile economice ale celor două state fost comuniste au convenit ca datoria României către Slovacia, aproximativ 1,2 milioane de dolari, să fie stinsă prin furnizarea de maşini ARO sau alte produse. Mobilă, de exemplu. 

ARO, eliminată în faţa unei firme de mobilă din Odorheiu Secuiesc, care a prins contractul de 1,2 milioane de dolari!

Istoricul datoriei, pe scurt, este următorul. „După destrămarea vechiului bloc comunist, România s-a ales cu o datorie de aproape 40 de milioane de ruble transferabile către Cehoslovacia. Ulterior, după împărţirea acesteia, datoria către Cehia era de 26 de milioane de ruble transferabile, iar către Slovacia - de 13,018 milioane de ruble transferabile. Pe relaţia cu Cehia, datoria a fost lichidată prin livrarea de mărfuri româneşti, inclusiv de maşini ARO. De asemenea, au fost livrate şi pe piaţa slovacă 532 de autoturisme de teren în anul 1996. Pentru anul 1997, ARO a încheiat din nou contracte cu partenerul slovac, firma ALETO SPOL s.r.o., dar aceasta nu a reuşit să obţină licenţa de import. În anul 1998, slovacii au cerut în schimbul datoriilor neachitate de România tablă, vagoane CF şi produse chimice. Nu s-a reuşit livrarea acestor produse şi a venit anul 1999, când România mai avea de achitat 6.144.718 ruble transferabile Slovaciei.”, cităm dintr-un material apărut pe 7 martie 2000 în ziarul Curentul. 

Premierul Radu Vasile a întreprins, în toamna lui ’99, o vizită în Slovacia, în timpul căreia a tratat, împreună cu omologul său, termenii achitării datoriei: maşini ARO, care erau foarte apreciate pe această piaţă, şi, eventual, alte produse. Într-un final, au rămas „alte produse”, adică mobilă, ARO fiind eliminată în faţa unei firme din Odorheiu Secuiesc, care a prins contractul de 1,2 milioane de dolari! „ARO tocmai era pe punctul de a obţine toate aprobările necesare, după un demers de câteva luni.” Demersul a însemnat: „obţinerea autorizaţiei de import de către partenerul slovac al ARO, firma ALETO s.r.o., iar uzina de la Câmpulung trebuia să obţină garanţia bancară şi autorizaţia de la Ministerul Finanţelor. A fost organizată în Slovacia o licitaţie pentru firmele care urmau să importe marfă din România, în contul datoriei amintite, licitaţie câştigată de către importatorul slovac ALETO. S-a semnat şi contractul între cei doi parteneri, pentru 450 de maşini, urmând ca exportul să se deruleze în acest an (n.r. 2000).” Coincidenţă sau nu, „firma care cumpără mobilă de la Odorheiu Secuiesc pentru Slovacia, HIB TRADE INTERNATIONAL LTD, s-a situat la licitaţie pe locul trei, după ALETO.” În perioada de obţinere a autorizaţiilor, Radu Vasile a pierdut funcţia de premier.     

Istoricul afacerii eşuate pentru ARO îl aveţi în continuare, într-o informare privind acţiunile întreprinse pentru acoperirea datoriei României către Republica Slovacia, dovada „ajutorului” acordat de Guvern pentru redresarea fabricii.    

„În 1996 şi 1997, SC ARO S.A. a contribuit la acoperirea unei părţi a datoriei României către Republica Slovacia, prin livrarea la export de produse ARO (automobile şi piese de schimb), în valoare de 6.869.849,12 ruble transferabile (aproximativ 1.550.000 de dolari). În 1998, deşi s-a încercat de către alte firme slovace şi româneşti acoperirea restului datoriei în valoare de 6.144.718,70 ruble transferabile cu alte produse (tablă, vagoane, produse chimice), acest lucru nu s-a reuşit. Prin urmare, la data de 04.03.1999, s-a solicitat Ministerului Industriei şi Comerţului României ca problema să fie rezolvată, în 1999, tot de către societatea de la Câmpulung. 

În baza acestei solicitări, la lucrările celei de-a III-a sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-slovace de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, la care SC ARO S.A. a participat prin reprezentantul său, dl. Emil Georgescu, această propunere a părţii române a fost discutată. Mai mult, a fost stipulată în protocolul încheiat cu această ocazie, în data de 2 iunie 1999, şi semnat de către dl.Sorin Potanc - secretar de stat la Ministerul Industriei şi Comerţului României şi dl.Peter Brno - secretar de stat la Ministerul Economiei Republicii Slovacia. Importul produselor SC ARO S.A. urma să se desfăşoare prin firma ALETO s.r.o. Bratislava, care este şi importatorul produselor Automobile Dacia S.A. şi cu care era încheiat un protocol de reprezentare la data de 07.05.1999.  

Urmare a discuţiilor şi protocolului Comisiei mixte româno-slovace, la întâlnirea care a avut loc în perioada 03-05.09.1999, la Bratislava, între dl.Mikulas Zurinda - prim-ministru al Republicii Slovacia şi dl.Radu Vasile - prim-ministru al României, la care din partea SC ARO S.A. a participat dl.dr.ing. Aurelian Nicolae - director general şi dl.Gheorghe Banzea - director comercial, s-a stabilit ca acoperirea datoriei României către Republica Slovacia să se facă prin livrările produselor ARO, firma importatoare şi firma exportatoare urmând să obţină aprobările necesare din partea autorităţilor fiecăreia. 

Începând cu data de 12.09.1999, SC ARO S.A. a trimis în Republica Slovacia reprezentantul său comercial, dl.Emil Georgescu, pentru ca, împreună cu Ambasada României la Bratislava - Biroul Consilierului economic, să organizeze şi să urmărească obţinerea aprobărilor din partea autorităţilor slovace pentru derularea afacerii.

În urma acţiunilor întreprinse de Consilierul economic al Ambasadei şi de reprezentantul SC ARO S.A. în Slovacia, importatorul - firma ALETO s.r.o. primeşte, la data de 12.11.1999, din partea Ministerului Finanţelor al Republicii Slovacia, sub nr.5348/1999, înregistrat la cancelaria domnului Vladimil Podstranksy - secretar de stat şi sub semnătura domnului Milan Oresansky - director al Direcţiei de datorie a statului, înştiinţarea că Ministerul de Finanţe a decis că poate să primească mandatul de import al produselor ARO în contul datoriei, pentru întreaga sumă de 6.144.718,70 ruble transferabile, cu condiţia ca operaţiunea financiară să se încheie până la 31.12.1999, nu mai târziu de 31.01.2000, şi cu depunerea unei garanţii bancare pentru întreaga sumă reprezentată în coroane slovace (47.621.569,93 Sk, aproximativ 1.200.000 USD).

Pentru aceasta, la aceeaşi dată, s-au transmis firmei importatoare proiectele de „Contract de mandatariat” şi „Scrisoare de garanţie bancară”. În textul din Limba slovacă a acestora, însă, apare o „chichiţă” birocratică, menită să încurce lucrurile şi anume: în textul „Scrisorii de garanţie bancară”, care trebuie depusă pentru a se obţine „Contractul de mandatariat”, se face referire la numărul  acestui contract, care a fost semnat deja de importator cu Ministerul Finanţelor, iar în textul “Contractului de mandatariat” se face referire la numărul „Scrisorii de garanţie bancară”, care a fost deja emisă de bancă, pentru ca importatorul să semneze contractul cu Ministerul Finanţelor din Republica Slovacia! 

Niciuna dintre băncile contactate de importator în vederea emiterii „Scrisorii de garanţie bancară” (Tatra Banka, Polnobanka, V.U.B., Devin Banka) nu a putut să iasă din acest cerc vicios, neştiind ce se emite mai întâi: „Scrisoarea de garanţie bancară” sau „Contractul de mandatariat”. În aceste condiţii, s-a apelat la firme de investiţii, care să preia operaţiunea financiară prin sistemul de factoring (plata datoriei în momentul semnării „Contractului de mandatariat”, urmând să se recupereze banii + dobânda de la importator). 

La data de 26.01.2000, deci, în termenul limită stabilit de către Ministerul Finanţelor al Republicii Slovacia, firma de investiţii Juris&Economy a.s. din Republica Cehă a transmis în scris doamnei Brigitta Schmognerova - Ministru de Finanţe al Republicii Slovacia garanţia de plată pentru suma de 40.000.000 coroane cehe (aproximativ 1.200.000 USD) în momentul semnării „Contractului de mandatariat” pentru firma ALETO s.r.o. Bratislava. Implicarea în afacere a firmei de investiţii a fost posibilă, deoarece firma ALETO s.r.o. a prezentat acesteia contractul de import încheiat cu SC ARO S.A. pentru 350 de automobile ARO, precum şi portofoliul de comenzi primite de la dealeri însumând aproximativ 330 automobile cu desfacere asigurată.         

Pentru a convinge partea slovacă de faptul că partea română susţine în continuare că singura variantă de acoperire a datoriei o reprezintă livrarea produselor ARO, la data de 31.01.2000, Excelenţa SA domnul Gheorghe Dinică - Ambasador al României la Bratislava, împreună cu domnul Radu Călin Moldovan - consilier economic al Ambasadei, au înmânat domnului Vladimil Podstranksy - secretar de stat la Ministerul Finanţelor al Republicii Slovacia, scrisoarea sosită sub numărul 360280/26.01.2000 semnată de către dl.Sorin Potanc - secretar de stat la Ministerul Industriei şi Comerţului României, în care, la aliniatul 4, este scris: „... că, în momentul de faţă, singura posibilitate de lichidare cât mai curând a soldului pasiv o reprezintă livrarea de autoturisme ARO.”

În urma primirii acestei scrisori, domnul Vladimil Podstranksy a informat reprezentanţii statului român că partea română, Ministerul Finanţelor din România, avizase deja cererea de licenţă a firmei HIB TRADE INTERNATIONAL LTD pentru exportul de mobilă din România, de la o firmă din Odorheiu Secuiesc, pentru acoperirea întregii datorii!  Acest lucru a fost argumentat ca fiind posibil, deoarece, în perioada de negociere pentru importul de automobile ARO, susţinând că importatorul slovac nu a îndeplinit condiţiile impuse, Ministerul Finanţelor al Republicii Slovacia a acordat mandat de reprezentare firmei londoneze, cu filiala în Budapesta şi România, fiind o hotărâre a părţii slovace (chiar dacă s-au încălcat termenii negocierilor guvernamentale şi termenul limită de depunere a documentaţiei de susţinere financiară). 

În aceste condiţii, la 04.02.2000, reprezentantul SC ARO S.A. la Bratislava s-a reîntors în ţară, urmând ca acţiunea să fie continuată după ce partea română, Ministerul Industriei şi Comerţului şi Ministerul Finanţelor ale României, va decide asupra produselor şi procentajului de acoperire a datoriei sale de către aceste produse.”

b_400_250_16777215_10_images_2060aroo.jpgNegociatorul lui ARO în Slovacia a pierit, 11 luni mai târziu, într-un accident

Unsprezece luni mai târziu, inginerul Emil Georgescu, participant la negocierile din Slovacia, îşi pierdea viaţa într-un teribil accident. Tragedia s-a produs pe 11 decembrie 2000, pe şoseaua care leagă Govora de Râmnicu Vâlcea, chiar la intrarea în Râmnicu Vâlcea. Cunoscutul director şi om politic Emil Georgescu, referent de specialitate în cadrul Direcţiei Comerciale - Serviciul Export, responsabil pe relaţia CEFTA (Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia), se întorcea de la Govora, unde fusese să-şi viziteze mama bolnavă. Într-o porţiune de drum cu polei şi vizibilitate redusă (ceaţă foarte deasă), Emil Georgescu a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu toată viteza, frontal, într-un cap de pod. Cadrele medicale de pe o ambulanţă care a trecut prin zonă l-au scos cu greu din maşina avariată în proporţie de 75%. Cu toate eforturile depuse, a murit în drum spre spital, cu cinci zile înainte să împlinească vârsta de 38 de ani. 

În anul 1987, la absolvirea Facultăţii de Mecanică, din Craiova, specialitatea TCM, ca şef de promoţie, a primit o dublă repartiţie - la ARO şi în activitatea de cercetare. A optat pentru uzina musceleană, unde, de la 1 octombrie 1988, s-a ocupat de exportul în Europa Centrală şi de Est. După 1989, în urma desfiinţării CAER, a reuşit, treptat, să redezvolte legăturile de export dintre ARO şi piaţa CEFTA. În 1993, a fost reluat exportul în Ungaria, iar, în 1994, în Cehia şi Slovacia, principalul artizan al acestui lucru fiind Emil Georgescu. Ultimul contract de export încheiat a fost cel cu firma SLOVARO (Slovacia), în baza căruia s-a primit o comandă de 150 de automobile. 

Emil Georgescu a fost unul dintre puţinii specialişti de la ARO în ceea ce priveşte relaţiile comerciale externe, pe lângă pregătirea profesională deosebită, fiind vorbitor al mai multor limbi străine. În anul 1996, a câştigat şi un concurs organizat pentru ocuparea unui post în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, dar a renunţat la acesta pentru a-şi continua activitatea la ARO.

În august 1999, fusese desemnat „Cetăţean de Onoare” al oraşului natal, Băile Govora. Cele două fiice aveau, în 2000, când au rămas fără tată, 15 ani, respectiv 10 ani. La înmormântarea acestuia au luat parte ambasadorul Slovaciei în România şi unicul dealer al autoturismelor ARO în Slovacia.

Evenimentul Muscelean