Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Preţul, singurul argument de vânzare a automobilelor ARO la export. Un model vechi de peste 20 de ani nu putea fi vândut cu un preţ în creștere

b_400_250_16777215_10_images_2057aro.jpg Continuăm prezentarea statelor în care au fost întreprinse deplasări de către delegaţii societăţii ARO, fie pentru contractare, fie pentru asistenţă tehnică ori evenimente promoţionale. Sursa informaţiilor publicate o reprezintă un raport din 24 februarie 2003 al Departamentului Export-Import de la ARO. O parte dintre deplasări, după cum veţi vedea, n-au condus la un rezultat favorabil pentru producătorul de maşini de la Câmpulung. „Ineficienţă” este termenul care caracterizează activitatea de export în anii 2001 şi 2002 (primele nouă luni). Fără a pune la socoteală piesele de schimb, în 2000 s-au exportat 306 autoturisme, în 2001, 307, iar în 2002, 283, din care 152 de colecţii SKD pentru Brazilia. „Ne permitem să apreciem că singurul argument de vânzare a automobilelor ARO la export a rămas preţul, în condiţiile în care concurenţa prezintă pe piaţă automobile cu fiabilitate, calitate, estetică şi accesorizare incomparabile cu ARO. Este adevărat că fiecare produs poate avea segmentul său de piaţă, determinat de un raport corect calitate/preţ. Totodată, ne permitem să apreciem că pe o piaţă tot mai disputată, acelaşi model de auto (practic, cu o vârstă de peste 20 de ani) nu poate fi vândut cu un preţ în creştere.”, precizează documentul citat.               

POLONIA - export direct

În 2001, contractul cu acest vechi partener al Uzinei ARO prevedea o comandă modestă de 20 de maşini. Zero în anul următor. S-au livrat, din totalul contractat, 16 bucăţi, la preţul de 75.311 dolari, plus 5.227 dolari, piese de schimb. În total, 80.588 dolari. În 2002, a fost livrată, totuşi, o maşină - 4.788 dolari, plus piese de schimb în valoare de 2.568 dolari. În total, 7.356 dolari. În cei doi ani, totalul livrărilor s-a cifrat la 87.944 dolari. Maşina furnizată în 2002 era un autoturism 323 Ambulanţă, în scopul promovării acestui model pe piaţa Poloniei, obţinându-se aprobarea conducerii executive pentru preţul de 4.788 dolari, plus o cutie de viteze Eaton, deci, un preţ total de aproximativ 5.000 de dolari.                

Destul de ridicată valoarea deplasărilor: 6.791 dolari, în 2001, şi 15.816 dolari, în 2002. În total, 27.413 dolari, ceea ce a însemnat 31,2% din valoarea livrărilor. Potrivit raportului întocmit de Departamentul Export-Import al societăţii ARO, deplasările în Polonia au fost impuse de următoarele situaţii: =asistenţa tehnică la autoturismele livrate în 2000 - este vorba despre 17 maşini - şi în 2001-2002. Au fost trimişi unul-doi tehnicieni, care au stat câte trei luni fiecare; =tratative tehnico-comerciale pentru reclamaţiile de calitate (3 persoane a câte 5 zile); =deplasări pentru transportul şi înlocuirea cutiilor de viteze defecte (32 de zile). Deplasările, menţionează documentul, au fost decise de conducerea ARO SA şi aprobate de preşedintele Consiliului de Administraţie. Contractul a fost reluat datorită soluţionării problemelor în litigiu (problemele tehnice apărute în exploatare). Au fost comandate două autoturisme, care urmau a fi livrate în luna februarie a anului 2003, data întocmirii raportului care stă la baza acestei relatări.      

COLUMBIA şi JAMAICA - export direct

Columbia a contractat, în 2001, 72 de autoturisme, 0 în anul următor. Producătorul a trimis toate maşinile care au făcut obiectul înţelegerii între părţi. Valoarea celor 72 de maşini: 448.612 dolari, plus 37.940 dolari, contravaloarea pieselor de schimb (486.552 dolari, în total).

În Jamaica s-au exportat toate cele 24 de maşini contractate în 2001, pentru care s-au încasat 200.818 dolari, sumă căreia i se adaugă 9.113 dolari, contravaloarea pieselor de schimb. În total, 209.931 dolari. În anul următor, Jamaica n-a mai luat nicio maşină fabricată la Câmpulung. Totalul livrărilor în Columbia şi Jamaica s-a ridicat la 696.483 dolari, în timp ce cheltuielile externe au fost într-un cuantum de 25.155 dolari (3,61% din totalul veniturilor). În 2001, s-au cheltuit cu oamenii trimişi în cele două state sud-americane 5.049 dolari şi de patru ori mai mult, în anul următor, 20.106 dolari. Raportul celor de la Export-Import justifică astfel deplasările în America de Sud: asistenţă tehnică în garanţie la automobilele livrate, operaţiune asigurată de un mecanic trimis pentru 24 de luni şi un mecanic trimis pentru şase luni. 

„În Columbia - continuă informarea departamentului de la ARO cu astfel de atribuţii - se poate relua exportul de ARO cu altă motorizare (Toyota), partenerul propunând o reuniune în România, la data de 15 martie 2003, pentru soluţionarea problemei şi încheierea unui nou contract. În Jamaica, piaţa este pierdută.”     

TOGO - export direct

După ce i s-au livrat 11 automobile în anul 2000, la preţul de 77.150 dolari, Togo a continuat relaţia contractuală în 2001, pentru 30 de bucăţi. Nu i s-a livrat nicio maşină din totalul contractat. În 2002, zero maşini contractate, zero livrate. În 2001, s-au consumat 10.970 dolari (14,2% din valoarea vânzării în anul 2000) cu deplasările efectuate în scopul asistenţei tehnice la autoturismele în garanţie (un mecanic pentru 15 luni) şi pentru tratative în vederea soluţionării amiabile a conflictului (un inginer pentru şapte zile), evitându-se o acţiune procedurală la C.C.I. Paris. Piaţa a fost pierdută. 

VENEZUELA - export prin comisionar Auto Dacia 

În anul 2000, a luat de la ARO 88 de autoturisme, la preţul de 496.768 dolari, plus piese de schimb, în valoare de 33.641 dolari. În total, 530.409 dolari. În 2001, livrarea s-a limitat la 2 maşini, la preţul de 21.020 dolari, şi piese de schimb, în valoare de 22.547 dolari. În total, 43.567 dolari. În 2002, Venezuela n-a mai cerut nicio maşină ARO. În 2001, a fost aprobată de către Comitetul de Direcţie livrarea a două autoturisme cu motorizare Toyota, destinate prezentării pe piaţă a noilor modele, partenerul renunţând definitiv la motorizările româneşti.   

La 1.792 dolari s-au cifrat cheltuielile cu deplasările în 2001, suma crescând considerabil în 2002, când s-au consumat în acest scop 8.477 dolari. În total, 10.269 dolari, reprezentând 23,6% din valoarea vânzărilor pe această perioadă, dar, avându-se în vedere că autoturismele livrate în 2000 erau în termenul de garanţie, cheltuielile reprezintă 1,8% din valoarea vânzărilor. Deplasările s-au efectuat în totalitate pentru asistenţă tehnică la automobilele livrate. Importatorul a suportat cheltuielile de cazare ale delegaţilor de la ARO. Piaţa poate fi reabordată - precizează raportul - după rezolvarea problemelor interne din Venezuela, noi aşteptând o comandă de 30 ARO 24 Toyota.”

TURCIA

Turcia n-a luat nicio maşină de la ARO Câmpulung în 2001. În anul următor, s-a încheiat un contract pentru 200 de autoturisme ARO 10 Diesel Renault. Nu i s-a livrat niciunul, de vină fiind lipsa produsului omologat. Totuşi, s-au întreprins cheltuieli în Turcia, atât în 2001, în sumă de 1.174 dolari, cât şi în 2002, de 8.449 dolari. În total, 9.623 dolari.

Motivele care au impus aceste deplasări au fost: în 2001 - semnare de contracte (2 persoane pentru 5 zile); în 2002 - lansare oficială (3 persoane pentru 4 zile) şi participare la Salonul Izmir (3 persoane pentru 10 zile). În cheltuială s-a inclus, de asemenea, deplasarea unei delegaţii de tehnicieni (4 persoane pentru 5 zile), în vederea unor tratative tehnice privind organizarea montajului la ARO de autobuze Anadolu. Contract în derulare, după obţinerea omologării Euro 3. 

SLOVACIA - export direct

La 200 de automobile s-a ridicat contractul anului 2001, din care s-au livrat 10 bucăţi, la preţul de 59.990 dolari, plus 9.004 dolari, contravaloarea pieselor de schimb. În total, 68.994 dolari. Din cele 100 de autoturisme contractate în 2002, s-au trimis cumpărătorului 8 bucăţi, la preţul de 39.113 dolari. În anul 2000 au fost exportate în Slovacia 27 de automobile, în valoare de 137.165 dolari. În 2002-2002, s-au cheltuit cu deplasările în această ţară 5.637 dolari (2.696 dolari, în 2001, şi 2.941 dolari, în 2002). Suma reprezintă 8,1% din valoarea vânzărilor în perioada menţionată şi aproximativ 3% dacă sunt luate în calcul şi maşinile livrate în 2000, aflate în termenul de garanţie). 

Deplasările au fost impuse de: =asistenţa tehnică la automobilele în garanţie (o persoană pentru 12 luni); =participare la Salonul de la Nitra (4 persoane pentru 5 zile); =tratative comerciale (2 persoane pentru 2 zile); =participare la vizita prezidenţială (3 persoane pentru 2 zile). Contract în derulare în anul 2003. 

INDIA

N-a luat nicio maşină în anul 2001, dar a încheiat un contract pentru 80 de bucăţi în 2002. Nu i s-a livrat niciuna din totalul convenit de părţi. În 2001, s-au cheltuit 2.270 dolari cu drumurile în India şi 914 dolari, în anul următor. În total, 3.214 dolari, pentru a se purta tratative tehnico-comerciale (2001 - o persoană pentru 10 zile, 2002 - o persoană pentru 4 zile), legate de participare la licitaţiile organizate de Ministerele Sănătăţii Publice din două state indiene, pentru achiziţionarea de ambulanţe. S-a primit prima comandă de patru bucăţi, cu livrare în luna aprilie a anului 2003. 

UNGARIA

Odinioară, printre cumpărătorii fideli de ARO, Ungaria n-a mai luat nicio maşină de la Câmpulung, nici în 2001, nici în 2002. În urmă cu 14 ani, s-au consumat 4.111 dolari, cu câteva deplasări întreprinse în scopul redeschiderii pieţei maghiare pentru tratative, prezentarea noilor modele şi pentru participarea la Salon Budapesta. În 2003, exista o comandă de un autoturism pentru omologare Euro 3 (ARO 26 cu motor Andoria), care urma să fie livrat după obţinerea documentelor de omologare din Polonia, pentru motor. 

AZERBAIDJAN - export direct

0 autoturisme în 2001, 30 contractate în 2002, din care s-au livrat 4, la preţul de 25.200 dolari. Deplasări s-au întreprins doar în 2002 şi au consumat din bugetul uzinei 4.106 dolari, în scopul încheierii de contracte (2 persoane pentru 5 zile); asistenţă tehnică, prezentare auto, formare personal (o persoană pentru 30 de zile), participare la vizita prezidenţială (o persoană pentru două zile). „Este în aşteptare o comandă de zece autoturisme, iar în acordul de cooperare economică interguvernamentală se prevede contrapartidă petrol/ARO şi alte produse româneşti.”, precizează raportul Departamentului Export-Import. 

MOZAMBIC - export direct

Contract doar pentru anul 2001, de 30 de auto. Livrarea a avut ca obiect doar piese de schimb, în valoare de 4.000 dolari. Aşadar, nu maşini. Maşini s-au dat în anul 2000, 13 bucăţi, la preţul de 107.980 dolari, plus piese de schimb, în valoare de 27.141 dolari (totalul livrărilor în 2000 - 135.121 dolari). În 2001, s-au întreprins cheltuieli în sumă de 5.322 dolari (aproximativ 4% din totalul vânzărilor), pentru asistenţă tehnică la autoturismele aflate în termenul de garanţie (o persoană pentru 6 luni). Piaţa a fost pierdută.                                             

MAROC

Contract 0, livrare 0 maşini, dar s-au întreprins, în 2001, deplasări care au costat uzina 3.522 dolari (două persoane pentru 15 zile). „Deplasările s-au efectuat cu un ARO 324 Toyota, pentru probe şi prezentare, având aprobările necesare. Acţiunea nu s-a concretizat, partenerul solicitând condiţii de preţ inacceptabile.”, motivează cei de la Export-Import. 

IUGOSLAVIA

14 automobile contractate în 2001, 0 în 2002. Cumpărătorului i s-a livrat întreaga cantitate comandată, la preţul de 157.080 dolari, plus piese de schimb, în sumă de 9.403 dolari, în total, 166.483 dolari. Totalul deplasărilor în 2001 şi 2002 s-a ridicat la 3.948 dolari (1.626 dolari, respectiv 2.322 dolari) şi au fost efectuate pentru asistenţă tehnică în garanţie. „Acum participăm la o nouă licitaţie, pentru 20 de bucăţi, la acelaşi beneficiar, Ministerul Energiei din Serbia, cu finanţare CEE. 

RUSIA şi UCRAINA

Atât în 2001, cât şi în 2002 s-au livrat numai piese de schimb, în valoare de 507 dolari, respectiv 334 dolari. „În octombrie 2002 s-a semnat un contract pentru Rusia de 1.000 de colecţii, în valoare de 1,5 milioane de dolari, din care, până în prezent (n.r. februarie  2003), s-au livrat 24 de colecţii. Pentru Ucraina avem un protocol privind vânzarea de automobile către Ministerul de Interne, în 2003.”

În 2002 s-au întreprins deplasări în străinătate, care au costat 3.289 dolari, pentru prezentarea auto la Târgul de la Moscova (o persoană pentru 10 zile), tratative tehnico-comerciale în Rusia (o persoană pentru 10 zile), tratative tehnico-comerciale în Ucraina (două persoane pentru 5 zile).

The most visited gambling websites in The UK