Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Mulţi dintre colegi s-au dus de tineri. O posibilă cauză: mediul toxic de la Tratament şi Galvanizare

b_400_250_16777215_10_images_2036aro.jpgCând revăd fotografiile din tinereţe, ca să-i ajute în depănarea amintirilor din vremurile în care erau angajaţii Uzinei ARO, soţii Popp, din Lereşti, constată că cele mai multe feţe nu mai sunt în această lume. S-au rărit dramatic grupurile imortalizate în secţie, în pauzele  programului de lucru, cu ocazia aniversării unui coleg. S-au dus şi prietenii cu care făceau Revelioanele la cabanele din zonă, majoritatea colegi de serviciu, întrucât relaţiile depăşeau sfera profesională. Cu snopul de poze în mână, Nicoleta îşi ajută soţul să-i „contabilizeze” pe cei cu care s-a înţeles bine la uzină. Iar concluzia este una tristă: sunt mai mulţi răposaţi decât vii, fiindcă viaţa îşi urmează cursul către destinaţia finală. Foarte mulţi s-au prăpădit de tineri, iar o cauză nestabilită oficial este că sfârşitul timpuriu li s-a tras de la mediul toxic de la Tratament şi Galvanizare în care au lucrat. Dintre colegii deosebiţi, cu care a colaborat, Gavrilă Popp a evocat amintirea lui Ionel Anghel, proprietarul pensiunii de la Vadul Lin, Cetăţeni, care s-a prăpădit nu cu mult timp în urmă. Subinginerul Şerboiu, care a sfârşit de curând, deşi era în putere, un om bun, fără vicii. Constantin Pahonţu, care a murit şi el de câţiva ani. Alte nume care îi vin în minte: inginerul Buta, care era şef de secţie la 1224, tehnologul Dina, maistrul Emil Oprescu (a cărui soţie a fost coafeză), despre care nu mai ştie nimic, maistrul Mareş, maistrul Debona. Doamna Posedaru - a completat Nicoleta Popp - decedată şi ea, ale cărei fiice lucrează una ca asistentă la Policlinică, iar cealaltă, la „Dinicu Golescu”, la bibliotecă. Gavrilă Popp, şeful Atelierului de Tratament Termic, câţiva ani, a îndeplinit cel mai mult atribuţiile de maistru, având 60 de angajaţi în subordine. A muncit la ARO din 1958, când a absolvit profesionala, până în 1997, când s-a pensionat.     

“Cianura era foarte periculoasă... erau gaze de toate felurile, iar ventilatoarele nu prea trăgeau”

Tratamentul Termic, împreună cu Galvanizarea, reprezentau unele dintre cele mai riscante domenii ale fabricii, întrucât se lucra cu substanţe extrem de toxice. Cu cianuri, de exemplu, căci tot este pe buzele tuturor termenul readus în actualitate de rapoartele de acum trei ani ale Gărzii de Mediu, după o ocheadă a comisarilor în depozitul lui Tofan. „Trebuia să fii în permanenţă cu ochii pe oameni, să vezi când bagă şarja în ulei. Trebuia să dea drumul la azot ca să se formeze deasupra uleiului un strat protector, ca să nu ia foc uleiul... toate aceste operaţiuni trebuiau urmărite cu mare atenţie, să ştii ce face fiecare. Am făcut şi schimbul III.”, spunea Gavrilă Popp. La Galvanizare, susţin cei doi, era mai rău, deoarece se lucra cu cianuri. „Cianura se folosea tot pentru încălzirea pieselor... era foarte periculoasă... erau gaze de toate felurile, iar ventilatoarele nu prea trăgeau. Se încălzea, electric, într-un creuzet, cu rezistenţe de jur împrejur, iar piesele se băgau în cianura topită.”, a precizat acesta, completat de soţie, cum că, deşi era altă secţie, în continuarea Tratamentului, mirosea atât de puternic de la Galvanizare, încât nu puteau respira în interior. În timp ce vorbeau despre munca foştilor colegi de la Galvanizare, soţii Popp şi-au amintit despre maistrul Vasile Dragomir, de la această secţie, care a murit de tânăr. 

b_400_250_16777215_10_images_2036aro1.jpgTratamentul Termic i s-a părut soţiei „iadul de pe lume”!

Nicoleta Popp, soţia lui Gavrilă, a lucrat, vreme de 15 ani, la Munca Colectivă, la tricotaje. De la această meserie frumoasă, potrivită unei femei, a făcut un pas neaşteptat, către munca de sudoriţă la ARO. Se câştiga bine la uzină, de aceea, după ce s-a sfătuit cu soţul, având nevoie de resurse ca să-şi ţină cele două fiice la studii, a luat decizia deloc uşoară de a i se alătura acestuia la Tratament Termic. Reamintim că, în cea mai mare parte a activităţii lui Gavrilă Popp la Întreprinderea ARO, însemnând aproape 40 de ani în fapt, consideraţi 45 de ani de vechime în grupa a doua, lereşteanul a fost maistru la Tratament. Câţiva ani, după absolvirea Facultăţii de Subingineri, a fost şef de atelier. Pentru început, Nicoleta Popp a fost angajată la Export, pe un post de lucrător necalificat, la ambalatul pieselor care erau trimise în străinătate. „Apoi soţul m-a adus la el ca să mă calific. Şi m-am calificat ca sudor, după ce am făcut nişte cursuri. Am rămas acolo. Mi s-a părut foarte greu... pe ture... să învăţ 1.500 de repere... eu venisem din oraş, dar a fost bine la pensie, căci mi s-au pus anii de grupă. Dar mie, atunci, mi s-a părut iadul de pe lume! Chiar le-am spus colegelor de la fostul serviciu: mă bagă mereu schimbul II, căci nu pricepeam! El (n.r. soţul, care îi era şi şef) îmi zicea: ai capul mare, bagă în el!”, îşi amintea începuturile sale la ARO Nicoleta Popp, care şi-a „pârât” în glumă soţul, că mai degrabă o ajutau alţii decât şeful, care era mai dur cu „ucenica”. 

Timp de 13 ani, consoarta maistrului Popp a muncit cot la cot cu bărbaţii, până a adunat 30 de ani de vechime. „Când veneau maiştrii dimineaţa, se uitau pe jos. Mă gândeam în sinea mea: „Ce-or fi văzând ăştia pe jos, Doamne? Ce-or fi căutând?” Dar ei veneau, la prima oră, ca să constate dacă au fost realizate urgenţele... să ia piesele. Dimineaţa, făceam notele de predare a pieselor şi ei veneau şi le ridicau, deoarece aveau urgenţe. De aceea, inspectau cu atenţie ce a ieşit. Mi s-a părut ca de la cer la pământ. A fost foarte greu... în mizerie, gaze, zgomot...”, a adăugat aceasta. 

De parcă n-ar fi fost de ajuns condiţiile de muncă specifice într-o secţie ca Tratamentul Termic, dificultatea îndeplinirii sarcinilor de serviciu era amplificată de furturile comise. „Fiarele” trebuia să le numeri. Aveai, n-aveai încredere în om, trebuia să le numeri. Se furau, cum să nu!”, chiar şi înainte de Revoluţie, când, totuşi, paza era mai strictă. De pildă, stârnea tentaţia întreprinzătorilor de ocazie una dintre componentele seturilor de pivoţi. Respectivul reper trebuia să ajungă de la Tratament în altă parte, unde se realiza asamblarea. „Noaptea, trebuia să le duc eu ori, dacă nu, mă rugam de colegi să le ducă, dacă erau grele. Ziua, aveam transportator... îi dădeam nota, dar îl mai furau. Îi ţineau de vorbă, iar pe drum îi mai furau din ele. Eu i le dădeam bine şi îi spuneam: vezi că sunt atâtea. Dar ajungea lipsă cu ele. Când le numărau la destinaţie, nu era numărul din notă. Lumea le fura ca să facă seturi de pivoţi pentru maşină ori le vindea.”, povesteau aceştia.

Nicoleta este nepoata lui Gigi Stoica, fostul secretar de partid al uzinei 

În 1970, la un an după absolvirea Şcolii Tehnice de Maiştri, Gavrilă Popp s-a căsătorit cu o câmpulungeancă de la Mărcuş. La Munca Colectivă - locul de muncă al Nicoletei - era angajată o rudă a acesteia din Lereşti, care se pricepea foarte bine la lucrul puloverelor. Această rudă i l-a prezentat pe consăteanul Gavrilă fetei frumoase de la tricotaje şi aşa s-a întemeiat familia Popp. Tinerii au fost cununaţi de avocatul Napotescu şi soţia lui, funcţionară la birourile Muncii Colective. Avocatul, bun prieten cu tatăl interlocutorului nostru, avea o plăcere: să meargă pe munte, ca să vadă ritualul de nuntă al cerbilor. „Se ducea noaptea... l-a prins întunericul în jepii aceia, de era să moară pe acolo! Se ducea la boncănit de cerbi.”, povestea nora brigadierului silvic, care legase o prietenie strânsă cu avocatul care cutreiera pădurile. Napotescu a acceptat să-i fie naş de cununie fiului maramureşeanului adus în zonă de serviciul la pădure. După cum am informat în ediţia trecută, Gavrilă Popp senior a lucrat ca brigadier silvic în zona împădurită a Muscelului, la Rucăr şi la Dâmbovicioara. Părintele naratorului nostru s-a stins din viaţă în 1989, iar soţia, în urmă cu trei ani.    

Unchiul Nicoletei a fost Gigi Stoica, fost secretar de partid la uzină, al cărui destin s-a frânt brusc, în floarea vârstei. „Mama mea a fost sora soţiei lui Gigi Stoica. Tot de infarct (n.r. la fel ca soţul) a murit şi sora mamei mele, la şaptezeci de ani, acum şapte ani. A fost o femeie deosebită, învăţătoare, directoare la şcoală, la Mărcuş. La 14 ani, eu am rămas fără mamă. Mama a murit la 40 de ani. Unchiul a murit şi el tot la 40 de ani. Pe seară, s-a dus la gârlă. A zis că trece apa spre Godeni, la baltă, la Bughea. La jumătatea apei, a făcut un stop cardiac. A venit băiatul lui acasă, cu hainele pe mână... toată noaptea l-au căutat, dar n-au dat de el. Dimineaţa, au venit cei de la uzină, cu bărci, şi cu mare greutate l-au găsit. A fost o tragedie.”, povestea nepoata fostului secretar de partid al Întreprinderii ARO, care, la data decesului, era maistru la Matriţe. Gilda, fiica lui Gigi Stoica, a fost ingineră la uzină şi este căsătorită cu un inginer din Galaţi, angajat la Mecarom Voineşti.                           

“Era disciplină şi, bineînţeles, luam şi bani”

Când fata cea mare, astăzi în vârstă de 43 de ani, a fost admisă la facultate, familia Popp a intrat în posesia unui ARO. „L-am adus în curte... eu nici nu l-am văzut, am plecat la Iaşi, unde făcea fata facultatea. N-am avut bani, ne trebuiau o sută şi ceva de milioane. Erau bani atunci! Eu aş fi vrut să-l ţinem, era un ARO 244.”, prin urmare, beneficiarii autoturismului au renunţat la el în favoarea unei rude. Cu banii luaţi pe el, şi-au cumpărat un televizor şi nişte mobilă.                                                                    

Gavrilă Popp rememorează cu plăcere timpurile în care fabrica era condusă de Victor Naghi, un „director ca lumea”: „De câte ori trecea cu delegaţiile care vizitau uzina, trebuia să-i dau raportul. „Tovarăşe director, Atelierul de Tratament vă stă la dispoziţie. Sunt maistrul Popp Gavrilă.” Mă bătea pe umăr. Era disciplină şi, bineînţeles, luam şi bani.” „Ce frumoasă era uzina cât a fost el (n.r. Victor Naghi) director, cu flori, căprioare şi păuni! Era ordine, curăţenie... a fost om ca lumea!”, a completat soţia. „Trebuia să fac de „caraulă” în toată uzina. Dimineaţa, mă duceam în C.O.M. şi dădeam raportul, spuneam ce-am găsit.”, afirma Gavrilă Popp, care avea ce raporta, căci erau deficienţe de sesizat. “Când aveau o problemă, spuneau: îl chemăm pe Popp. Veneau alţii din altă secţie ca să demonstreze că „Degussa” este de vină. “Adu-l pe Popp ca să arate că nu este de la noi.” Atunci, el făcea imediat controlul piesei şi stabilea dacă motivul disfuncţionalităţii are legătură cu tratamentul. “Îl aduceau pe Popp, căci Popp îi rezolva.”, şi-a susţinut soţia partenerul de viaţă şi de serviciu. 

 

Evenimentul Muscelean