Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Şeful Atelierului Tratament Termic şi-a adus şi soţia la ARO şi a făcut-o sudoriţă

b_400_250_16777215_10_images_2035aro.jpgSoţii Popp, din Lereşti, familia tipică de la uzină. Ea a renunţat la munca de femeie, la tricotaje, pentru una de bărbat 

Soţii Popp, din Lereşti, reprezintă una dintre sutele de familii care au muncit la ARO, fie în acelaşi sector de activitate, fie în domenii diferite. Nicoleta şi Gavrilă Popp au împărţit locul de muncă: Tratament Termic, el fiind, timp de câţiva ani, şeful atelierului respectiv. Interlocutorul nostru, jumătate maramureşean, jumătate muscelean, a moştenit de la tată vorba molcomă, spre deosebire de soţie, o câmpulungeancă get-beget, de la Mărcuş, care, la anii săi, a rămas un vulcan de energie. În comparaţie cu bărbatul său, care s-a pregătit de copil pentru domeniul pe care l-a servit în următorii 39 de ani, Nicoleta a fost împinsă spre uzină de dorinţa unui câştig mai bun, ca să-şi întreţină la şcoală cele două fiice. Aşa se face că, după 15 ani la tricotaje, la Munca Colectivă, jumătatea lui Gavrilă Popp a renunţat la munca de femeie pentru a trece la una de bărbat. Soţul a adus-o la Tratament, unde a fost calificată în meseria de sudoriţă. Iată în continuare povestea unei familii obişnuite de angajaţi la uzină, care, după ani buni petrecuţi în vacarmul utilajelor de lucru, în mirosuri toxice, pe schimburi, îşi duce zilele în liniştea căminului din Lereşti, îngrijind florile, preparând dulceţuri şi răsfoind albumele de fotografii cu nepoţii de la cele două fete stabilite la Bucureşti, cea mare, şi în Anglia, cea mică.        

S-a pregătit de copil pentru Tratament Termic, la profesionala Uzinei “Steagul Roşu” din Braşov 

Lereşteanul Gavrilă Popp a rămas un om al locurilor natale, trăind, de 73 de ani, în curtea părintească, în care a văzut lumina zilei, pe 22 iulie 1942. Se trage dintr-o familie maramureşeano-musceleană, rădăcinile tatălui său fiind din Vişeul de Sus. Acesta îşi semna numele mare cu un dublu „p”, pe motiv că obârşia ar fi fost din ungurescul „Papp”. Soţia lui Gavrilă ne spunea, cu un zâmbet larg, că a aflat cum se scrie corect viitorul nume de familie abia în momentul căsătoriei civile. Părintele interlocutorului nostru a venit în Muscel de foarte tânăr, ca brigadier silvic, zona noastră fiind mult mai bogată faţă de cea de baştină. Deşi stabilit aici în adolescenţă, Gavrilă Popp tatăl (fiul i-a purtat atât numele, cât şi prenumele) a avut ca ultimă dorinţă, mărturisită înainte de a fi coborât în pământul Muscelului, care i-a devenit casă, să-i cânte o ceteră la căpătâi. „Tare aş vrea să mor într-un fel încât să nu vă necăjiţi.”, spunea omul suferind de o boală care i-a adus sfârşitul în 1989. Ruga i s-a împlinit, întrucât s-a stins în somn, înainte ca afecţiunea să-l pună complet la pat şi să devină o povară pentru familie. Socrul său - ne spunea Nicoleta Popp, soţia lui Gavrilă - era bun prieten cu avocatul Napotescu, devenit naş de cununie al fiului. Naşa, soţia avocatului, a lucrat la birouri, la Munca Colectivă, şi era de-o seamă cu mama finului Gavrilă.      

Din şcoala elementară, cinci clase le-a urmat la Lereşti şi următoarele două la Rucăr, datorită serviciului tatălui, care a fost purtat de sarcini şi în această parte a Muscelului. În următorii trei ani a făcut şcoala profesională, la Braşov, la „Steagul Roşu”. Nu avea pe nimeni la Braşov, vreo rubedenie care să-l fi convins să vină să facă şcoala aici. Pur şi simplu, mama l-a luat şi l-a dus la Braşov, ca băiatul ei să înveţe o meserie. „Am dat examen, am intrat, m-am descurcat bine... erau atunci nişte profesori deosebiţi. Învăţai de drag.”, îşi aminteşte Gavrilă Popp. Cartea era o plăcere, însă practica era un chin pentru nişte copii, pe care dascălii îi formau pentru producţie. Contactul cu realitatea dintr-o fabrică - Întreprinderea „Steagul Roşu”, în cazul de faţă - l-a marcat atât de tare, încât are încă limpezi în cap imaginea locului de instrucţie şi dificultatea sarcinilor executate ca elevi de profesională. „Eram la Tratament... doi inşi trebuia să ridicăm bara din faţă şi s-o băgăm în lichid, la o temperatură de 830-840 de grade.”, a continuat acesta cu un amănunt din perioada de practică.                      

La absolvirea profesionalei, în anul 1958, în baza probei practice susţinute în faţa comisiei de examinare de pe lângă Uzina „Steagul Roşu - oraşul Stalin”, lereşteanul a primit certificatul de muncitor calificat în „Tratamente Termice”. A venit la Întreprinderea Metalurgică de Stat, unde a fost primit cu braţele deschise, pe de o parte, datorită nevoii de forţă de muncă la fabrica trecută la producţia de automobile, iar, pe de altă parte, datorită nevoii de oameni calificaţi. Cum a fost cazul lui Gavrilă Popp, care a fost instruit practic într-o întreprindere mare. 

Când a urmat liceul, la “Dinicu Golescu” era concentrată “spuma” dascălimii câmpulungene  

Reîntors acasă, la Lereşti, după finalizarea şcolii la Braşov, a locuit singur, deoarece părinţii săi au fost mai mult pe drumuri, unde îl ducea serviciul pe tatăl său. „Socrul meu a fost un maramureşean dintr-o bucată, om ca lumea, iar soacra mea s-a ţinut după el.”, a completat povestirea soţului partenera sa de viaţă. 

În paralel cu serviciul, şi-a continuat pregătirea cu Liceul „Dinicu Golescu”, curs seral. În anul şcolar 1963/1964, ca urmare a examenului susţinut în luna iunie, la Şcoala Medie „Dinicu Golescu”, absolventul Gavrilă Popp a obţinut diploma de maturitate, secţia reală. Liceul „Dinicu Golescu” era condus la acel moment de directorii Vasile Pleşu, Demetra Ionescu şi Longin Vintilă, iar dintre profesorii care l-au pregătit pe Gavrilă Popp îi amintim pe Gheorghe Mitu, Elena Iana, Gheorghe Bulacu, Aurelian Tipa, Eliza Scutaru, Nicolae Grigoreţ, Elena Dumitrescu, Ion Solomon, Alexandru Bera, Ion Popescu Argeşel. Clasa care a absolvit seralul în ’64 a avut-o ca dirigintă pe prof. Ecaterina Băjan. Iată care au fost colegii naratorului nostru: Emanoil Savu, Vasile Cosac, Victor Boncete, Ion Şerban, Petre Ceapraz, Ion Rujoiu, Grigore Dumitraşcu, Dumitru Boncoi, Gheorghe Cristudor, Constantin Cârstea, Traian Oancea, Rică Nicula, Anton Ulea, M.Ştefăniţă, M.Popescu, Petre Dancea, Gheorghe Gropan, Angela Meleşteu, Ion Zamfir, Dumitru Alexandru, Constantin Preda, M.Năftănăilă, Dumitru Şain, Bucur Ene, Vasile Tonghioiu.         

La câţiva ani după liceu, a fost recrutat în vederea satisfacerii stagiului militar, cu o durată de un an şi trei luni. Era căsătorit deja şi avea un copil. Prima fată din cele două, Ramona şi Lavinia. Armata a făcut-o la Ploieşti, unde a avut parte de muncă într-un atelier militar. Executa piese la o presă. „Aveam şi rachete... încălecam pe câte una! Am dus-o bine în armată, fiindcă aveam un băiat, Leonte, care era ciclul III, din Valea Mare. El mă lua mereu cu el şi jucam fotbal.”, spunea, zâmbind, septuagenarul, evocând secvenţe plăcute din tinereţe. Ca o paranteză, Gavrilă Popp a jucat fotbal aproape 20 de ani la echipa comunei Lereşti, dar a jucat şi la Câmpulung.         

A lucrat în toate sectoarele uzinei care aveau tratament: Sculărie, Forjă, Secţia 24

După liceu au urmat alte două etape în evoluţia profesională a lui Gavrilă Popp: Şcoala de Maiştri „Steagul Roşu”, timp de doi ani, la zi, tot la Braşov, absolvită în iunie 1969, în specialitatea maistru forjor tratament, şi Facultatea de Subingineri, fiind component al primei promoţii, care a finalizat cursurile la Câmpulung. Aşadar, la zece ani distanţă de completarea biografiei profesionale cu Şcoala de Maişti, în iunie 1979, a absolvit Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini, în profilul mecanic, la secţia câmpulungeană a Universităţii din Braşov.    

Revenind la momentul angajării la I.M.S. Câmpulung, Gavrilă Popp a făcut o impresie bună şefilor cu şcoala urmată la Braşov. „Când am dat admitere la uzină, ca să se convingă de ce ştiu, inginerii au fost impresionaţi. I-am lăsat cu gura căscată prin răspunsurile pe care le-am dat întrebărilor puse de aceştia.”, afirma el. Printre cei care au fost plăcut surprinşi de cunoştinţele practice ale tânărului absolvent s-au numărat inginerii Şerboiu, Niţu (de la Metalurg) şi Voicu, toţi trecuţi în nefiinţă. „Inginerul Şerboiu era un om nemaipomenit.”, astfel şi-l aminteşte pe unul dintre cei care l-au testat în momentul sosirii la întreprindere şi cu care a colaborat de-a lungul anilor. „Eu lucram la Tratament, jos, şi ei lucrau la Metalurg, sus.”, uzina fiind concentrată, în vremurile de început, într-o singură clădire, care ar fi meritat să fie salvată de la distrugere. Pentru scurt timp, Gavrilă Popp a lucrat şi el la Metalurg. În 1981, a avut o problemă de sănătate, rezolvată printr-o intervenţie chirurgicală la Spitalul Militar. În perioada de recuperare, a fost transferat la Metalurg, însă, după înzdrăvenire, a revenit la Tratament.     

Activitatea sa la uzină a debutat la Sculărie. „Îl aveam pe nea Nuţă, cu care lucram. Era un om bun... s-a dus şi el. Eu încălzeam piesele de Sculărie într-o baie de rapid, la 1250 de grade. Le ţineam două-trei minute, până luau temperatură piesele, pe urmă le băgam la ulei. Erau legate pe sârmă, frumos, mănunchiuri de piese, şi după etapa aceasta le făceam revenire la 550-600 de grade. Astfel obţineam o duritate 60-62 unităţi Rockwell, ca să poată să facă filet, piesele trebuiau să fie dure. După aceea m-am mutat la Forjă, „1222”, unde era, de asemenea, tratament. Acolo am stat câţiva ani, după care m-am transferat în altă secţie, pe care o dădeau în exploatare, după dotarea ei cu utilaje. Secţia „1224”.”, ne-a povestit acesta. 

În cadrul Secţiei 24 a urcat profesional la poziţia de maistru, apoi, pentru câţiva ani, la cea de şef de atelier la Tratament. Denumirea „Degussa” adăugată în titulatura sectorului respectiv provine de la nişte utilaje pe care scria „Degussa”. “Erau utilaje automate, la care reglai timpii necesari şi care, la finalizarea operaţiunii, singure scoteau şarja din cuptor şi o vârau la ulei. La „Degussa” era un cuptor cu o singură cameră şi unul, dublu, cu două camere: o cameră într-o parte, bazinul de ulei şi o cameră în cealaltă parte. A fost nevoie să fie iniţiaţi oamenii, de aceea, au fost trimişi în străinătate, ca să se formeze.”, relata subinginerul Gavrilă Popp, care s-a aflat în cărţi pentru a merge şi el la un stagiu de instruire în Germania. Dar, într-un final, altul s-a dovedit mai „norocos” decât el.

 

The most visited gambling websites in The UK