Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În prima cursă de raliu, pilotul Ion Mihăilă “Balzac” şi navigatorul său au fost aruncaţi prin parbriz

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2400

b_400_250_16777215_10_images_2016aro.jpgPiloţii de la ARO erau nişte staruri pentru public, şi nu numai pentru publicul muscelean, căci erau aşteptaţi şi adulaţi oriunde concurau în ţară. Aşteptaţi pentru că numele ARO era sinonim cu spectacolul pe teren şi adulaţi pentru senzaţiile extraordinare oferite cu generozitate, cursă de cursă. Ion Mihăilă, pe care colegii de la ARO şi vecinii de la Valea Mare Pravăţ îl cunosc sub apelativul „Balzac” - chiar şi el ajunsese să se recomande cu acelaşi supranume - a urcat în ierarhia celor mai buni participanţi la raliurile vremii până pe prima poziţie a podiumului la nivel naţional. În urmă cu 20 de ani, musceleanul a obţinut titlul de campion naţional la grupa la care concura automobilul fabricat la Câmpulung. Pilotul recunoaşte că succesul său era succesul echipei pe care o forma împreună cu Sorin Ţenţu, un navigator de nota 10, care i-a fost alături aproape 15 ani. Incidentele întâmplate pe parcursul unor competiţii sportive soldate cu accidentări n-au fost percepute de Ion Mihăilă drept dificultăţi sau obstacole. Sau avertismente ale sorţii că, data viitoare, s-ar putea să fie mai rău. Când la mijloc era o pasiune uriaşă ca a lui, greutăţile nu-şi găseau locul în „tablou”, chiar dacă unele curse s-au lăsat cu degete cusute şi chiar dacă a ajuns să-şi taie verigheta cu patentul.                   

După ce l-a văzut la o demonstraţie pe Mateiaş, oficialul Federaţiei de Automobilism s-a convins că nu-i trebuie cursuri de pilotaj ca să participe la raliu

Impresionanta colecţie de trofee obţinute numai la raliuri, fără a pune la socoteală concursurile de autocros, numără 45 de cupe, de care posesorul are grijă ca de ochii din cap. Sunt atât de bine întreţinute, de parcă ar fi fost câştigate ieri, nu acum 20-25 de ani. Practic, două încăperi ale casei din Valea Mare au fost transformate într-o expoziţie mărturie a performanţelor înregistrate de pilotul de la ARO de-a lungul anilor de competiţii, cei mai frumoşi din viaţa sa, datorită intensităţii cu care i-a trăit. Aşezate pe mai multe poliţe, strălucind ca scoase din cutie, nici nu ştii la care să te uiţi mai întâi, atât sunt de frumoase. Şi preţioase pentru câştigătorul lor, datorită noianului de amintiri care îl leagă de fiecare dintre ele şi de colegul şi prietenul Sorin Ţenţu. Majoritatea au fost obţinute datorită excelentei colaborări cu partenerul său de la întreceri, răpus, în februarie 2014, de o boală necruţătoare. 

Fotografii de la competiţii, fotografii de familie cu cei dragi, combinezonul şi casca purtate timp de 14 ani, din 1990, până în 2004, când a încheiat cel mai palpitant capitol al vieţii, şi costumul popular al mamei sale în vârstă de 82 de ani, lucrat şi păstrat impecabil, în ciuda celor peste şapte decenii trecute peste el, completează muzeul familiei compus în majoritate din rezultatele pasiunii lui Ion Mihăilă. Nepoţelul din partea fiicei a primit de la bunic câteva trofee, inclusiv cupa de campion naţional obţinută în 1995, care l-a plasat pe muscelean pe locul 4 în clasamentul general. Cine ştie, peste ani, distincţia îi va aminti băiatului, dacă va moşteni „microbul” întrecerilor automobilistice, de cel care i l-a transmis. Poate, aşa va afla şi de numele ARO, pe care bunicul l-a promovat cu cinste în ţară şi dincolo de graniţe.  

 

b_400_250_16777215_10_images_2016aro1.jpgDar să vedem cine este Ion Mihăilă şi cum a ajuns la volanul lui ARO, în competiţii alături de piloţi care, în timp, au căpătat notorietate naţională. Musceleanul din Valea Mare Pravăţ s-a născut pe 15 iunie 1958. A început lucrul la Uzina ARO în anul 1976 şi a activat la bancul de rodaj, mai precis în domeniul probelor de motoare pentru armată. După câţiva ani de la angajarea sa, a luat fiinţă Compartimentul de Competiţii. În 1988 s-a consumat prima sa cursă, la un autocros. Ca să participe la un raliu, avea nevoie de o legitimaţie în acest sens, de cursuri de pilotaj (întrucât raliul însemna riscuri substanţiale pentru echipaj), pe lângă multe alte formalităţi. În acea perioadă, la ARO a sosit o delegaţie străină, care a fost dusă pe Mateiaş, ca să asiste la o demonstraţie cu maşinile produse la Câmpulung. A fost invitat să ia parte la acea vizită, urmată de proba în teren a calităţilor autoturismelor şi şoferilor musceleni, Dumitru Rusănescu, secretarul general al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. După ce a văzut de ce este în stare Ion Mihăilă la volanul lui ARO, a confirmat că acesta primeşte acceptul să concureze la raliu. Piloţilor de la Câmpulung nu le trebuiau cursuri ca să facă spectacol cu autovehiculul care stârnea admiraţie pe şosele, întrucât uzina era cea mai bună şcoală de pilotaj. Dar regulile erau reguli. Pentru Ion Mihăilă, oficialul de la Federaţie a fost dispus la o concesie după ce a avut parte de o mostră de măiestrie a acestuia, cu un ARO, pe pantele Mateiaşului, care l-a convins că tânărul este un talent la volan şi un câştig pentru întrecerile de gen.  

A încheiat cursa desfigurat de ştergătoare, cu navigatorul dispărut şi cu maşina bună de dus la fier vechi 

„În ’90, a fost prima mea cursă, la Baia Mare, avându-l ca navigator pe Ion Lixandru (de loc din Piatra). A fost o cursă cu evenimente. Am făcut antrenamentul, care a decurs bine. La Baia Mare, pe coborâre, pe Cavnic, a doua zi, înainte de a se da startul, copiii au pus griblură de iarnă, ca să facă spectacol. S-a coborât cu viteză foarte mare şi, cum ARO era şi o maşină grea, 130-140 de kilometri la oră la coborâre contează enorm... era lume foarte multă! Am scăpat ca prin minune - puţin a lipsit să omor pe cineva - am evitat lumea şi am intrat prin pădure, unde am dat de o tufă, de nişte bălării mari, fără să-mi dau seama că, de fapt, acolo este o canalizare. Am intrat frontal, s-au rupt centurile şi am ieşit prin parbriz şi eu, şi el.”, ne-a povestit Ion Mihăilă prima experienţă de raliu, în care a fost aproape desfigurat de ştergătoarele care l-au străpuns bărbia şi zona gâtului. Prima cursă, prima accidentare. Echipajul de la Câmpulung a concurat cu un ARO 242.  

Navigatorul Ion Lixandru a ieşit şi el, la fel ca pilotul, pe capotă. Acesta s-a speriat atât de tare, încât a dispărut de la locul acţiunii şi nimeni n-a reuşit să mai dea de el pe întreaga durată a zilei. Seara, a reapărut cu un braţ de sticle de vin, ca să sărbătorească împreună cu colegii evenimentul. Iar evenimentul consta în faptul că au scăpat teferi dintr-o cascadorie teribilă, care l-a făcut să renunţe la sportul extrem. „Nu mai merg navigator, că se moare!”, şi-a justificat acesta decizia luată la Baia Mare, de a pune punct raliurilor. Maşina de concurs nu s-a mai putut repara, fiind adusă la Câmpulung pe platformă. Inginerul Pavel Scheidbauer le-a zis s-o ducă la fier vechi, că le va da alta în locul celei făcute praf, dar aceştia au adus-o acasă.  

Aşa l-a „agăţat” pe Sorin Ţenţu, alături de care pilotul Ion Mihăilă a trăit momente incredibile, bune de stat la baza unui scenariu de film. „Un foarte bun navigator! 80% mergeam pe mâna lui. Făceam recunoaşterea traseului şi împreună stabileam detaliile şi el nota: virajele şi tot ce se putea lua. Trebuia să urmărească şi să nu greşească un viraj, să dea unul în faţa celuilalt, căci atunci se întâmplau incidente.”, descria Ion Mihăilă, în linii mari, sarcina partenerului de cursă, ale cărui vigilenţă, capacitate de a anticipa, inspiraţie chiar, asigurau succesul echipei. Navigatorul vede puţin din ceea ce se întâmplă pe parcurs. „Am trecut de un viraj, capul jos! După următorul viraj, iar capul jos! N-ai timp să vezi la viteza aceea. La Timişoara, pe asfalt, am mers cu 220 de kilometri la oră, cu motor Toyota.” Tot timpul, cel care îl ghida pe pilot era în gardă. Comunicarea se realiza cu ajutorul microfoanelor ataşate căştii. 

Cel mai mult, musceleanul a concurat cu maşina echipată cu motorul românesc L30. „Aşa erau timpurile, aşa erau motoarele. Colegii mei, Radu şi Nicolaescu, au prins motoare Ford şi au mers cu Ford-uri.”  

Inventivi la un raid la care au avut interzis la alcool: în afară de microfon, casca avea ataşat un furtunaş către bidonul de spălător în care era ţuică 

În 1992, a participat la primul raid, care a fost sponsorizat de un italian şi organizat cu ajutorul părţii române. Plecarea a fost din Timişoara, cu oprire la Constanţa şi cu participarea a 25 de maşini din Europa occidentală. „Un raid pe munţi, cu porţiuni reduse pe asfalt. Zece zile au fost numai pe munţi. Noi am concurat cu cinci ARO-uri.”, ne-a descris Ion Mihăilă un eveniment deosebit, la finalul căruia s-a situat pe locul I la general. Drept recompensă, acestuia i s-a oferit pentru rezultatul excepţional un concediu de zece zile la mare, primul cadou făcut de uzină, fiindcă în rest... alergatul la curse era de plăcere şi pentru faima uzinei. Cele cinci echipaje participante la acea întrecere au fost: Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, Cătălin Nicolaescu/Iulian Nicolaescu, Radu Gheorghe/Dănuţ Mărgescu, Vasile Gentoiu/Mihai Dumitrovici şi Victor Bână, împreună cu fratele său.

„Când am luat startul la Timişoara, am făcut un autocros şi... nu ne-au dat accept la nimic, niciun gram de alcool. S-a plecat pe munte, s-a terminat totul. Italianul spunea: „Problem cu alcoolul la romeni.” Zece zile de munte... trebuia să găsim o soluţie ca să avem o gură de ţuică, seara, ca să poţi să mănânci. Erai rupt de oase!” De înnoptat, înnoptau la câte o pensiune, însă dimineaţa îi cam prindea reparând maşinile pentru ziua următoare. „Sorin a pus în spate la cască două bidonaşe de spălător de parbriz cu două furtunaşe. Bidonaşul avea 2,07 litri. Unul pe partea lui, altul pe partea mea. Stăteam pe scaun şi... după vreo trei zile, cum naiba a venit italianul pe lângă noi! „Mihail, problem la tine.” „Ce problemă?”, întreb eu. „Grappa (n.r. „ţuica” sau „palinca” italienilor)!” „Nu e grappa!” „Este grappa la tine!” Cum a venit, că nu băusem decât o gură de ţuică şi începusem să reparăm, să schimbăm braţele şi restul. În final, îi spun: „Urcă-te un pic la volan!” I-am dat casca, a pus-o pe cap, într-o parte avea microfonul şi în cealaltă, furtunaşul. Îi zic: „Trage un pic!” „Grappa!”, a fost descoperirea italianului. „Nu e grappa, e ţuică!”, l-au corectat românii inventivi, care l-au dat pe brazdă pe italian. I-au chemat şi pe restul la o masă festivă şi s-a lăsat cu petrecere. „La anul, când vii la mine, să-mi aduci ţuica!”, a fost dorinţa italianului. 

Raid memorabil în Italia, cu 80 de echipaje ale celor mai puternice branduri auto 

În 1993, muscelenii au fost invitaţi în Italia, la Raid Lama, la care au participat în jur de 80 de echipaje reprezentante ale celor mai tari branduri auto din lume. „Am venit pe locul 10 la general. Raidul a fost numai prin munţi şi numai pe timp de noapte.”, spunea Ion Mihăilă, care, la volanul unui ARO cu motor românesc, s-a bătut cu mărci auto redutabile. „Am luat asistenţă un 324 de la uzină, cu piese mai multe şi roţi după noi.”, a adăugat acesta. În afară de el, au mai fost în Italia cu acea ocazie Radu Gheorghe cu Dan Mărgescu, Sorin Ţenţu şi Nae Boeru, pentru care raidul a însemnat o şansă de a beneficia de un tratament pentru boala gravă de care suferea.  

Muscelenii au petrecut momente deosebite pe durata celor două săptămâni, cât au stat în Italia, fiind plimbaţi pe la cabane şi în locuri pitoreşti. Programul a cuprins o oprire la o mănăstire. Înainte de masă, părintele i-a servit cu un digestiv, într-o cantitate de 50 de grame „porţia”, cât să-i deschidă apetitul meseanului. „Când am văzut că este atât de bun şi dulce... părintele ne-a lăsat ditamai sticla şi el s-a dus la slujbă. Până s-a întors el, noi am băut-o toată. „La voi, problemă mare!”, a concluzionat italianul. „Două săptămâni, ne-au ţinut pe paste făinoase. Şi atunci am spus: vrem carne! Ne-au dus în munte acolo şi au început cu preparatele lor din carne de oaie. După două săptămâni de paste... când am văzut carne, parcă era prima dată când mâncam.” Iar italienii nu le-au dat halca zdravănă dintr-o dată, ci i-au luat progresiv, de la bucăţele pe care abia le vedeau, până la bucăţi mai serioase, probabil, ca să nu li se facă rău după atâta „post”.                                            

Walter deţinea un service în Italia, o fabrică de confecţii şi o grămadă de magazine. Când a venit pentru recunoaşterea traseului raidului pe care urma să-l organizeze în România, s-a apropiat de ai noştri, care l-au plimbat pe munte, au luat masa împreună şi s-au împrietenit. I-au povestit şi de colegul bolnav şi, atunci, italianul a sărit să-i ajute. Nu s-a uitat la bani când a fost vorba de susţinerea cheltuielilor pe durata spitalizării şi a tratamentului.  

Locul 4 în clasamentul general, cea mai bună performanţă a lui ARO până la încheierea activităţii pe platformă 

În 1995, Ion Mihăilă a devenit campion naţional la Grupa H, grupa în care intra ARO, neavând maşini omologate, cum era Dacia, de exemplu. O reuşită extraordinară a lui Ion Mihăilă şi a echipei sale, cu care a participat, dar, în special, a interlocutorului nostru. „De la numărul 103, cu care am venit, am ajuns la 4 la general. Aşa s-a încheiat şi uzina, cu 4 la general.”, spunea acesta cu referire la faptul că o performanţă mai bună decât locul 4 în clasamentul general nu s-a ivit până la finalul activităţii automobilistice la ARO. Şi până la finalul activităţii pe platforma industrială de la Câmpulung. Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK