Menu
TRAFIC

Blestemul lui ARO: Câmpulungul, groapa de gunoi a României?

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 11777
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/stories/1788/a1.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1788/a1.jpg'

a1.jpg7 ani de la falimentul uzinei • Câmpulungul „înghite” deşeuri din ţară şi din străinătate • Mercedes şi Ţiriac, primiţi la ARO cu huiduieli. În 2013, Mercedes investeşte 300 de milioane de euro în Alba • Acum 22 de ani, într-un grup de „drojdieri” de la uzină s-a trezit subit patriotismul • Un afacerist evreu s-a crucit când a văzut cataforeza de la ARO: „Voi proşti mulţi! Asta, la mine, bani grei!” • Un oraş parcă ţinut izolat, aşa cum erau ţinute odinioară coloniile de leproşi
Ce l-a împins pe cronicarul unui document din 3 decembrie 1330 să scrie despre „un drum de veşnic blestem, strâns mărginit de ambele părţi de râpi înalte”, descriind astfel locul vestitei bătălii de la Posada, plasată de mulţi istorici pe drumul ce duce de la Câmpulung la Bran? Ce păcat de moarte purta pe umerii săi Câmpulungul, de-a fost aşezat în scrierea de acum 680 de ani pe un drum de veşnic blestem? Cel care a înşirat acele rânduri, ca o sumbră prevestire pentru secolele ce aveau să vină, nu s-a înşelat asupra adevărului câtorva vorbe care nu ne pot lăsa indiferenţi pe noi, locuitorii unui Câmpulung blestemat încă de la începuturi. Poate că n-am fi încercat să răscolim istoria, pentru a afla ce rău fatal ne-a însemnat destinul nouă, muscelenilor, asemenea unor proscrişi izolaţi intenţionat de restul judeţului şi al ţării, dacă nu ne-am fi aflat în preajma unei date „negre”: şapte ani de la moartea uzinei care a ţinut în viaţă zona de Nord a Argeşului. Nu ne-am propus să ne agăţăm de coliva parastasului de şapte ani, care se fac mâine, 15 iunie, jelind că s-a dus ARO. Mortul nu se mai întoarce de la groapă, oricât de rău ne-ar părea nouă, celor mici şi resemnaţi în faţa hotărârii celor mari care i-au programat, calculat şi dus la îndeplinire sfârşitul. Dar nu putem să nu remarcăm că distrugerea Uzinei ARO este încă o verigă adăugată lanţului de blesteme atârnat de gâtul Câmpulungului din momentul naşterii sale. Timp de peste şase decenii, ARO a însemnat pâine. Astăzi, ARO înseamnă otravă. ARO s-a răzbunat că, în locul faimei pe care a adus-o Câmpulungului, în ţară şi în străinătate, l-am ucis şi i-am pângărit numele. Puţinele ziduri rămase în picioare continuă să plângă distrugerea fabricii şi să blesteme Câmpulungul. Oraşul constructorilor maşinii de teren a ajuns groapa de gunoi a ţării, aici fiind deşertate deşeurile toxice ale altora. Şi, ca ciuda să muşte şi mai tare din sufletele celor care au dat o şansă planurilor celor de la Landmark Management, care, acum şase ani, ne-au vrăjit cu o renaştere economică, la poarta fabricii clădite de musceleni, datorită lui Naghi, va fi un târg de vechituri. O „Molia”, ca la Domneşti, asta-i marea revigorare economică a Câmpulungului, un oraş second hand, un oraş al zdrenţelor şi al reziduurilor „vărsate” de alţii la noi ca într-o zonă cu accesul interzis.

Câmpulungul „înghite” deşeuri din ţară şi din străinătate

Metaforic vorbind, „otrava” pe care s-au chinuit s-o astupe comuniştii, după moartea nefericitului Pantazi, astăzi, reprezintă „marea” afacere din parcul industrial. N-a fost destul că fabrica ne-a lăsat o moştenire grea, considerată pur folclor de cei deranjaţi de această „pată toxică” pe obrazul fostei platforme industriale şi al oraşului: bazinul de cianuri folosite la fosta fabrică de hârtie şi celuloză, apoi şi de cei de la ARO, la Galvanizare şi Tratamente, care, după moartea inginerului, a fost acoperit cu o placă de beton. „Mormântul de cianură” a dat în permanenţă apă la moară localnicilor, care se îndoiesc de siguranţa amenajării de ciment, despre care s-a tot vehiculat, de-a lungul deceniilor de funcţionare a uzinei, că s-ar fi fisurat. 
Dacă bazinul de cianuri, realitate sau ficţiune a foştilor angajaţi, nu era suficient pentru faima negativă a fostei platforme, oficial, la ARO avem o firmă care aduce din ţară şi depozitează la noi deşeuri periculoase şi nepericuloase. Marele investitor, aşteptat ca un salvator al Muscelului, s-a întâmplat să fie taman o firmă din Iaşi, care, la câteva luni de la instalarea sa confortabilă la ARO, ne-a târât într-un tămbălău de proporţii, la nivel naţional. În mod neaşteptat, Câmpulungul a fost promovat gratuit în presa centrală, nu ca o staţiune balneară, unde turiştii îşi pot trata plămânii şi reumatismul, ci graţie nămolurilor galvanice provenite de la operaţiunile de galvanizare de pe platforma deţinută de Landmark Management SRL. Însuşi ministrul Mediului de la acea vreme, Laszlo Borbely, a fost pus în postura de a da explicaţii în scandalul reziduurilor de la ARO aduse la Glina.     
În luna septembrie a anului 2010, lumea şi-a amintit că a existat cândva ARO, numele uzinei fiind adus în actualitate într-un context nedorit şi nefericit pentru musceleni: la depozitul ecologic de la Glina, poliţiştii ilfoveni de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei de la Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au depistat eliminări necorespunzătoare de deşeuri periculoase. Potrivit formularelor de expediţie-transport, deşeurile proveneau de pe platforma SC Landmark Management SRL, iar operatorul care a efectuat neutralizarea şi transportul lor era chiriaşa SC Global Eco Center SRL Iaşi. Cercetările au arătat că deşeurile eliminate aveau conţinut de compuşi care intră în compoziţia produselor petroliere de tipul motorinelor evaporate şi a uleiurilor minerale, conţinut de zinc, fier, crom, cupru şi nichel în diferite proporţii, conţinut de plumb, metal cu potenţial toxic, precum şi prezenţa ionului de cianură, care denotă prezenţa sărurilor solubile ale acidului cianhidric.    
Împotriva societăţii Global Eco Center, acuzată de săvârşirea unor fapte de natură penală - mai precis: „poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri ori substanţe periculoase” şi „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase” - a fost demarată procedura de cercetare penală.                         
La „groapa de gunoi” Câmpulung nu ajung doar reziduurile exploatate de Global Eco Center. În primăvara acestui an, la Valea Mare Pravăţ, urmau să sosească 2.700 tone de deşeuri din Italia, destinate iniţial punctului de lucru al SC Ecovalor SRL din satul Techea, judeţul Bihor. Ecovalor a fost nevoită să schimbe destinaţia importului, după ce Agenţia Naţională de Mediu a suspendat aprobarea de intrare a deşeurilor în ţară, întrucât firmei îi expirase autorizaţia de mediu pentru locaţia din satul Techea. În luna martie, comisarii Gărzii de Mediu, sosiţi pe platforma Holcim, unde urmau să ajungă deşeurile din Italia, au constatat “neconformităţi faţă de prevederile autorizaţiei de mediu nr.190/22.06.2010, valabilă până la data de 22.06.2020, motiv pentru care a fost aplicată o sancţiune contravenţională constând în amendă, în valoare de 100.000 lei. În acest context, s-a propus emiterea notificării către Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş în vederea suspendării autorizaţiei de mediu”.

Mercedes şi Ţiriac, primiţi la ARO cu huiduieli. În 2013, Mercedes investeşte 300 de milioane de euro în Alba

În timp ce noi ne-am ales cu gunoaiele Europei, alţii s-au ales cu sutele de milioane de euro. Cum au primit muscelenii, în primăvara acestui an, vestea că Mercedes va investi în România 300 de milioane de euro, când, în urmă cu 22 de ani, muncitorii uzinei, instigaţi de conducere, strigau fără discernământ: „Nu ne vindem ţara!”? Câmpulungul ar fi putut fi astăzi în locul Cugirului sau al Sebeşului, care au avut înţelepciunea de a-i primi pe nemţi aşa cum noi n-am ştiut să o facem. Peste 300 de milioane de euro va investi Deimler, proprietarul Mercedes-Benz Cars, pentru extinderea producţiei de cutii de viteze, la subsidiara locală Star Transmission din Sebeş, judeţul Alba.
Star Transmission, deschisă în 2001, a dat de lucru la 800 de salariaţi la capacităţile de producţie din Cugir şi Sebeş, unde se realizează componente pentru motoarele şi cutiile de viteze destinate Mercedes Benz, pentru modele actuale, dar şi pentru cele mai vechi, asigurând, totodată, şi disponibilitatea pieselor de schimb. De la jumătatea lui 2013, Star Transmission, unde grupul german deţine 78% din acţiuni, va produce la Sebeş cutii de viteze automate în cinci trepte şi tot aici va fi asamblată, din 2014, generaţia actuală de cutii de viteze cu dublu ambreiaj. Dacă va beneficia de sprijinul Guvernului român, din 2016, Deimler are în plan să asambleze la Sebeş şi o nouă generaţie de cutii de viteze automate. Mai mult, potrivit unor informaţii apărute în presa maghiară, compania germană şi-ar putea muta o fabrică din Ungaria în Banat.

Acum 22 de ani, într-un grup de „drojdieri” de la uzină s-a trezit subit patriotismul

Câmpulungul ar fi putut avea această producţie a altora, la care, în prezent, ne uităm cu jind. La stadiul în care se afla, în urmă cu 23 de ani, ARO era depăşită, pentru construcţia de maşini, neavând utilajele necesare realizării unor autoturisme de precizia celor nemţeşti. Dar, fiind mâna de lucru ieftină, s-a născut ideea de a produce piese la Câmpulung, care însemnau multă manoperă şi care, în altă parte a lumii, costau mult. Şi nu doar că implicau manufactură, dar procedeele aplicate presupuneau şi folosirea unor răşini toxice. După Revoluţie, prima ofertă a venit din partea omului de afaceri Ion Ţiriac, care a adus la Câmpulung, în urmă cu 22 de ani, firma Mercedes. Pentru început, nemţii şi-au dorit să deschidă o secţie în uzină, în cadrul căreia să fie executate piese pentru bordul de Mercedes. Această parte a autoturismului are nişte fâşii de nuc, care s-ar fi dorit a fi realizate la Câmpulung. „Pentru voi e simplu, aţi tăiat un nuc, faceţi 100.000 de maşini!”, îşi amintesc, glumind amar, câţiva dintre foştii angajaţi, care erau planurile vremii. La secţia cu pricina ar fi lucrat, preponderent, femei, fiind o muncă de fineţe. „Dacă ar fi intrat Ţiriac în uzină, scăpam de nenorocire!”, au continuat oamenii, conştienţi că, în timp, colaborarea cu Mercedes s-ar fi extins.
Dar conducerea uzinei n-a vrut ca Mercedes să intre pe platforma de la Câmpulung. De primit, delegaţia a fost primită de şefii societăţii, care, pe de altă parte, i-au aţâţat pe muncitori şi i-au pus să stringe lozincile pierzaniei: „Nu ne vindem ţara! Nu ne vindem uzina!” Au vândut-o, în schimb, 12 ani mai târziu, pe doi lei, lui Perez, un ţepar de primă clasă, care a plătit pe ea 150.000 de dolari şi s-a pricopsit din distrugerea ei cu peste 2,5 milioane de dolari. N-au ieşit toţi ca să urle contra solului venit cu bune intenţii, ci un grup de „drojdieri”, în care s-a trezit subit patriotismul, „speriaţi”, probabil, că vor fi împiedicaţi de nemţi să muncească, asmuţiţi de conducere. Salariaţii cu spirit vizionar, care credeau şi sperau în viitorul fabricii, au fost zburătăciţi, cu delegaţii prin ţară, de unul dintre directori, iar cei uşor de manipulat au fost scoşi în curtea societăţii, unde au luat cu „Ho!” delegaţia condusă de Ion Ţiriac. Peste o sută de inşi au fost trimişi unde au văzut cu ochii, ca să nu-i prindă vizita lui Ţiriac la uzină. Cât a fost blestem şi cât a fost prostie?

Un afacerist evreu s-a crucit când a văzut cataforeza de la ARO: „Voi proşti mulţi! Asta, la mine, bani grei!”

Mercedes n-a fost singura oportunitate pentru ARO. Tot după ’90, a venit, interesat să cumpere fabrica, comandantul armatei chineze, dar nici acesta nu s-a ridicat la “pretenţiile” directorimii noastre. Şi tot legat de şansa lui ARO de a ajunge la cineva care n-ar fi tăiat-o la fier vechi, ultima se pare că a fost un israelian, Otniel Schneller, ruda unui important om de afaceri, care ajunsese adjunctul ministrului Transporturilor din Israel. Acesta a vrut monteze la Câmpulung Coyote, jeep-ul american, fără uşi şi fără oblon. Afaceristul luase, în vederea asamblării, 40.000 de maşini, destinate, se pare, conflictelor din Orient. Tipul avea două vapoare cu componente în tocul „cizmei” italiene, având în plan, iniţial, să le monteze la Bari. Numai că la italieni l-ar fi costat incomparabil mai mult decât ar fi plătit în România. Acest Otniel Schneller a venit la ARO, s-a urcat la Cataforeză, ca să vadă cum arată, apoi a zis într-o românească stricată: „Voi proşti mulţi! Asta, la mine, bani grei! M-am îmbogăţit cu voi!” El a vrut să aducă şi alte piese, ca să le vopsească în cataforeza de la ARO, după ce i-a văzut puterea şi capacitatea de funcţionare. Israelianul a fost „expediat” de conducerea societăţii la AVAS, unde a fost lăsat, ca prostul, să aştepte câteva ore, până s-a săturat. Scârbit, acesta a plecat din România fără să se mai uite în urmă.

Un oraş parcă ţinut izolat, aşa cum erau ţinute odinioară coloniile de leproşi

Cu deşeurile altora vărsate pe capul nostru şi fără nicio perspectivă apropiată (şi nici îndepărtată) de dezvoltare a parcului industrial, cu cele mai proaste căi de acces din ţară, care duc către un Câmpulung aflat pe drumul de “veşnic blestem”, vorba cronicarului, oraşul s-a izolat, asemenea unei colonii de leproşi, lăsaţi să-şi ducă zilele până la capăt, până la ultimul. Mai nou, ca o jignire adusă numelui ARO, parcul industrial se pregăteşte să primească şi alte resturi, într-un târg second hand de haine şi încălţăminte (care pot fi şi noi, deşi trenţele altora sunt cele mai căutate), biciclete, motociclete şi maşini second. Chiar suntem blestemaţi să ne îmbolnăvim înghiţind mizeriile altora, căci până acum nu s-a găsit nimeni care să spună: „Stop! Ne-ajunge cât ne-aţi umilit!”

The most visited gambling websites in The UK