Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În comă, la spital, după o ţigară îmbunătăţită

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 422

 

O ţigară, pare-se cu ceva substanţe interzise, dar şi condimentată cu alcool, i-a trimis direct la spital pe doi tineri din Schitu Goleşti. În vârstă de 18 de ani, respectiv 19 de ani, cei doi zăceau inconştienţi în plină stradă când a dat peste ei, din întâmplare, un trecător şi a sunat imediat la 112.

Totul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, pe DN 73, în zona Bemo, aproape de miezul nopţii. Tinerii fuseseră să chefuiască într-un local din Mioveni, iar la plecare au mai luat cu ei o sticlă de tărie, iar din stradă au făcut rost de o ţigară „îmbunătăţită”, care le-au luat minţile. Nu se ştie cu ce au ajuns până la Bemo, cert fiind faptul că cei doi tineri au fost ridicaţi de pe asfalt de două echipaje medicale de urgenţă, de la Serviciul Ambulanţă şi SMURD, şi transportaţi la spital, la Mioveni, unde au primit îngrijirile care se impuneau, la Unitatea de Primiri Urgenţe. Unul dintre ei şi-a revenit după ce a vomitat şi a rămas sub observaţie medicală, iar celălalt a fost transferat la Spitalul Judeţean Argeş. Medicii au sesizat imediat Poliţia, iar oamenii legii încearcă acum să afle de unde şi-au procurat tinerii ţigara şi dacă au mai cumpărat şi alţii. În acelaşi timp, au fost anunţaţi şi părinţii celor doi. Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK