Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

După o beţie cruntă, în patru „labe”,       la izvorul din Parcul Kretzulescu

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 667

 

Băutura, bat-o vina, a dat-o gata pe o femeie, la sfârşitul săptămânii trecute. Chinuită de arsuri, după un chef de chef peste noapte, individa a venit să-şi stingă focul de pe maţe la izvorul din Parcul “Kretzulescu”. Setea a fost, cu siguranţă, arzătoare, că altfel nu se explică de ce în buza dimineţii, când de-abia se luminase de ziuă, femeia se afla în patru labe pe scările care duc la izvor. După lungi încercări de a se ridica pentru a ajunge la apă, epuizată de efortul depus, machitoarea a renunţat la efort şi s-a tolănit pe pământ, cuprinsă de un somn dulce şi odihnitor. Am văzut-o şi am încercat să stăm de vorbă cu ea, speriaţi că, poate, i s-a făcut rău, însă gestul nostru a iritat-o vizibil. Atunci când s-a dumirit ea ce-i cu noi, ne-a ameninţat că, dacă o filmăm sau fotografiem, o să avem necazuri cu domnul... Ştefan. Cum nu a precizat care domn Ştefan, bănuim că este vorba de.... Ştefan cel Mare, aşa că am continuat să ne facem meseria. Prea obosită de alcool şi efort, femeia şi-a văzut de somn şi, la vreo oră, după ce şi-a mai revenit puţin, puţin, s-a apucat să-şi facă curăţenie în paporniţe, iar apoi a pornit-o pe trei cărări spre casă, mai ales că începuse forfota copiilor care veneau la şcoală.

Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK