Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Ne „educăm” copiii la cumpărături

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 542

La un cunoscut market din municipiul Câmpulunsg s-a iscat, de curând, un adevărat spectacol cu iz de telenovelă turcească. O familie de romi, împreună cu copiii, erau la raionul de verdeţuri, atunci când unul dintre copii a început să ia câteva borcane aflate pe un raft din apropiere şi să le arunce pe jos, spărgându-se. În momentul în care rudăreasa s-a apropiat de copil, a încercat să ridice castraveţii muraţi proaspăt înşiraţi pe jos din borcanele sparte, iar cei din jur au înţeles că borcanele au fost sparte intenţionat, la comandă, pentru ca romii să poată lua produsele fără să plătească. Supărată, rudăreasa a început să ţipe la cumpărătorii care se aflau în jurul ei, să-i înjure şi să facă un scandal imens. „Da ce vreţi, mă? Vă luaţi aici de noi tot timpul că suntem ţigani şi furăm! Dacă mucosu’ asta sparge totul, vrei să îl bat aici, să îl bag în pământ şi acasă ce mai cresc?”, urlă rudăreasa la unul dintre angajaţii marketului.

În apărarea ei au sărit soţul şi copiii, care, cât erau de mici, nu vă puteţi imagina în ce mare fel vorbeau, de îţi era ruşine să îi şi asculţi. Scandalul a durat minute bune, până când romii au fost nevoiţi să iasă din market, fără ce aveau în intenţie să cumpere. Şi ca să fie tacâmul dezgustului complet, s-au aşezat în faţa marketului vreo două ore, pentru a mai face "un bănuţ cinstit", că tot au rămas fără cumpărături şi acuzaţi, poate, degeaba, cine ştie... de cei din incinta magazinului. O zi fără scandal la Câmpulung este o zi pierdută...

 

Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK