Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Peştele” pe urmele Poliţiei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 614

Acum câteva luni, un muscelean binecunoscut în dosarele de proxenetism ale Câmpulungului avea să se simtă nedreptăţit pentru o postare a unui medic, lipsită de răutate. Medicul a publicat o poză în mediul online, cu o maşină parcată pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi, în faţa unui centru comercial. În urma postării, „amfibianul” nostru s-a supărat şi a adăugat şi el, urmat de prietenii lui, câteva comentarii acide, la care a răspuns şi un poliţist, implicat în discuţie cu „nu pot să cred că nu cunoaşteţi „vedeta” locală... un colorat desigur. Poate ne ajută vreun judecător să nu-i mai vedem „ciocul” măcar câţiva ani”, atunci când la discuţii se întrebau ceilalţi cum de medicul nu a cunoscut a cui este maşina. Medicul a spus că postarea a fost făcută doar pentru parcarea neregulamentară, că nu are nimic cu nimeni. Cunoscutul proxenet a început o „urmărire a poliţiştilor” şi a postat pe pagina sa de socializare o poză cu maşina Poliţiei parcată în grabă, la care a adăugat: „Pe voi nu vă mai vedeţi cum parcaţi?” 

Comentariile prietenilor au venit imediat: „Eşti cel mai tare, regulile de circulaţie sunt pentru toţi, dar unii cu grade şi mari poliţai cred că totul li se cuvine”, urmate de înjurături, că doar de asta fac ce vor pe oriunde, căci atunci când cineva le spune că greşesc, sar toate clanurile. „Peştele” în cauză a publicat o postare dramatico-emoţionantă pentru prietenii săi: „Am parcat neregulamentar şi un miliţian de la rutieră, în loc să îşi facă meseria să mă amendeze, lasă com. pe facebook. Poftim cultură la miliţianul ăsta. Mă face colorat, când el e mai negru ca mine... pedofili nenorociţi ce sunteţi. Vine şi rândul vostru, miliţieni corupţi”, iar, de atunci, acesta a promis online că va urmări Poliţia şi va publica în fiecare zi orice nedreptate. Însă a uitat de pozele pe care i le-au făcut muscelenii atunci când se afla la aceeaşi benzinărie unde a fost făcută poza cu Poliţia. Prietenii cu care era au blocat întreaga benzinărie atunci când au scos cutii de pizza şi le-au pus pe plafonul maşinilor şi nu au plecat până când nu au făcut „plinul la burţi”.  

Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK