Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Uite lucrarea, nu e lucrarea

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 560

 

Dorel a acţionat din nou la Câmpulung în stilul caracteristic. N-a mai plantat stâlpi în mijlocul şoselei şi nici n-a mai făcut parcări cu două rânduri de borduri. De data asta, a ţinut neapărat să nu iasă prea mult în evidenţă, cu o lucrare dosită şi fără autorizaţie de la Primărie, însă nu i-a ţinut figura şi, în final, a trebuit să o demoleze. S-a întâmplat săptămâna trecută, în spatele blocului ce se prelungeşte de lângă Complexul Big & Small. Nu vă gândiţi la vreo lucrare de amploare, ci la nişte banale trepte de beton, cu rampă pentru persoanele cu handicap, la o înălţime maximă de 60 de centimetri, care au fost construite peste cele iniţiale, în spatele farmaciei din zonă, blocând total circulaţia pe trotuar, în condiţiile în care există şi o parcare în zonă, iar maşinile ajung până la bordură, împiedicându-i pe oameni să circule pe-acolo. Ca să treci, pe lângă scările nou plantate trebuia să ocoleşti şi maşinile parcate, de făceai un ditamai ocolul. Iniţial, locatarii nu şi-au dat seama ce face echipa de muncitori ai lui „Dorel” pe-acolo şi au lăsat-o să termine lucrarea, care părea să fie ceva util. După ce zidarii şi-a încheiat programul şi au plecat, s-a declanşat scandalul. Câteva persoane, care au stat tolănite pe fereastră toată ziua, monitorizând fiecare lopată şi mistrie, printre care şi doi profesori, au ieşit afară şi au început să-şi manifeste nemulţumirea în gura mare. Trecătorii le-au ţinut isonul, a fost adus şi un fotograf profesionist să pozeze „opera de artă”, iar după circa 20 de minute de ameninţări, telefoane la Primărie, la consilieri locali, la rude, cunoştinţe, hărmălaia s-a potolit brusc. A fost suficientă pentru ca, a doua zi, la primele ore ale dimineţii, beneficiarii lucrării să „ordone” demolarea acesteia, spre satisfacţia locatarilor scandalizaţi.

Musceleanul de pe bulevard

 

The most visited gambling websites in The UK