Menu
TRAFIC

Nu parcaţi! „Proprietar rău!”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 300

Grijile cotidiene ne depăşesc atunci când găsim în activităţile noastre sau ale celor din jur lucruri mai palpitante! În Câmpulungul nostru, cuvântul „parcare” duce la nenumărate situaţii, inclusiv la cele de scandal. Într-o după amiază liniştită, în centrul oraşului, situaţia se schimbă! Într-o zonă în care locuieşte un renumit cadru didactic, posibil actual pensionar, problema parcării la poarta acestuia este demnă de filmele de comedie. S-a întâmplat de mai multe ori ca anumite persoane să-i blocheze uşa la garaj. Sătul sau, mai bine spus, sătulă, deoarece cadrul nostru didactic este o doamnă, aceasta a găsit maşina unui medic din Câmpulung parcată la poarta sa şi a ieşit val vârtej din casă cu un borcan în mână. Părea un borcan specific magazinelor alimentare, în care se afla un praf alb. Şi cum iese doamna noastră din curte tot într-o furie, uită şi de cei din jurul său pe care îi şi îmbrânceşte din greşeală şi, aşa vijelioasă, aruncă cu făina sau cimentul aflat în borcan pe tot parbrizul medicului. 

Astfel de prafuri nu se curăţă cu apă, deoarece s-ar face tot o mocirlă. După ce a întins bine câteva mâini din acest „praf magic”, profesoara a început să discute cu cei din jur, spunându-şi nemulţumirile. Doar că nici măcar nu ar fi vrut să iasă cu maşina, însă ideea de a nu mai lăsa pe nimeni să parcheze în faţa porţii a făcut-o să atace orice vehicul care apare acolo. De curând, un teren aflat în proprietatea sa a fost retrocedat de Primărie, iar zvonuri spun că profesoara a închiriat parterul casei sale, vilă istorică, unui preot care vrea să deschidă o posibilă terasă, doar că şi despre acesta se aude că este tare neserios… deci, să ne aşteptăm pe viitor să vedem un mare război cu „praf alb”, în cazul în care preotul, angajaţii sau cei care vin la terasă îi blochează parcarea. Dacă de pe acum doamna noastră are borcanele pline cu făină sau ciment, gata de atac la orice oră, dar atunci când va şti că vor veni destui clienţi, probabil, va turna cu butoiul de la etaj şi sigur va adăuga şi apă. Musceleni, aveţi grijă cui nu-i respectaţi parcarea.

 

 

Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK