Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În Piaţa Primăriei, licitaţii şi secrete

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 526

Cu toţii ştiţi că, în această perioadă, în Piaţa Primăriei Municipiului Câmpulung au fost amplasate mai multe tarabe, unde comercianţii au expus flori, mărţişoare, jucării sau obiecte hand-made. Foarte interesant a fost să aflăm că o persoană curioasă, dacă se duce din tarabă în tarabă, poate doar să admire produsele sau să se informeze asupra preţului, comercianţii îi şoptesc la ureche: „Eu le-am luat dintr-un loc mai bun ca ăla”, „Vezi că le are furate”, „Are florile ţinute numai în frig”, „Stropeşte florile cu soluţii aiurea”. Bietul om nu mai ştia unde să meargă, deoarece la fiecare tarabă auzea doar asemenea lucruri spuse despre taraba de lângă, din faţă… etc. Şi ca să se lămurească până la urmă, s-a dus la un comerciant şi i-a spus: „A spus cel de acolo că tu ai pus preţuri mari şi că ai stropit florile cu o soluţie ca să ţină doar acum şi, când ajung cu ele acasă, la căldură, se usucă imediat”. Vizibil enervat, comerciantul a luat o floare şi a aruncat-o spre taraba celui care a spus acele lucruri şi i-a zis: „Na, mă, floare! Eşti ofticat că le am mai de calitate”. Deci, cât ar fi încercat personajul nostru să înţeleagă până la urmă cine are dreptate, cine are marfă de calitate şi de unde să cumpere, nu a reuşit. Fiecare a venit cu o ofertă: „Cumperi două… iei trei, ia două, că ţi le las la atâţia lei, însă nu te duce la cel de acolo, că îţi spun eu că nu îţi dă ce trebuie. Mai bine ia de la mine şi la preţul acesta”. Cam aşa a arătat târgul nostru de Mărţişor, cu secrete, licitaţii, scandal şi competiţie permanentă. Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK