Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Cu înaripata, la magazin

  • Written by Musceleanul de pe bulevard
  • Hits: 916

Că tot, la ora actuală, se vorbeşte mult de monden, de noile tendinţe şi actualităţi în modă. Orice „piţi”, aşa cum se spune, de oraş sau chiar de la sat, urmăreşte să îşi pună botox, să îşi schimbe culoarea părului după sezon sau să adopte un stil vestimentar ieşit din tipare. Dar la acest lucru nu se încadrează doar tinerele. Prin micuţul nostru târg îşi etalează, zi de zi, câteva persoane, de vârsta a treia, noua modă la această oră. Genţi diferite, culori reflectorizante la păr, pantofi exageraţi cu paiete şi lanţuri… şi, mai nou, o găină, gâscă sau raţă. Frumos vopsite, aproape date cu fixativ, înaripatele însoţesc viitoarele „Iulia Albu”, la cumpărături, la piaţă, la biserică… ţinute bine sub braţ, găinile, gâştele sau raţele sunt podoaba numărul unu la vestimentaţia unor persoane care vor să iasă din tipare în societate. Şi cum nu se poate mai bine, un domn, liniştit şi calculat, s-a aflat la coadă, la un magazin, în faţă fiind o astfel de doamnă cu o raţă într-o geantă bine asortată cu stilul său vestimentar. Nu au trecut nici câteva minute ca înaripata să observe plasa plină a bărbatului, ca să-i sară doamnei din geantă şi să aterizeze direct în salata bietului cumpărător. Şi ca să fie treaba, treabă… aproape că l-a atacat în magazin şi, cu greu, stăpâna şi cei prezenţi au reuşit să prindă micuţa fiară cu pene bine date cu fixativ. Deci ce să te mai aştepţi la căţeluşi în rucsac, în braţe sau în lesă, când moda la Câmpulung se schimbă. Pe uşile unor locatari găsim anunţuri: avem pui de vânzare şi, dacă au geamul deschis, îi auzim piuind… deci, cine vrea să îşi ia o astfel de bijuterie pentru o plimbare pe bulevard, la cumpărături sau la biserică, înaripatele sunt la mare căutare şi se pot achiziţiona atât din blocurile de locatari, cât şi din mediul rural. În curând, se vor numi Găini Pitice  Chihuahua, Raţe Pestriţe Dalmaţian şi Gâşte Maltez, totul după moda Iuliei Albu. Iar dacă vă gândiţi să achiziţionaţi, probabil, trebuie vaccinate anti-turbare şi duse la dresaj, apoi la salon pentru manichiură - pedichiură şi semi-permanent.  

The most visited gambling websites in The UK