Menu
TRAFIC

Candidata a trecut de la politică la boarfe

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3948

 

În târgul sărăciei sunt atât de mulţi bani, încât o duduie umblată prin toată lumea a speculat plăcerea câmpulungenilor şi muscelenilor pentru lucruri scumpe, gen case şi maşini, şi a deschis o afacere menită să-i umple de branduri din cap până în picioare pe confraţi. Este adevărat că, în momentul în care şi-a deschis magazinul on-line, a mizat pe clienţi din localităţile dezvoltate ale judeţului, gândindu-se că dacă buticurile cu ifose de acasă rezistă cu chinezăriile din „Europa” înseamnă că acestea au căutare. Aşa a apărut doamna noastră cu o alternativă pentru altfel de buzunare, inspirându-se din ţările vizitate pe continent şi în afara lui, ca să se consoleze după eşecul de la alegerile parlamentare. Apropo, vânzătoarea de haine şi accesorii de firmă a fost, la un moment dat, tentată de o funcţie în Parlament, dar, pesemne, n-a auzit că locul costă. Şi nu numai locul, ci şi promovarea, campania electorală şi ce mai pretinde partidul. După rateul din politică, a urmat cel din viaţa personală, care i-a dat o direcţie şi în cariera profesională. De la reţeaua de second-hand-uri administrată împreună cu soţul, a trecut, după ruptura de acesta, la un magazin în mediul virtual, care comercializează blănuri, poşete, curele şi încălţăminte sub mărci pe care ţi-e teamă să le pronunţi. Guess, Calvin Klein, Louis Vuitton, Coco Chanel, Prada, aduse din Turcia! Spaţiul de vânzare virtual nu conţine nicio altă informaţie, în afară de imaginea şi brandul produsului, detaliile legate de preţ şi orice altceva le-ar putea interesa pe cumpărătoare putând fi obţinute doar în „privat”. Unele doamne, care au văzut la viaţa lor astfel de etichete cu preţul ataşat, au anticipat că marfa costă de ordinul sutelor de euro per produs, aşa că... succes la Câmpulung, unde piţipoancele şi damele de companie poartă elastice cu sclipici de la chinezi, nu scumpătăţile de la doamna politician. Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK