Menu
TRAFIC

Matrimoniale penale

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 437

Un el şi o ea s-au cunoscut prin intermediul anunţurilor matrimoniale. Însă n-au renunţat la căutări nici după ce şi-au oficializat relaţia la Primărie, ori din cauză că sunt prea pătrunşi de microbul întâlnirilor pe nevăzute, ori din cauză că au format un grup infracţional şi fac bani pe seama femeilor singure. Nu s-a aşezat bine la casa lui proaspătul însurăţel, pricopsit cu o nevastă cunoscută prin mica publicitate, o femeie iute de gură, căci a şi postat alt anunţ, potrivit căruia îşi caută sufletul pereche, care musai să aibă calităţile pe care nu le are jumătatea luată cu acte. Adică să fie cuminte, liniştită, credincioasă, cu ceva lucruşoare, ca să aibă unde şi din ce trăi. Nu după multe vreme, s-a arătat candidata ideală. Văduvă, femeie de la ţară, cu gospodărie şi un magazinaş cu priză la sătenii care n-au mereu drum la oraş, după cumpărături. Au vorbit la telefon, o dată, de două ori, au decis să se şi vadă şi... a fost bine pentru ambele părţi, încântate de succesul găsirii partenerului dorit. Întâlnirile aveau loc la domiciliul 

femeii, întrucât, ocupată cu afacerea personală, nu putea să pună lacătul pentru „rendez-vous”-ul cu necunoscutul agăţat la „matrimoniale”. Cum s-a întâmplat că, într-o zi, unul dintre oamenii care trebăluiau în curtea doamnei a chemat-o afară, pentru câteva minute. La întoarcere, proprietara l-a găsit pe viitorul mire controbăindu-i prin lucruri, după bani. L-a scos afară din curte, cu ameninţarea că-i rupe picioarele dacă o mai caută vreodată. De parcă nu era suficientă supărarea pricinuită de faptul că a căzut în plasa unui şarlatan, câteva ore mai târziu, a sunat-o soţia oficială a infractorului, cu gura mare, să-i lase bărbatul în pace, că o face de ocară în comună. Bălăcăreala primită de la consoartă a determinat-o să se intereseze cine este cuplul de escroci, despre care a aflat că a mai operat în această manieră: el cunoaşte dame vulnerabile, le fură şi, ca să nu depună plângere, intră în acţiune partenera hoţomanului, cu avertismente că o face de ruşine pe cea prăduită. Care, ca să nu fie arătată cu degetul că a primit în casă un străin, tace şi suportă paguba. Musceleanul de pe bulevard    

The most visited gambling websites in The UK