Menu
TRAFIC

Despre un popă drăcos  

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 297

N-ai crede ce-i poate pielea unui popă care lăsa impresia de târâie-brâie, promovat într-o funcţie excelentă, zice-se, graţie legăturilor cu sistemul care funcţionează brici. Cică nici superiorul său n-a avut cuvânt în faţa ordinului venit de sus, de foarte sus, care l-a aşezat pe părinţelul mototol, împiedicat şi parcă veşnic cu prune în gură într-un post din care nu-l mai mişcă nimeni până nu-i pică „guvernul”. Iaca popa, de curând, a scuipat prunele, ca să dea frâu liber limbilor de foc, auzind că e trădat taman de o rubedenie foarte apropiată, membră a parohiei sale. Femeia, având planuri de căsătorie, n-a vrut să se mărite într-o biserică de periferie şi, împreună cu partenerul de viaţă, a ales un locaş central, impozant, ca pentru feţe boiereşti ce sunt. Popa, auzind ce vor să facă neamurile, care-i sunt şi vecini de cartier, a „explodat”. N-a mai ţinut cont că este faţă bisericească şi i-a porcăit în fel şi chip, mergând până la a-i ameninţa că vine la cununia religioasă şi le strică evenimentul. 

Câte nu le-a zis tinerilor însurăţei, a căror alegere în materie de locaţie a ceremonialului religios punea mai tare în pericol încasările preotului din familie! Adică ce exemplu dădeau ei, ca neamuri ale popii, celorlalţi enoriaşi, ducându-se să se cunune la altă biserică?! Păi, dacă fac toţi la fel?! Şi aşa fac mulţi la fel, şi de urâtul popii, şi de amplasarea locaşului mai la margine de oraş şi nu te află lumea ce fast ai avut la nuntă! Şi s-a tot lamentat părinţelul că, în cel mai fericit caz, a ajuns să cunune un cuplu pe lună! Dar, de multe ori, nu-l are nici pe ăla, majoritatea credincioşilor din parohie, o zonă de case, fiind bătrâni. Circul popii nu i-a făcut pe miri să se răzgândească şi, ca să nu aibă parte de o continuare a show-ului, cum îi avertizase, că vine la biserica colegului şi-i face de băcănie, au apelat la consilierul superiorului ierarhic. Iar acesta l-a potolit pe dezlănţuit, care risca să facă de râs întreaga instituţie, nu numai pe el şi familia sa.

The most visited gambling websites in The UK