Menu
TRAFIC

Din (prea multă) dragoste pentru alegătoare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 450

 

Mutu tace şi le face! Această vorbă veche românească i se aplică unui politician al partidului de la putere, pricopsit de destin cu două funcţii: una profesională, cealaltă în administraţia localităţii, unde a ajuns din nimereală, cu lista. Şi chiar de-a avut intenţii să plece, fiind pus să candideze datorită notorietăţii sale la locul de muncă, unde a scos pentru organizaţie şi şefi un scor peste aşteptări, a început să-i placă. Aşa că a rămas. Îl mai vede lumea într-o poză, într-o filmare, fiind printre aleşii sârguincioşi la capitolul susţinere cu prezenţa a evenimentelor organizate de superiori. Tăcut, cuminte, chiar sfios, insul lasă impresia unui om care stă în banca lui, familial, profesional şi la partid, unde merge pe principiul sănătos că sabia nu taie niciodată capul cel plecat. Uite că plecată, aşa cum îşi ţine tărtăcuţa, care n-a excelat la propuneri de bunăstare a urbei, îndeplinind conştiincios misiunea de ridicare

 a mâinii când se dă startul, insul reuşeşte să surprindă şi să se lase surprins de frumuseţea alegătoarelor din Muscel. Altfel spus, aşa moale, cum pare, i s-a dus buhul, şi la serviciu, şi la partid, că e topit după femei. Femei frumoase, bineînţeles, de care are parte (vizual) în fiecare zi. Iar ocazional, nu numai vizual. Politicianul nostru, cu job la stat, are timp nu numai pentru manifestările la care liderul are nevoie de companioni, ci şi pentru audienţele în teritoriu. Adică la domiciliu, fiind cu adevărat un ales pus, cu trup şi suflet, în slujba comunităţii. Aşa se face că, în pauza de masă, îl vezi ieşind zâmbitor de pe o străduţă de la Rotunda. Într-o dimineaţă, la crăpat de ziuă, de pe altă străduţă, de la Turn. O fi acordând consultaţii, te gândeşti, căci n-o fi început campania, de unul singur, de pe acum. Răpit de peisajul în care privirea i se predă în faţa unei dame arătoase care aşteaptă la semafor, domnul consilier obişnuieşte să rateze plecarea, fiind trezit din visarea romantică de claxoanele din spate. Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK