Menu
TRAFIC

Asistentele, stâlcite în bătaie de un pacient dezlănţuit, iar comunitarul fugea mâncând pământul

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 805

Scandal mare la Spital, provocat de un pacient, care le-a făcut pe victime să se întrebe cine o fi individul, de cazul lui a fost tratat cu mănuşi şi la propriu, şi la figurat. Adus la Urgenţe, cu probleme medicale, într-o dimineaţă, insul s-a trezit cu faţa la cearşaf. Zic martorii la ieşirile violente că autorul tămbălăului n-ar fi cu toate „ţiglele pe casă”, după comportamentul halucinant, iscat din senin. A luat un scaun şi a făcut prăpăd: a spart geamurile, a devastat aparatura, după care s-a pus cu pumnii şi picioarele pe personalul medical. Dădea în dreapta şi în stânga, în tot ce îi ieşea în cale. Cum s-au nimerit parcă numai femei pe tura în timpul căreia s-a întâmpla incidentul cu individul cu minţile pierdute, cineva a trimis după poliţistul local, Poliţia Locală având post permanent în Spital. Când a auzit că un bărbat internat a cotonogit lumea şi a distrus bunuri, cine credeţi că era primul în fruntea gloatei care fugea din calea furiosului?! Exact, poliţistul local, pe care rotunjimile întreţinute de norma de hrană nu l-au împiedicat s-o tulească fix ca la o probă de olimpiadă. Au ieşit asistentele în curte după el, văzând că nu mai apare, însă agentul era hăt!, departe, la poartă şi se uita după ele. Probabil, să vadă dacă a supravieţuit cineva. Văzând că n-au succes cu comunitarul, ca să le ajute la imobilizarea bolnavului violent, pe care voiau să-l sedeze, au sunat la Poliţia cealaltă. Însă şi aici au avut parte de o reacţie descurajantă. Apelul s-a nimerit în intervalul de schimbare a turelor, aşa că... a rămas ca-n gară. Cât despre pagubele materiale rezultate în urma descărcării nervoase a pacientului, acestea au fost remediate cu o grabă nemaivăzută până atunci. S-au înlocuit ferestrele, s-au reparat pereţii şi toate stricăciunile cu care s-a soldat toana omului bănuit că ar fi cineva important. Musceleanul de pe bulevard

The most visited gambling websites in The UK