Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Candidatul PSD de la Godeni se apără că el n-a furat, cum fură opozantul PNL din reţeaua de apă

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 719

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2498_9.jpg

Primarul Pădureanu, vizitat de “Antifraudă”, după reclamaţiile liberalului Aldea 

Între consilierii de la Godeni, unde conduce PSD, de mandate bune, Ion Aldea este un fel de Bogdan David. Aldea este coleg de partid cu David şi face pe la şedinţe ce face liberalul câmpulungean. Ia cuvântul la aproape toate proiectele de hotărâri, care sunt iniţiate numai de Ion Pădureanu, iar secţiunea „Diverse” este monopolizată de zecile de întrebări ale acestuia, la care procesele verbale ale dezbaterilor nu consemnează şi punctele de vedere ale primarului. Spre deosebire de David, Aldea nu s-a limitat la a vorbi încontinuu, ci l-a reclamat pe şeful Executivului la mai multe instituţii de control, care şi-au trimis echipe de verificare în teritoriu. Liviu Ţâroiu a fost scutit de astfel de musafiri şi experienţe, căci opoziţia lui se limitează la „zgomot”. Ia să nu fie ziarişti de faţă! Se iubesc ca fraţii şi se acoperă unii pe alţii, după vorba din bătrâni „O mână spală pe alta”.

La Godeni, după cum reiese din schimbul de replici scrise între politicienii locului, Pădureanu şi Aldea nu se “înghit” sub nicio formă. De curând, primarul a avertizat că el nu mai vine în Consiliu, de parcă absenţa lui i-ar provoca râuri de lacrimi contestatarului de la PNL, care nu l-a slăbit din cerinţe nici la ultimele întrevederi. 

Pădureanu la adresa rivalului politic: „Eu nu am furat ca dânsul, care a furat apă din reţeaua de apă a comunei”

Din postura de victimă a unui purcoi de reclamaţii, politicianul din fruntea comunei Godeni, care aspiră la un nou mandat, al şaselea, a atacat primul. L-a atacat pe Aldea, fireşte, consilier de la PNL, pe care l-a acuzat, fără perdea, de furt din avutul public. Aşadar, din câte s-a înţeles din intervenţia lui Pădureanu, la Godeni, nu fură primarul - ca la alte primării, poate nici acolo, căci comisionul la lucrări pe bani publici nu se încadrează la furt, fiind dat şi primit de bunăvoie -, ci fură un consilier local. Ce fură consilierul? Apă! Către opozantul principal al candidatului PSD se îndreaptă acuzator degetul primarului, care îl incriminează public pe PNL-ist că fură apă din reţeaua publică. 

Nu încape îndoială, a început campania electorală la Godeni, cel mai pregnant simţindu-se la şedinţa din mai, când primarul a provocat politic, cu următoarea intervenţie. „Am adus acest dosar, pentru că sunt reclamat la toate instituţiile din România. Eu am muncit aici. Au venit inspectori de la Direcţia de Control şi Antifraudă şi au verificat totul, ca urmare a reclamaţiilor domnului Aldea. Eu nu am furat ca dânsul, care a furat apă din reţeaua de apă a comunei. Eu, în acest Consiliu, nu mai vin. Îmi cer scuze de la o parte dintre consilieri. Sunt ţinut numai în reclamaţii de către domnul Aldea şi familia dumnealui.”, s-a plâns primarul.

Contracandidatul lui Pădureanu n-a negat niciuna dintre acuzaţiile lansate la adresa sa, ba chiar a dezvoltat motivele pentru care a făcut sesizări. Lecturând procesul verbal al şedinţei, n-am găsit nicio dezminţire a lui Ion Aldea faţă de afirmaţiile primarului, care i-a imputat furtul de apă din reţeaua publică. „Referitor la ce a spus domnul primar, am sesizat organele competente şi o să sesizez în continuare, pentru cele două proiecte: canalizare şi drumurile agricole. Ştiţi că s-a asfaltat un drum pe proprietatea obştei, când noi avem atâtea drumuri neasfaltate. Nu am acuzat pe nimeni că a furat. Da, am reclamat la Antifraudă. Noi am aprobat drumul care s-a făcut pe proprietatea obştei. Drumul Sub Râpă este rupt, nu s-au făcut şanţuri, pentru asta am făcut sesizare, să se verifice cele două proiecte. Şi pentru reparaţia Primăriei cum s-au dat banii înainte şi lucrarea nu s-a efectuat?”, sunt întrebări rămase fără explicaţiile necesare în timpul şedinţei. Dacă s-au oferit celui care le-a solicitat, ele n-au fost consemnate în rezumatul întrunirii.                             

Şi viceprimarul îl acuză că maşinile acestuia şi lemnele trântite în drum împiedică trecerea utilajului de gunoi  

În cadrul aceleiaşi întrevederi a existat o uşoară dispută verbală şi între omul opoziţiei şi viceprimar. Se pare că Dorel Rumînescu a primit o sesizare la adresa lui Aldea, potrivit căreia, din cauza maşinilor sale, n-a putut trece maşina de gunoi. Liberalul i-a solicitat public să verifice cum stau lucrurile în realitate. „Am fost sunat - a precizat secundul lui Pădureanu - şi mi s-a spus că din cauza maşinilor dumneavoastră şi a lemnelor care erau în drum.” „De ce nu verificaţi dumneavoastră înainte să mă acuzaţi?”, a replicat alesul care, şi de data aceasta, a venit cu mai multe teme de lucru pentru autorităţile executive. Pentru viceprimar: „V-am rugat să igienizăm fântâna de la Valea Rea, poate, găsim o soluţie. Spuneţi-mi când puteţi şi mergem împreună.” Tot pentru Dorel Rumînescu: „La Monumentul Eroilor din satul Malu nu s-a făcut nimic de doi ani. Sunt bani la Primărie, de ce nu se face?” „Ştiţi că v-am cerut ajutorul şi nu aţi vrut să participaţi. Când vom avea bani, îl facem.”, a ripostat vicele, care l-a deranjat cu remarca sa pe cel vizat: „De ce să particip? Nu avem bani la Primărie?” Intervenţia acestuia în Consiliu a continuat cu alte sarcini pentru autorităţi: „În spatele şcolii, WC-ul trebuie dărâmat. De ce nu îl dărâmaţi? V-am rugat, când s-a făcut bugetul, să prevedeţi bani pentru reparaţia capitală la puntea de la Poliţie. Să atrageţi atenţia dirigintelui de şantier de la drumul Olteanu că nu se respectă proiectul. Este un punct unde se află un cireş, unde drumul este de trei metri.”

O sesizare se pregăteşte pentru prefect  

În chestiunea funcţionării reţelei de alimentare cu apă este pregătit să facă o sesizare şi Ion Livezeanu, alt oponent al social-democraţilor, majoritari la Godeni. „Dacă, într-o lună - asta însemnând sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie -, nu se face instalaţia de la Coteşti, merg personal la domnul prefect.”, a anunţat Livezeanu. Motivul supărării sale a avut ca punct de plecare sistarea furnizării la Coteşti şi la Capu Piscului. „Am cerut, la şedinţa Consiliului Local, să se repare reţeaua de apă la Coteşti şi, acum, pe timpul defecţiunii, două sate puteau folosi apa de la Coteşti.”, motiv de reclamaţie pentru consilierul care a intrat în forul legislativ, în 2016, din partea Partidului pentru Argeş şi Muscel. „Sunt avertismente: ce facem cu lacurile de la Coteşti, cu hidranţii? La Capu Piscului, în punctul Surpituri, s-a rupt digul, pentru că s-au luat bolovanii şi s-au aruncat gunoaie. Să se niveleze cu buldoexcavatorul!”, sunt alte cerinţe ale consilierului aflat în tabăra celor pe care primarul nu-i „înghite”. 

The most visited gambling websites in The UK