Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

A fost trimis în judecată insul care a încercat să violeze o bătrână

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 314

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2496_25.jpgPoliţiştii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Câmpulung au terminat cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de viol şi violare de domiciliu. Din cercetări s-a stabilit că Adrian Odoviciuc, de 39 de ani, din Câmpulung, în noaptea de 4 spre 5 iunie 2020, ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei femei de 80 de ani, din comuna Mihăeşti, cu care ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 6 iunie, Judecătoria Câmpulung a admis propunerea Parchetului şi a dispus reţinerea lui pentru 30 de zile, până la 5 iulie 2020.

Câmpulungeanul obişnuia să se ducă des la sora lui, în comuna Mihăeşti, şi îşi cunoştea foarte bine victima, care locuia în apropiere, într-o casă modestă, situată în spatele popasului din zona parcului dendrologic. În ziua cu pricina, Adrian Odoviciuc a băut peste măsură, iar la lăsarea întunericului, în loc să se ducă acasă, a intrat în locuinţa femeii de 80 de ani, cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale. Octogenara, care locuieşte singură şi are probleme serioase de vedere, cu puţinele sale forţe, s-a opus încercării de a fi siluită şi a început să ţipe, alertând vecinii. Speriat, agresorul şi-a abandonat victima şi a rupt-o la fugă, înainte să fie văzut de cineva. Spre ghinionul lui, şi-a uitat şapca la faţa locului şi aceasta l-a dat de gol. Câţiva vecini ai femeii au sunat la 112, iar a doua zi, individul a fost prins de poliţişti.

Odoviciuc a încercat să-şi nege fapta, dar zgârieturile de pe mâini şi faţă provocate de bătrână, în timp ce încerca, cu disperare, să se apere, au fost alte dovezi certe ale agresiunii. Câmpulungeanul este recidivist, având la activ trei condamnări pentru furt.

Dosarul penal de violare de domiciliu şi tentativă de viol a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpulung, urmând să fie stabilit un prim termen de judecată. Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK