Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Pentru tentativă de omor, Cladoveanu va sta în puşcărie trei ani şi patru luni

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1927

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_29.jpgTânărul din Câmpulung, care și-a înjunghiat un amic, a fost condamnat la închisoare cu executare. Sentința a venit vineri, 12 iunie, de la magistrații Tribunalului Argeș, care, inițial, trebuiau să dea verdictul pe 10 iunie, după ce inculpatul a cerut soluționarea cauzei conform procedurii simplificate.

Andrei Robert Nicolae Cladoveanu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor la trei ani și patru luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție. Ca pedeapsă complementară, tânărului de 26 de ani i-au fost interzise mai multe drepturi, pe durata a patru ani de la executarea pedepsei principale: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de a deține, purta și folosi orice categorie de arme. Prin pronunțarea de vineri, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, ținând cont că hotărârea nu este definitivă, în același timp anunțând deducerea din pedeapsa principală a duratei reținerii și arestării preventive, din 22 septembrie 2019, la zi. A mai fost dispusă confiscarea de la câmpulungean a cuțitului cu lamă extensibilă, cu mâner metalic de culoare neagră, ce evidențiază un model floral în relief pe fața laterală stângă a mânerului, lama având dimensiunea de 9x2 centimetri, găsit în coșul de gunoi aflat în bucătăria apartamentului unde s-a produs agresiunea, depus la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeș.

Pe latura civilă, instanța a admis în parte acțiunea formulată de victimă, Ionuț Alexandru Mihai, obligându-l pe Cladoveanu să-i plătească acestuia daune morale, în sumă de 150.000 lei.

Celelalte părți civile în proces, spitalele la care a fost tratat cel înjunghiat, trebuie să primească de la condamnat contravaloarea serviciilor medicale. La Spitalul Municipal Câmpulung trebuie să ajungă 740,40 lei, iar la Spitalul Universitar de Urgență București, 21.298,41 lei. Tot inculpatul trebuie să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat, de 1.000 lei, și onorariul avocatului părții civile, de 4.700 lei.

Secția Penală a Tribunalului Argeș a mai dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat și introducerea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a sentințe. Ea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Andrei Robert Nicolae Cladoveanu a fost cel care, pe 22 septembrie 2019, și-a înjunghiat cu briceagul un prieten, cu care petrecuse cu o seară înainte. Cei doi, împreună cu alți tineri, au chefuit într-un local din Câmpulung, iar după ce acesta s-a închis, au continuat într-un apartament, pe care unul dintre ei îl avea închiriat în blocul de vizavi de Colegiul Național „Dinicu Golescu”. Spre dimineață, petrecăreții s-au luat la ceartă, iar apoi la bătaie. Conflictul a degenerat, iar Cladoveanu a scos un briceag și l-a înjunghiat pe Ionuț Alexandru Mihai, de 18 ani, de două ori, în zona toracică, atingându-i unul dintre plămâni. Speriat de ce a făcut, tânărul a aruncat arma la gunoi și a sunat la 112 apoi a fugit împreună cu ceilalți amici. Adolescentul a fost stabilizat la Spitalul Câmpulung și, pentru că starea lui nu era una tocmai bună, a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Universitar de Urgență București.

Fugarii au fost prinși la scurt timp de polițiștii câmpulungeni și duși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru tentativă de omor. A fost reținut 24 de ore, apoi arestat preventiv Andrei Robert Nicolae Cladoveanu. Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK