Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

A.S.C.M. intenţionează să aducă la Câmpulung un echipament de identificare şi confirmare Covid-19

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1471

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_aprilie_2474_33.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_aprilie_2474_32.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_aprilie_2474_31.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_aprilie_2474_30.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2473_46.jpg

Încă o dovadă de responsabilitate şi solidaritate din partea Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”

Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, a cărei atenţie este canalizată în totalitate pe campania de sprijinire a comunităţii locale în lupta împotriva COVID-19, are o nouă veste bună pentru cetăţeni. Sunt şanse ca A.S.C.M. să aducă la Câmpulung un echipament de identificare şi confirmare COVID-19, producător BIONEER - Coreea de Sud, care, însă, nu poate fi obţinut uşor, din cauza situaţiei dificile în care se realizează, în această perioadă, achiziţiile specifice tratamentului suferinzilor de coronavirus. Astfel de aparatură se cere în toată lumea îngenuncheată de boala momentului, ceea ce face ca timpul de aşteptare până la onorarea comenzilor - în cazul fericit în care sunt onorate - să se prelungească foarte mult, raportat la urgenţele beneficiarilor. Cu toate acestea, Asociaţia s-a înscris pe o listă de aşteptare şi, cu noroc, speră să concretizeze şi această acţiune în folosul câmpulungenilor şi al muscelenilor.

 Cele patru ventilatoare germane Draeger au fost donate de A.S.C.M. Spitalului Municipal

Acţiunea rapidă şi extrem de benefică Spitalului Câmpulung, întreprinsă de A.S.C.M., care a cumpărat patru ventilatoare medicale profesionale, a fost primită cu un val de aprecieri din partea comunităţii locale şi dată ca exemplu de mobilizare şi implicare, în spaţiul public, într-o perioadă dramatică pentru Câmpulung, România şi lumea întreagă. Luni, 30 martie, au sosit la Câmpulung cele patru aparate cumpărate de Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”. Iar marţi, 31 martie, preşedintele A.S.C.M., Ionuţ Neacşu, a predat aparatura achiziţionată de la compania germană Draeger beneficiarului, care nu se aştepta la un asemenea sprijin derulat într-un timp foarte scurt. Aparatele donate - Draeger, Fabius, Draeger, Julian Plus şi două bucăţi Draeger, Oxylog 2000 - sunt complexe, două având şi rolul de monitorizare a funcţiilor vitale. Aparatele donate de A.S.C.M. completează modesta dotare a unităţii sanitare câmpulungene formată din doar două aparate de ventilaţie mecanică, pe care Spitalul le ţinea pentru urgenţe la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Secţie care, în prezent, are şase dispozitive indispensabile pacienţilor în stare gravă.

De ce sunt atât de importante aceste aparate de ventilaţie mecanică? Pentru că ele susţin funcţionarea plămânilor. Potrivit specialiştilor, coronavirusul începe să atace plămânii de la extremităţi, de aceea efectele nu erau detectate, iniţial, la RMN. La bolnavii grav, ai căror plămâni sunt afectaţi de COVID-19, se impune susţinerea artificială a vieţii, prin intubare şi conectare la ventilatoare.          

Asociaţia face în continuare demersuri prin care să sprijine Spitalul Municipal cu aparatură de ventilaţie mecanică, dar şi cu echipament medical de protecţie, atât de necesare în această perioadă, ţinând cont că deserveşte toată zona Muscel. „Este iniţiativa unui grup de oameni de bine, care au în gând să facă lucruri bune în Câmpulung şi Muscel. Este vorba despre acţiunea „De la oameni pentru oameni”, prin care Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” a cumpărat din Germania patru ventilatoare profesionale medicale şi le-a donat marţi, 31 martie, Spitalului Municipal din Câmpulung, ventilatoare despre care ştim cu toţii că sunt vitale în cazul celor care necesită intubare. Sunt echipamente medicale profesionale, marca Draeger, două dintre ele sunt ventilatoare mobile, iar celelalte două, nişte aparate mai complexe, care au rol de ventilaţie şi monitorizare a funcţiilor vitale. Stă scris undeva că binele, dacă-l faci, să-l faci şi să-l ţii în inima ta, să nu-l reclami. Însă, de data acesta, faptul că facem publică această acţiune este un îndemn la exemplu. Aşadar, haideţi să facem fiecare cât putem, fiecare după puterea lui, însă, haideţi să facem ceva! E o vorbă de la grecii antici, pe care au spus-o şi Benjamin Franklin, şi Regina Maria: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri”.”, ne-a declarat Ioan Neacşu, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”.

 700 de măşti au ajuns la Poliţie, Spitalul Municipal şi Ambulanţa Câmpulung

În continuarea acestei acţiuni, managerul Romturingia, Stelian Ion, care este membru al conducerii A.S.C.M., a cumpărat 700 de măşti medicale, pe care le-a donat Asociaţiei, care, la rândul său, le-a distribuit astfel: 300 la Poliţia Municipală, 200 la Spitalul Câmpulung şi 200 la Ambulanţă. Pe 1 aprilie, preşedintele Asociaţiei a asigurat predarea lor instituţiilor beneficiare. S-a reuşit achiziţionarea a doar 700 de măşti, pentru că nu se mai găsesc pe piaţă, oricât de scumpe ar fi. Speranţe de suplimentare a cantităţii donate există, întrucât se aşteaptă un import consistent de măşti şi alte echipamente de protecţie.   

După aceste prime acţiuni, pe care A.S.C.M. le va derula cât durează nevoia de echipamente de protecţie şi aparatură necesară tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirus, şi alţi membri ai Asociaţiei s-au alăturat demersului umanitar, donând bani şi dând dovadă de solidaritate, pentru care atât A.S.C.M., cât şi comunitatea ajutată prin efortul lor le sunt recunoscătoare.

A.S.C.M. are ca preocupare primordială donarea de aparatură de ventilaţie mecanică, sonde de intubaţie, măşti de oxigen, etc., în funcţie de ce mai găseşte pe piaţă. Între acţiunile propuse a le concretiza cât mai curând se află achiziţia unui echipament de identificare şi confirmare COVID-19, producător BIONEER - Coreea de Sud, pentru procurarea căruia în această perioadă complicată, cu cerere extrem de ridicată, Asociaţia a fost înscrisă pe o listă de aşteptare. Un obiectiv care, dacă s-ar realiza, ar ajuta enorm instituţia de sănătate câmpulungeană să-i depisteze pe purtătorii virusului. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK