Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Incendiu devastator, de Sfântul Ion, la Coşeşti!

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 515

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_ianuarie_2450_16.jpg

=Focul a distrus un fânar, două maşini şi alte bunuri dintr-o gospodărie

Incendiu devastator, marţi seara, într-o gospodărie din satul Jupâneşti, comuna Coşeşti! Flăcările au distrus în totalitate un fânar, care devenise de câţiva ani şi un spaţiu de depozitare, dar şi mai multe bunuri, printre care şi două maşini, ameninţând să se extindă şi la alte imobile din apropiere. Pompierii au intervenit cu promptitudine, reuşind să localizeze incendiul în circa 10 minute şi să-l lichideze după aproximativ două ore. Din fericire, nu au fost victime, însă pagubele sunt însemnate.

Alarma s-a dat la ora 20.25, iar autorităţile au trimis la faţa locului două echipaje cu două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi un echipaj de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Domneşti. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii ISU Argeş, în urma incendiului au ars aproximativ 8 tone de fân, circa 5 metri cubi de scândură, fânarul, construit din lemn, pe aproximativ 200 metri pătraţi, două autovehicule parcate în vecinătatea acestuia, în proporţie de 90% fiecare, utilaje de prelucrare a lemnului, un darac, o trăsură, o căruţă din lemn şi alte bunuri de uz casnic aflate în interior. În timpul intervenţiei, pompierii au fost evacuat două butelii ce ar fi putut exploda. Reprezentanţii ISU Argeş spun că este posibil ca incendiul să fi pornit de la deşeurile vegetale sau vegetaţia uscată aflate în apropierea construcţiei. Nu exclud varianta ca cineva să fi dat  foc, intenţionat sau accidental, vegetaţiei uscate, aruncând fie jar, fie o ţigară aprinsă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi Poliţia au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cu certitudine circumstanţele izbucnirii incendiului. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK